Una din cele mai vechi așezări umane locuite fără întrerupere în ultimii 10.000 de ani va fi distrusă, pentru construirea unui dig. Cele 70.000 de suflete care locuiesc în peșterile din orașul antic Hasankeyf, Turcia, sunt obligate să se dezrădăcineze, pentru a face loc progresului, relatează BBC, într-un reportaj, potrivit romanialibera.ro
„Familia mea trăieşte în această casă de cinci generaţii. Suntem fericiţi aici. Trăim din pământul, oile şi caprele noastre. Acum, totul va dispărea sub apă şi suntem forţaţi să ne mutăm într-un loc în care nu vrem să mergem. Şi pentru ce? Electricitate, spun ei… Avem electricitate!”, a spus patriarhul unei familii care locuieşte într-una dintre peşterile de pe malul râului Tigru, săpate în stânci de calcar.
”Acestea sunt casa, tradiția și râul nostru”
Sabri Bey a explicat că, deşi oamenii primesc compensații în bani, acestea nu sunt suficient de mari ca să acopere preţul uneia dintre casele pe care autorităţile turce le construiesc pentru ei.
„Nici nu ne putem muta în altă parte. Acestea sunt casa, tradiţia şi râul nostru. Nu ştiu ce se va întâmpla şi cum ne vom adapta”, i-a mărturisit Bey reporterului.
Și fiul lui Sabri Bey, Hassan, i-a spus jurnalistului că cea mai îngrozitoare parte a situaţiei în care se află este că a fost nevoit să lucreze la construcţia barajului, ca să câştige bani.
Peștera în care locuiște familia Bey are două etaje, apă curentă, electricitate, un geam și podele acoperite de covoare groase şi perne de pluş.
sursa video: youtube.com
Autoritățile promit muzee subacvatice
Aproximativ 70.000 de oameni vor fi relocaţi în noua aşezare cu numele New Hasankeyf, aflată la doi kilometri distanţă de oraş, fie în New Ilisu, la 100 de kilometri distanţă de peşteri.
Vestigiile arheologice din orașul antic ar urma să fie mutate într-un parc arheologic, iar cele care nu pot fi relocate ar fi incluse într-un muzeu subacvatic, a promis guvernatorul provinciei turce Batman, Temel Ayca. Totuși, până acum, parcul nu a fost amenajat, arată BBC.
De asemenea, mai mulți istorici, oameni de ştiinţă şi arheologi se tem că secretele oraşului se vor pierde, întrucât o mare parte a zonei nu a fost cercetată încă.
Speranța unei fetițe
Sevi, una dintre fetiţele care trăiesc în peşterile din Hasankeyf, și-a pus speranța salvării orașului în turiști: „Poate că mai mulţi turişti ca tine (reporterul BBC, n.red.) vor veni, de acum înainte, să ne viziteze. Am putea deschide un restaurant mic, unde să servim specilităţile noastre sau un magazin în care să vindem haine făcute de noi şi bijuterii din argint. Vom învăţa puţină engleză, ca să putem vorbi cu ei”.
Cinci civilizații, în aceeași așezare
Oraşul Hasankeyf se află în provincia Batman, din sud-estul Turciei, în apropierea graniţelor cu Siria şi Irak. Cu o populaţie majoritară kurdă în prezent, Hasankeyf este considerat de arheologi una dintre cele mai vechi aşezări locuite continuu, de nouă civilizaţii, de-a lungul a peste 10.000 de ani. Între civilizaţiile care au locuit aici, se numără şi cea neoasiriană, romană, persană, bizantină şi otomană.
sursa video: youtube.com
În secolele al XII-lea şi al XIII-lea, în perioada regilor Artukid şi Ayyubid, oraşul a fost un post comercial de-a lungul Drumului Mătăsii. În această perioadă, au fost construite multe palate și moschei; în prezent, Hasankeyf are peste 300 de monumente istorice.
Barajul Ilisu, care ar urma să se înalțe în locul orașului antic, este unul dintre cele 22 care se construiesc în cadrul proiectului Southeastern Anatolia, pentru producerea de energie, controlarea inundațiilor și stocarea apei. Construcția barajului a început în anul 2006. Din cauza controverselor legate de scufundarea oraşului Hasankeyf, în anul 2008, constructorii au pierdut finanţarea internaţională.