AcasăPoliticAdministrațieDEZVĂLUIRI! Tragedia de la „Colectiv” se poate repeta la toate marile spitale...

DEZVĂLUIRI! Tragedia de la „Colectiv” se poate repeta la toate marile spitale din țară! | Unitățile spitalicești de stat fără autorizațiile ISU pentru situații de urgență

vasluiCu doar cateva zeci de ore inainte de tragedia din clubul bucurestean „Colectiv”, un grav incendiu avea loc la Sectia de Neonatologie a Spitalului Judetean de Urgenta Vaslui. Si doar o adevarata minune a facut sa nu se repete dezastrul de la Maternitatea Giulesti, acolo unde, pentru pierderea atator vieti nevinovate, a platit o simpla asistenta medicala care se dusese pana la toaleta.

Acum insa, dupa „iadul” de la „Colectiv” toata lumea se inghesuie sa se implice in rezolvarea deficientelor birocratice care au dus tragicul eveniment. Iar in lipsa de altceva mai bun, autoritatile s-au inghesuit sa verifice si, probabil, sa inchida de-a valma toate cluburile, barurile si restaurantele care le ies in cale. Si, ca sa le iasa la numar, au inceput sa anunte ca vor inchide si stadioanele si salile de spectacol. In acest timp insa, cea mai grava situatie se inregistreaza tocmai la marile spitale de stat din tara, inclusiv la cele la care sunt tratati supravietuitorii de la „Colectiv”. Pentru ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, marea majoritate a acestor spitale functioneaza doar cu autorizatii temporare, pentru ca nu au indeplinit normele prevazute pentru situatiile de urgenta!

„Buboiul” de la IGSU

Dincolo de impactul emotional al calvarului de la „Colectiv”, anchetatorii trebuie sa-si faca treaba mai profesionist ca niciodata, pentru ca sa iasa la iveala intreaga mizerie a unui sistem ticalosit, care a permis sa se intample asemenea tragedii. Iar o posibila disjungere a anchetei privind incendiul din clubul bucurestean ar putea sparge, in sfarsit, si „buboiul” de la IGSU. Pentru ca, legal vorbind, dincolo de vina proprietarilor clubului, ramane marea intrebare de ce, de atata amar de vreme de cand „Colectivul” functiona bine merci, la vedere, facandu-si si reclama, nu a venit nimeni de la Pompieri in control? Pentru ca daca Raed Arafat tot s-a apucat sa demaste ca proprietarii „Colectiv” nu aveau avizul pompierilor, tot el ar trebui sa raspunda si de ce, atunci, nu aveau si amenda de la Pompieri? De ce nu a venit nimeni in control, vreme de doi ani de zile? Si de ce, astfel, nu si-a indeplinit nimeni de la IGSU atributiile legale? Pentru ca, in termeni tehnici, cel putin pentru procurorii care ancheteaza cazul, aceasta situatie poarta numele de „neglijenta in serviciu”! Si este tot caz penal!

Doar pe planul de conformare!

Insa, pe langa baruletele si stadioanele care sunt controlate acum, situatia devine de-a dreptul exploziva atunci cand vine vorba de marile spitale. Pentru ca, dupa cum sustin surse de la chiar varful sistemului sanitar, procurorii trebuie sa intervina de urgenta aici pentru a se salva ce se mai poate salva. Pentru ca aproape toate marile spitale din tara, si ne referim aici la cele de stat, functioneaza in prezent doar pe autorizatii temporare, pentru ca acestea nu au indeplinit normele minime obligatorii pentru situatiile de urgenta. Iar cererea procurorilor catre directiile judetene de sanatate si cea a Municipiului Bucuresti le poate arata acestora pericolul imens la care sunt expusi sute de mii de oameni, de atata amar de vreme. S-ar dezvalui astfel, si in mod oficial, cate spitale au autorizatii de functionare temporara si care este planul de masuri impus. Pentru ca in majoritatea cazurilor, spitalele, inclusiv cele de urgenta, au doar planuri de conformare, emise de directiile locale de sanatate, nu de forurile sanitare competente acreditarii unitatilor medicale. Astfel ca, in mod normal, pompierii ar trebui acum sa inchida imediat toate marile spitale din tara, ceea ce, desigur, chiar nu este o solutie. Dar ceva, totusi, trebuie sa se intample, pentru ca altfel exista pericolul real ca tragedia de la „Colectiv” sa se repete in orice mare spital din Romania!

sursa: enational.ro
RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.