AcasăEditorialDezvăluiriDEZVĂLUIRI Cătălin Tache | Rocadă Cioloș-Dâncu la vârful Guvernului!

DEZVĂLUIRI Cătălin Tache | Rocadă Cioloș-Dâncu la vârful Guvernului!

dancuCu toate ca marile partide traditionale refuza, cu o incapatanare demna de o cauza mai buna, sa recurga la „resetarea” pe care au promis-o dupa masivele manifestatii „Colectiv”, schimbarea de linii se pare ca totusi va avea loc. Sau cel putin asa reiese din planurile tot mai amanuntite pe care alti jucatori importanti de pe prima scena a vietii politice si sociale din Romania le-au si intocmnit deja.

Iar dupa ce „National” a dezvaluit in exclusivitate ca dupa alegerile din toamna vom avea un „parlament al pifanilor”, care va „geme” de specialisti care vor inlocui majoritatea politicienilor uzati de mandatele avute pana acum in  Parlament, i-a venit randul si sefului statului sa intareasca aceasta ipoteza de lucru. Astfel, Klaus Iohannis a trasat deja indicatii pretioase liderilor marilor partide, carora le-a „sugerat”, in mod public, sa trimita cati mai multi specialisti in Parlament. Si daca in legatura cu viitorii parlamentari deja s-a dat semnalul necesar pentru „tehnocratizarea” acestora, iata ca, dupa cum sustin sursele noastre, tocmai ce a fost pitrocit un plan si pentru viitorul guvern. Plan care sa acopere ambele variante de luat in calcul si sa poata fi pus in aplicare indiferent daca alegerile vor fi castigate de PSD sau de PNL.

Planul A

Cu un Klaus Iohannis aflat la jumatatea mandatului sau prezidential la Cotroceni in momentul alegerilor parlamentare si avand in spate „suflul” manifestatiilor „Colectiv”, ca sa nu mai vorbim de sansa unui PSD decimat de anchetele DNA, dreapta liberala isi freca mainile linistita, convinsa fiind ca nu are cum sa nu intre la guvernare la sfarsitul acestui an. Iar singura parere de rau a liderilor PNL ar fi fost ca ar fi trebuit sa cedeze postul de premier lui Dacian Ciolos. In rest,batranii sforari pedelisti si vechii liberali, care nici acum nu iau in serios fuziunea celor doua partide si crearea „noului PNL” isi facusera deja strategiile cum sa imparta portofoliile viitorului cabinet. Iar unii dintre ei isi faceau sperante si ca, pana la urma, ii vor veni ei de hac si lui Ciolos, desi semnalele externe erau mai mult decat clare in acest sens. Astfel ca, pentru a impaca si doleantele marilor cancelarii, dar pentru a-si satisface si propriile jocuri de orgolii si interese, liderii liberali au pus deja conditia ca sunt de acord ca Dacian Ciolos sa ramana premier, dar doar daca se inscrie in PNL. Acesta era planul A si parea ca nimeni nu mai poate impiedica aplicarea lui. Iata insa ca degringolada in care a intrat PNL-ul inca din aceasta pre-campanie a aratat ca proiectul poate parea mult prea optimist pentru realitatea politica a unei Romanii in care, desi incoltit din toate partile, PSD-ul nu pierde niciun procent in sondaje!

Iohannis rasufla usurat

Ce-i drept, singurul liberal care are de castigat in acest moment este chiar „locomotiva” de la Palatul Cotroceni a PNL-ului, Klaus Iohannis care respira, in sfarsit, usurat, odata cu intrarea in cursa pentru Primaria Capitalei a lui Catalin Predoiu. Cel pe care apucase sa-l anunte oficial drept singurul candidat al PNL-ului la functia de premier, dar pe care, in realitate, nu-l vroia in ruptul capului la Palatul Victoria. Iata insa ca orice s-ar intampla la alegerile din 5 iunie, „neamtul” a scapat definitiv de obligatia de a-si tine promisiunea. Pentru ca, daca Predoiu castiga alegerile, el trebuie sa ramana primarul Capitalei. Insa daca pierde in fata PSD-ului, probabil ca nici singur nu ar mai indrazni sa ceara partidului sa-l puna premierul Romaniei, in conditiile in care el a cedat rusinos si in „batalia pentru Bucuresti”. Asa ca Iohannis are  momentan toate motivele sa ranjeasca multumit, desi zambetul sau de satisfactie este umbrit de atitudinea prea „bruxelleza” a premierului Dacian Ciolos. Cel care deja da semne ca nu-i mai pasa de dorinta sefului statului de a avea la Palatul Cotroceni „guvernul meu”.

Planul B

Astfel ca in medii bine informate se vorbeste deja despre un plan B, in conditiile in care PSD-ul va rezista eroic pana in toamna, fara a mai pierde din electoratul sau traditional. Iar dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, daca social democratii vor castiga alegerile parlamentare, partidul, unul curatat deja in mare masura de „baronimea” care facea legea pana acum la varful PSD il va nominaliza pe Vasile Dancu drept viitor premier. Urmand ca acesta sa fie un „Ciolos al stangii”, avand varianta sa se reinscrie in partid sau chiar sa devina, la randul sau, premier tehnocrat. Culmea este ca, din cate se aude, si in aceasta varianta, Dacian Ciolos ar avea rezervat, daca doreste, functia de vicepremier.

Desigur, multe se mai pot intampla pana atunci, insa deja „rocada” de la varful guvernului pare sa fie luata tot mai in serios in calcul. Iar rezultatele alegerilor locale ar putea arata mult mai exact cate sanse sunt ca „cengiul” sa se si produca…

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.