La 25 de ani de la Revoluţie, Guvernul ne obligă să suportăm din bani publici o nouă serie de privilegii pentru cei care pretind că au determinat prăbuşirea comunismului în 1989. Printre ei se află foşti parlamentari, actori celebri, foşti membri ai guvernelor de după ’89, dar şi persoane care la Revoluţie aveau 10 ani!
Pe lângă pensiile speciale legiferate pentru diplomaţi, parlamentari, aviatori, militari şi funcţionari ai Parlamentului, o parte dintre ele deja promulgate de preşedinte, bugetul României se pregăteşte să mai suporte, începând de anul acesta, încă o serie de indemnizaţii speciale, care îl vor împovăra cu peste 20 de milioane de euro în fiecare an.
Printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul a hotărât să-i reintroducă în plată pe revoluţionarii ale căror rente lunare fuseseră tăiate în 2012 din raţiuni de austeritate, dar şi din cauza gravelor nereguli din interiorul acestei bresle. Sub motivaţia respectării adevărului istoric, ordonanţa Executivului a creat o nouă categorie de revoluţionari – „luptători cu rol determinant în victoria Revoluţiei“ –, iar cei care vor primi acest titlu urmează să încaseze indemnizaţii care vor ajunge până la 4.000 de lei în fiecare lună! Asta în condiţiile în care un veteran de război este răsplătit cu 135 de lei pe lună, iar salariul unui profesor debutant nu depăşeşte 1.200 de lei.
Peste 6.000 de persoane au depus cerere pentru a deveni „luptători determinanţi“, între ei regâsindu-se mai multe nume cunoscute: actori, foşti parlamentari, foşti membri ai Guvernului, academicieni şi chiar procurorul general al României!
Cei 3.000 care au determinat Revoluţia
Milioane de români au ieşit în stradă la Revoluţie, dar numai câteva zeci de mii şi-au luat certificate de revoluţionari şi au pretins recompense din partea statului. Printre ei se află oameni care chiar şi-au riscat viaţa în decembrie 1989, în oraşe precum Timişoara, Bucureşti, Sibiu sau Cluj, însă reputaţia lor a fost ştirbită de numărul uriaş de impostori care s-au strecurat în rândul acestei bresle.
Revoluţionarii au devenit astfel una dintre cele mai controversate categorii din ultimii 25 de ani. Gândite ca o formă de recunoştinţă, legile care le-au acordat drepturi (locuinţe sociale, scutiri de impozite, terenuri, spaţii comerciale, indemnizaţii băneşti, etc.) au fost transformate în afaceri profitabile. Certificatele de revoluţionar s-au împărţit pe criterii scandaloase, bugetul de stat a fost păgubit cu sute de milioane de euro, liderii revoluţionarilor au ajuns în puşcării.
În acest context, Guvernul Boc a hotărât, în 2012, să suspende drepturile băneşti încasate de marea masă a revoluţionarilor (aşa-numiţii „luptători remarcaţi“) şi să le păstreze doar pe ale celor care fuseseră răniţi sau aveau rude de gradul I decedate în timpul Revoluţiei.
În decembrie 2014, Guvernul Ponta a emis o ordonanţă de urgenţă care prevede reluarea indemnizaţiilor şi pentru restul revoluţionarilor, cu condiţia ca aceştia să fie verificaţi de o comisie şi să se stabilească dacă au avut o contribuţie determinantă în victoria Revoluţiei. „Este vorba de cei care au ieşit în stradă înainte de fuga lui Ceauşescu, în oraşe precum Timişoara, Sibiu, Cluj sau Bucureşti. Oamenii care şi-au riscat viaţa şi care au ocupat sediile puterii comuniste“, explică Adrian Sanda, omul care conduce Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR).
La SSPR funcţionează în această perioadă o comisie care analizează cele 6.544 de cereri ale revoluţionarilor care pretind că au avut un rol determinant la Revoluţie, solicitând eliberarea noului certificat şi, implicit, încasarea indemnizaţiei lunare. După analizarea primelor 1.000 de cereri, 513 revoluţionari au fost declaraţi „luptători cu rol determinant“, lista acestora fiind avizată de Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie (CPRD) şi trimisă la Cotroceni. Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să semneze eliberarea titlurilor, iar după publicarea acestora în Monitorul Oficial, cei 513 vor intra în plată. Secretarul de stat Adrian Sanda spune că până la finalul anului vor fi verificate şi restul dosarelor şi estimează că vom avea circa 3.000 de revoluţionari cu rol determinant.
Arşinel iubeşte indemnizaţiile: „Orice ban contează“
Prima tranşă de dosare verificate a produs însă şi primele controverse, provocate în special de numărul mare al personalităţilor care se regăsesc pe lista celor admişi. Printre „luptătorii cu rol determinant“ se află Alexandru Arşinel (actor), Răzvan Theodorescu (academician, fost ministru şi senator), Gelu Voican Voiculescu (fost vicepremier şi senator, actual consilier în SSPR), Dorel Vişan (actor), Grigore Zanc (fost senator şi ministru).
Împotriva lui Alexandru Arşinel a fost depusă deja o contestaţie, pe care Comisia Parlamenatară a Revoluţionarilor din Decembrie a considerat-o neîntemeiată. „Arşinel e un impostor, n-a avut nicio treabă cu revoluţionarii care au ocupat clădirea Radioului. A fost adus de acasă în după-amiaza de 22 decembrie 1989, a fost băgat pe o uşă din spate şi a vorbit câteva minute pe post. După aceea a plecat acasă. Nu se poate spune că a avut rol determinant“, susţine Jan Ciochină, preşedintele Asociaţiei „Radio Libertatea 22“ şi cel care l-a contestat pe Arşinel.
Alexandru Arşinel se declară indignat de această situaţie: „E treaba lor dacă m-au contestat, sunt oameni şi oameni. Eu am fost primul care am vorbit din balconul de la Radio. Dosarul meu demonstrează că nu am văzut Revoluţia la televizor şi că am fost în focul evenimentelor. Nu eu am cerut certificat, cei de la asociaţie mi-au propus să trimită dosarul mai departe şi am zis: da, domnule, vreau să se ştie că nu am stat acasă“. Varianta sa este contrazisă de secretarul de stat al revoluţionarilor, care spune că cererile s-au depus în nume personal, fără nicio implicare a asociaţiilor.
Nu mă interesează de ce alţii care au participat la Revoluţie nu şi-au luat certificat. De Caramitru ştiu că a fost în frunte şi n-a cerut. Treaba lui.
Alexandru Arşinel, revoluţionar
Întrebat dacă a solicitat titlul de „luptător cu rol determinant“ motivat şi de indemnizaţia consistentă, Arşinel s-a supărat şi a închis telefonul. Apoi a revenit, cerându-şi scuze şi spunând că se află într-o stare de iritare din cauza problemelor de sănătate. „Da, contează şi banii, cum să nu conteze dacă eu ies la pensie? Orice ban contează. Dacă Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor nu mi-a adus nimic, măcar aşa să fiu răsplătit“, a spus Arşinel.
Când spune „măcar asta“, marele actor omite să amintească celelalte beneficii pe care le încasează din partea statului român: indemnizaţie de merit (circa 3.000 de lei lunar), indemnizaţie suplimentară adăugată la pensie pe baza vechiului certificat de revoluţionar (circa 1.400 de lei lunar).
Potrivit declaraţiei de avere, Arşinel mai încasează şi aproximativ 4.000 de lei salariu pentru funcţia de director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase“, iar noul certificat de revoluţionar îi va rotunji şi mai mult veniturile. Conform ordonanţei de urgenţă mai sus amintite, indemnizaţia de „luptător cu rol determinant“ se stabileşte prin aplicarea unui coeficient de1,10 din salariul mediu brut pe economie, ceea ce, în prezent, înseamnă 2.656 de lei. Adăugând indemnizaţia primită ca pensionar, rezultă că titlul de revoluţionar îi va aduce lui Alexandru Arşinel venituri de peste 4.000 de lei în fiecare lună!
Articolul inregral îl puteți citi pe adevarul.ro
Revolutionarii lui peste in tara lui Papura-Voda. Adevaratii revolutionari traiesc din munca cinstita si nu din intins mana. Niste excroci ordinari in frunte cu parintele lor spiritual, bolsevicul ilici. Prmatii ordinare.
Revolutionarii lui peste in tara lui Papura-Voda. Adevaratii revolutionari traiesc din munca cinstita si nu din intins mana. Niste excroci ordinari in frunte cu parintele lor spiritual, bolsevicul ilici. Prmatii ordinare.
eu aveam aproape 13 ani si am fost la revolutie, mineriade etc si nu am cerut 1 ron statului roman,si imputitul asta de arsinel a mai facuto de oaie cu transplantul ala…
RUSINEEEEE! nesatuilor
FFF multa lume au fost la asa zisa revolutie si au avut decenta sa nu ceara pomeni , mai gunoaielor .lipitori neocomuniste.
Porcul asta de arsinel este o rusine! Nu a trecut niciodata de statutul de saltimbanc! Si are si o fire, ca om, infecta! Rusine Si mai sunt multi ca el!
Singurii care au avut un rol determinant au fost cei care au murit. Au murit si nu stiu de ce. Acum ca totul e clar si se știe ca a fost o făcătură, se poate spune ca toți participanții, printre care m-am aflat si eu, si deja mi-e jena ca am fost asa de fraier, au avut un rol determinant in nenorocirea acestei tari iar pentru asta ar trebui ca toți sa plătească nu sa primească bani. Din punctul asta de vedere sunt liniștit, nu sunt favorizat cu nimic. Acei participanți gen Iliescu, Teodorescu, Voican Voiculescu ar trebui, cel puțin sa înfunde pușcăria, dacă nu chiar împușcați pentru exact ce i-au reproșat lui Ceausecu.
Pe scurt, rusine revoluționarilor in viața profitori si moarte trădătorilor.
Eroii nu cer merite si bani !!!! Eroii se sacrifica pentru tara si neam ,astia sunt excroci de mucava nu eroi cu merite deosebite …..atunci bunicii nostrii ce au luptat pe front,au stat in lagare si au murit in transee pentru a reintregi tara ce sunt !?!??!
Dementule, Arsinel! Cu banii ma-tii , nu cu ai nostri sa traiesti! Ce porc!
IMPOSTORI. Oameni ntru care cinstea nu mai conteaza. Si noi ii credeam oameni onorabili. Cum se degradeaza oamenii la batranete dupa o viata onorabila! Doamne fereste-ma de asemenea ispita!.
Astia care ne baga in datorii cheltuind fara cap ca si grecii ar trebui condamnati pentru tradarea interesului national!