Aniversarea de 20 de ani a PD/PDL de la sfarsitul saptamanii a dat o dubla lovitura: a fost cel mai consistent, mediatizat si, prin urmare, reprezentativ eveniment organizat de democrat-liberali de la alegerile parlamentare incoace, iar asta pentru ca a fost singura actiune care, gratie crizei de subiecte de presa specifica week-end-ului, le-a reamintit oamenilor ca aceasta formatiune inca exista.
In al doilea rand, chiar daca in loc de coliva au fost serviti mici, aniversarea cu pricina a deschis de pe acum usa viitoarelor comemorari.
Cel mai probabil, PDL – ca entitate parlamentara – va inceta in urmatorii trei ani sa existe.
Ca partid de opozitie, activitatea sa tindea deja spre zero, iar toate strigatele de lupta ale lui Vasile Blaga si amenintarile pe care le profereaza la adresa colegilor pe care-i suspecteaza de basism si „POPULARism” valoreaza fix cat actiunile la bursa ale unei companii care a comunicat ca nu mai poate onora nimic – comenzi, facturi, salarii, etc.
Si, cum niciun moment aniversar de asemenea calibru nu poate iesi in strada fara bilantul aferent, cred ca ar fi interesant de scanat singuratatea in care pedelistii au sarbatorit cei 20 de ani.
De fapt, cuvantul care caracterizeaza cel mai bine PDL-ul de azi este IZOLARE.
Evident, ca orice eticheta simpla, incarcatura e complexa si, cum s-ar zice, vizeaza multiple aspecte.
Se vede asta in rutina zilnica a muncii de opozitie, se simte izolarea in lipsa unor planuri coerente de viitor si devine chiar mai limpede cand, in toata valtoarea privind reconstructia dreptei, cei implicati nu cheama alaturi PDL, ci oameni din PDL.
De altfel, pentru echipa lui Vasile Blaga se profileaza pe termen scurt o problema extrem de serioasa: aceea ca PDL sa devina furnizor de resursa umana pentru formatiunile tinere – partide si fundatii – care se infiinteaza pentru a acapara spectrul de dreapta lasat liber de PDL si PNL si care, in paralel cu castigarea increderii electoratului, au in prima faza nevoie de activitate in Parlament.
Din acest punct de vedere, este de asteptat ca hemoragia de deputati si senatori PDL sa se acutizeze in urmatoarea perioada.
Ultima oara cand asa ceva a avut loc, in primavara lui 2012, pierderea s-a dovedit fatala pentru PDL, care a pierdut guvernarea in favoarea USL, compromitandu-si totodata orice prspectiva.
Vasile Blaga e constient de acest lucru. Insa de data asta, desi va dori sa opreasca hemoragia de parlamentari sau cel putin sa o directioneze in alta parte, spatiul sau de manevra este extrem de redus.
Paradoxal, dar se intampla uneori: cand poti, nu vrei, iar atunci cand vrei, nu mai poti.
De altfel, aniversarea celor 20 de ani de PD/PDL a facilitat opiniei publice formarea unei pareri corecte vizavi de criza interna si faliile din partid.
Gruparea Udrea, reprezentata la bairamul organizat de Blaga in curtea sediului din Modrogan chiar de fosta ministra a Dezvoltarii, s-a referit mai mult la viitorul Miscarii Populare decat la viitorul PDL; in grupul reformistilor, Monica Macovei, Cristian Preda si Teodor Baconschi fac zilele astea cu greu fata invitatiilor echipei Blaga de a parasi partidul, iar Emil Boc a lipsit de la marea ceremonie de la Bucuresti pentru ca sarbatorea ceva mult mai important la Cluj, in prezenta ambasadorului Marii Britanii si a unor cetateni care l-au ales primar chiar si dupa ce fusese injurat de colegul Blaga.
In aceste conditii, se pune intrebarea: acum, la 20 de ani de la infiintarea PDL, cu cine a ramas Vasile Blaga sa reconstruiasca partidul?
In lipsa reformistilor din grupul Macovei-Preda si a gruparii coordonate de Elena Udrea, un posibil raspuns ar fi: aproape cu nimeni.
Oricum, in nici un caz cu Emil Boc, a carui ramanere mai lunga in PDL nu are nimic de-a face cu enunturi sforaitoare privind atasamentul fata de partid, ci cu imposibilitatea juridica de a parasi formatiunea fara a pierde automat mandatul de primar.
Insa chiar daca ramane in PDL, Boc va actiona ca o frana trasa in timpul mersului si nu ca un cal-putere care sa miste atelajul lui Blaga.
In fine, izolarea PDL nu poate sa nu fie asociata cu PNL.
Desi s-a pregatit pentru o coabitare mult extinsa cu liberalii inca din vremea in care vana scaunul lui Emil Boc, Vasile Blaga se va confrunta cu efectele secundare ale propriei alegeri: prabusirea lui Crin Antonescu si a schemei piramidale pe care a cladit PNL-ul de cand a preluat sefia.
Si in acest caz, liderul PDL va fi obligat la resetare, dar, din nou, spatiul sau de manevra s-a ingustat considerabil.
Probabil ca tocmai aceste note sumbre din prezentul partidului au dorit strategii PDL sa fie mascate bine de tot la aniversarea celor 20 de ani, din moment ce au decis sa faca ceea ce pana si Marian Vanghelie a incetat de ceva timp: mici, gratare si bere la tot poporul.
Iar tuturor, rege sa le fie fumul.
Mi-a placut un titlu: Ca la douazeci de ani, fara griji si fara bani 🙂