AcasăBreaking NewsEvenimentDespăgubiri de câte 15.000 de euro, acordate la CEDO urmaşilor victimelor Revoluției...

Despăgubiri de câte 15.000 de euro, acordate la CEDO urmaşilor victimelor Revoluției | Cum au câștigat procesul

cedo2400x

Cei 17 români care au făcut plângere împotriva statului român, în dosarul Revoluţiei, vor primi câte 15.000 de euro, potrivit unei deciziei pronunţate, marţi, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), transmite B1TV.

Potrivit deciziei date de CEDO, fiecare dintre cei 17 români care au făcut plângere împotriva statului român în dosarul Revoluţiei vor primi câte 15.000 de euro plus taxele de judecată.

Avocatul Ionuţ Matei a declarat, pentru MEDIAFAX, că toate concluziile CEDO arată aceeaşi situaţie. „Autorităţile naţionale judiciare nu au făcut o anchetă efectivă, după cum a spus CEDO. Statul trebuie să stabilească persoanele vinovate”, a declarat avocatul Ionuţ Matei.

Conform deciziei CEDO, fiecare reclamant a cerut suma de 100.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral, dar Guvernul român a anunţat că sumele cerute au fost prea mari.

Curtea a constatat că „a avut loc o încălcare procedurală a Articolului 2 al Convenţiei, din cauza lipsei unei investigaţii eficiente privind evenimentele din decembrie 1989 în care rudele solicitanţilor au fost împuşcate şi omorâte”.

Având în vedere circumstanţele prezentului caz, Curtea a convenit că „solicitanţii trebuie să fi suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensat doar prin descoperirea unei încălcări”.

„Judecând pe baze echitabile”, Curtea a acordat drept „compensaţie fiecărui solicitant suma de 15.000 de euro pentru prejudicii morale, plus orice taxă pe care trebuie să o achite”.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.