Fostul senator liberal Sorin Rosca Stanescu a fost eliberat conditionat din inchisoare, joi.
Fostul parlamentar fusese condamnat in dosarul Rompetrol si a executat mai putin de o treime din pedeapsa de doi ani si patru luni de inchisoare, respectiv opt luni si jumatate, informeaza Digi 24. Decizia a fost luata de judecatorii Tribunalului Ilfov.
Luni, magistratii de la Judecatoria Sectorului 4 au motivat decizia prin care au stabilit ca Sorin Rosca Stanescu poate fi eliberat conditionat, dupa ce a executat opt luni din pedeapsa la care a fost condamnat in dosarul Rompetrol.
In motivarea lor, judecatorii au aratat ca au fost convinsi sa-l elibereze conditionat pe senatorul PNL de faptul ca acesta a publicat trei lucrari stiintifice in perioada in care a fost incarcerat si a participat la numeroase activitati educationale.
De asemenea, judecatorii au mai remarcat ca fostul senator „prezinta personalitate matura, structurata, nivel intelectual ridicat, corespunzator nivelului de instruire scolara, sfera larga de interese si preocupari, fermitate si perseverenta in atingerea obiectivelor stabilite, buna modulare a frustrarilor emotionale aferente mediului carceral prin munca intelectuala, atitudine cooperanta, capacitate buna de contact, bun potential de adaptare si conduita echilibrata pana in prezent”.
Sorin Rosca Stanescu a fost condamnat, in 7 octombrie 2014, la doi ani si patru luni de inchisoare in dosarul Rompetrol, pentru utilizarea de informatii privilegiate si constituirea unui grup infractional organizat.
sursa: ziare.com
Constituirea unui grup infractional organizat faci 8 luni de puscarie si gata , super tare . Omul a devenit si om de stiinta in puscarie.
ASTA A FOST INCHISOARE? Dar averea i-ati confiscat-o khazarului?