Monica a venit de la Tulcea în urmă cu patru ani mânată de dorința de a-și achita o datorie de 5000 de euro la bancă. Lucrase funcționar la o regie autonomă, iar soțul lucrase pe nave de marfă. Rămas fără lucru a căzut într-o depresie lungă care a culminat cu sinuciderea.
„Ne-am înțeles foarte bine, soțul meu era un om foarte bun, a muncit să nu ne lipsească nimic mie și fiului meu, care anul acesta termina Facultatea de Drept din București și vrea să intre în magistratură.
După ce s-a prăbușit flota, mulți care lucrau în marina civilă au rămas pe drumuri. N-au fost plătiți mai multe luni, au fost păcăliți de diverși intermediari că vor avea de muncă în Grecia sau Turcia.
Am mers la medici, ne-au confirmat o depresie puternică și i-au dat medicamente. Din păcate, după două luni de tratament, s-a dus la casa de la sat și s-a spânzurat.
Câteva luni n-am înțeles nimic. Apoi, mi-am luat desaga și am plecat în lume să pot să îl țin pe fiul meu la facultate, să îl sprijin.
Sunt o mamă fericită și mulțumită, a învățat foarte bine si sunt convinsă ca va deveni un bun procuror sau judecător. Mi-am achitat datoria la bancă, acum adun să am pentru fiul meu, când va vrea să se însoare să aibă cu ce începe.
Am fost acasă la sfârșitul studiilor de drept, am plâns de bucurie. Fiul meu a terminat al treilea facultatea. L-am lăsat la bacalaureat și m-am întors când a terminat facultatea.
Acasă nu mai este la fel. Toți sunt posaci și supărați, mulți vecini plecați, viața este foarte scumpă. Mă gândeam că fiului meu îi ajung 200 de euro pe lună la București, fără chiria la cămin. Îmi dau seama că a fost minimul necesar. El mi-a spus: după ce încep să lucrez, te rog, întoarce-te acasă. Nu i-am promis, mai bine să mai lucrez cât mai pot și apoi mă întorc.
Aici mă simt singură, nu este viață socială, fiecare cu familia lui, banul ocupă un loc important, iar tu ești un străin. Nu mă regăsesc pe mine însămi. Mă simt utilă dacă ajut această bătrână, i-am spus și mamei mele care nu e prea mulțumită că mi-am lăsat serviciul din România pentru a îngriji bătrâni în Italia.
Eu nu mă simt umilită, muncesc demn și sunt plătită pentru munca mea. În România ești plătit prost și cumperi tot foarte scump. E greu să trăiești după o anumită vârstă, dacă ești bolnav nu te bagă mai nimeni în seamă, nu ai bani de medicamente și asa mai departe. Rămân încă în Italia și poate ca un vis, o dată pe an să vizitez câte un oraș frumos, că mereu mi-am dorit cu soțul meu să călătoresc dar nu a fost posibil”.
sursa: gazetaromaneasca.com