În loc să le spui esticilor pe toate tonalitățile că sunt moralmente înapoiați si că ar trebui să fie ”evanghelizați” e mai onest să le spui, pur și simplu, că ai nevoie de ajutorul lor.
Orbiți de retorica ospitalității nelimitate, exersată asiduu în ultimile săptămâni, destui români au impresia că asistă la dialogul dintre superioritatea morală a Vestului și turpitudinea Estului, închis în egoismele sale provinciale. Unii par să creadă că România s-a făcut de râs și au aclamat victoria ”umanismului” occidental. În realitate, votul de la Bruxelles a exprimat, cu mici aproximații, interesele stricte ale statelor. Mai precis statele occidentale în frunte cu Germania au votat pentru redistribuirea automată a poverii, în timp ce fostele țări comuniste au cerut o poziție flexibilă. Ministrul român de interne, potrivit mandatului primit de acasă, a votat de asemenea impotriva cotelor fixe. Miercuri, înaintea plecării la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a exprimat o previzibilă decepție: ”Regret că această decizie, în loc să fie luată prin consens, în baza unor negocieri, s-a luat prin vot majoritar. Nu cred că impunerea cotelor obligatorii prin vot majoritar rezolvă problema.”
Există cu siguranță în Vest o deschidere față de noii veniți, una care ține de mondialismul claselor prospere și care nu se simt neapărat solidare cu propriile societăți, dar guvernele au urmat îndemnuri ceva mai practice. Germania, Franța, Olanda, țările vizate de refugiați sunt, în ciuda disponibilității afișate de o minoritate idealistă, copleșite de numărul mare de imigranți care nu încetează să vină tocmai în virtutea mesajelor de bun-venit difuzate pe toate canalale. Aceste țări, victime ale propriei prosperități, au interesul firesc să redistribuie povara în interiorul Uniunii și nu le poți aduce niciun reproș. De aici se trag și amenințările privind fondurile europene formulate de responsabili germani și olandezi. Ca și cum ar spune: Vestul a fost solidar cu Estul, ar fi rândul acestuia să ofere ceva.
La rândul său, Estul a votat potrivit posibilităților sale și nu i se poate imputa acest lucru. Să examinăm mai îndeaproape situaţia Ungariei. Fapt e că pe teritoriul acestei țări se găsesc cei mai mulți refugiați, deoarece este prima țară Schengen după ce Grecia a capitulat complet. De aceea reproșurile adresate Ungariei sunt extrem de ciudate, căci e ca și cum ai pretinde ca această țară să-și asume ea singură toată povara. Sună de-a dreptul fățarnic: să-i moralizăm bine pe unguri ca să scăpăm noi de grijă.
În fine, singura țară care a părut să acționeze contra propriilor interese pe care le exprimase anterior, este Polonia, care va fi primit însă unele compensații. Eventual, i s-a garantat, poate, Poloniei că UE (citește Germania și Franța) se va implica mai mult în rezolvarea crizei siriene și că va închide frontierea de la sud din Grecia, complet abandonată în ultimile luni. Unele indicii există: ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a dat de înțeles că susține implicarea Rusiei cu scopul de a combate mai eficient forțele ISIS și cu prețul susținerii lui Bashar al Assad. Washingtonul pare să nu aprobe mișcarea rusească, dar Israelul, în schimb, așa cum a declarat luni premierul Benjamin Netanyahu, e dispus să conlucreze cu Vladimir Putin. La Moscova, șeful statului major al armatei israeliene Gadi Eisenkot și omologul său rus Valeri Gherasimov au hotărât să formeze un grup de lucru condus de ofițeri superiori în așa fel, încât să fie prevenite neînțelegerile care s-ar putea produce pe teren.
La București sensul acestor evoluții a fost bine remarcat: Consilierul prezidențial Lazăr Comănescu a declarat în interviul acordat miercuri României Libere că rămânerea la putere a lui Assad poate fi luată în considerare: ”În măsura în care se poate ajunge la un dialog între opoziția moderată și reprezentanți moderați ai actualului regim, o asemenea oportunitate merită explorată, dacă astfel se poate ajunge la o soluție prin care să se depășească situația de azi”. Prin urmare se crează un nou context care alimentează speranța unor soluții și inclusiv a stopării exodului răsăritean. E clar că și în politica externă fundamentaliștii ”libertății” au fost nevoiți să facă un pas înapoi.
Un mic comentariu pretind și deputații români din Parlamentul European care au votat în favoarea cotelor obligatorii, făcându-și din asta un titlu de glorie. Ei par să manifeste vechiul sentiment de inferioriate al Estului sărac care simte nevoia să-l imite pe partenerul său mai prosper. Rușinându-se de propria origine, ei se dezic de alegătorii lor, profilându-se în roluri de apostoli ai noii morale universaliste. Dar ei nu reușesc decât să cânte în falset.
sursa: dw.com