AcasăActualitateEcaterina Andronescu, noul ministru al Educatiei

Ecaterina Andronescu, noul ministru al Educatiei

Presedintele Traian Basescu a semnat, luni, decretul de numire a social-democratei Ecaterina Andronescu in functia de ministru al Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, informeaza Administratia Prezidentiala. Luni, şeful statului i-a cerut Ecaterinei Andronescu sa depuna la Cabinetul premierului o declaratie de propria raspundere prin care sa asigure ca nu este implicata in actiuni de plagiat si sa se asigure, totodata, ca nu se afla in stare de incompatibilitate.

Puteti citi si Traian Basescu ii cere Ecaterinei Andronescu sa declare ca nu a plagiat 

Pe de alta parte, Ecaterina Andronescu a spus ca nu este vorba „ca vrea sau nu vrea sa depuna o astfel de declaratie”, dar a sustinut ca exista dovezi ca nu a plagiat si ca acest lucru rezulta din analiza activitatii sale. „Toata cariera mea profesionala am construit-o pe munca si onestitate. In aceasta cariera profesionala sunt mai multe trepte pe care le parcurgi atunci cand pornesti de jos, de la prima pozitie de asistent stagiar, sef lucrari, conferentiar, profesor si conducator de doctorat. Pentru fiecare etapa pe care o parcurgi se depune un dosar si se constituie o comisie ce trece prin votul Consiliului profesional al Senatului universitar si ajunge la CNATDCU si acest organism da verdictele”, a explicat Andronescu.

Ecaterina Andronescu preia portofoliul MECTS, dupa ce interimatul lui Liviu Pop s-a incheiat pe 30 iunie.

RELATED ARTICLES

11 COMENTARII

  1. Imi spunea tata ca dupa ocuparea Romaniei de tovarasii uselistilor, la sate, ciurdarii erau numiti primari! Amu, toti hotii de furt intelectual sunt numiti ministri la…invatamant si educatie!Mai nenorocitilor, o tara fara educatie nu are viitor! Asta vreti voi s-o dati rusilor!”dottore” procuror Ponta, esti un INFRACTOR!

  2. Oameni buni,”cel mai cinstit guvern”are deficit de cadre,daca apeleaza la toti plagiatorii si analfabetii.Unde sint profesionistii cu care se laudau?Abramburica,o sa faca o brambureala, din invatamintul romanesc.

  3. Acum ca a depus juramantul chiar si cu emotiile inerente momentului solemn, sa-i dedicam o melodie.

    • Fanica 😆 😆 😆 ,”frumoasa dedicatie”imi placeee!!!,asa sa fie,”s-o vedem in colivie la Vacaresti” 😆 😆

  4. Cati ministri a avut pana acum Ministerul Educatiei ? E suficient sa se inteleaga de la sine.
    De toata comedia !

  5. DECI,ACUM RECUNOASTE IMPORTANTA CNATDCU ???
    Sau are nevoie si de Vanghelie pentru confirmare !!!
    Oricum,madam a plagiat si chiar plateste daune pentru asta !!!
    Ce lume stramba !!!

  6. M-a zapacit de tot cu toata cariere ei profesionala…pai daca nu s-a implicat in nici un matrapazlac, de ce nu da declaratia pe proprie raspundere?
    Toti care conduc doctorate si-au construit carierele pe munca si onestitate, si uite peste ce dam, un prim ministru plagiator, si nu numai… Deci, si ea poate ca are semnatura pusa pe vreun doctorat plagiat! Asta e motivul pentru care nu vrea sa dea declaratie.

    • Cati Andronescu a mosit un plagiat
      27 Noi 2006 Iuliana Gatej | 34 comentarii | 4317 vizualizari
      Rating:
      14 voturi
      Marime text a A Trimite pe email Comenteaza

      Fostul ministru al Educatiei Ecaterina Andronescu a coordonat un doctorat plagiat, dupa cum confirma expertii si chiar autorul lucrarii originale, un chimist olandez.

      In 2003, Ecaterina Andronescu, pe atunci ministrul Educatiei, a devenit conducatorul de doctorat al Cristinei Nechifor, sef de lucrari la Facultatea de Chimie din cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti. In timpul perioadei de trei ani, doctorandul trebuie sa-si prezinte rezultatele intermediare ale cercetarii la simpozioane sau conferinte si sa publice articole in reviste de specialitate. Doctoranda Nechifor a prezentat trei astfel de sinteze despre particule magnetice si ferofluide: doua la a XIII-a Conferinta Romana Internationala de Chimie si Inginerie Chimica, iar a treia in „Revista Nationala de Chimie”, numarul din august 2003.
      Publicitate

      In sintezele coordonate de Ecaterina Andronescu apar insa paragrafe dintr-o teza de doctorat, sustinuta de un chimist olandez pe nume Gerard Antonie van Ewijk la Universitatea din Utrecht in 2001. „Am citit cele doua teze si gasesc asemanarea dintre ele ca fiind amuzanta. Este fara nici un dubiu cea mai evidenta copiere a unui text pe care am vazut-o pina acum”, spune van Ewijk.

      Conducatorul, primul responsabil

      Cristina Nechifor si-a sustinut in mod public teza de doctorat in luna august 2005, iar in luna decembrie, ministrul Educatiei a semnat ordinul de acordare a titlului de doctor. Prin norma didactica, coordonatorul de doctorat trebuie sa se intilneasca cu doctorandul cel putin jumatate de ora pe saptamina pentru a discuta despre evolutia lucrarii. Pusa in fata unui caz ipotetic de plagiat, fara sa stie ca e vorba despre cazul Nechifor-Ewijk, Ecaterina Andronescu se arata foarte ferma: „Este un fapt foarte grav. Dar conducatorul lucrarii are prima responsabilitate in aceasta poveste. El este in prima linie. El stabileste, impreuna cu studentul, titlul tezei, bibliografia pe care trebuie sa o parcurga si ce trebuie sa aduca nou”.

      Cind a aflat despre cine e vorba, Ecaterina Andronescu a adoptat alta strategie. Ea spune ca toate aceste acuze sint false si le pune pe seama adversarilor sai, care vor sa-i strice imaginea. „Eu am vazut-o cu ochii mei lucrind la experimente. A lucrat chiar in laboratorul meu, iar eu ma duceam si-i verificam rezultatele”, adauga Andronescu, care crede ca dusmanii vor sa-i strice imaginea. Cristina Nechifor se apara si ea: „Va semnalez ca intreaga teza, cit si lucrarile publicate sint realizate in conditiile dreptului de autor pe care mi-l revendic si sper ca nu-mi va fi incalcat”.

      „Eu am scris 95 la suta”

      Contactat de „Cotidianul” pentru a-si compara propria lucrare cu cea a Cristinei Nechifor, chimistul Gerard Antonie van Ewijk ne-a declarat: „Ceea ce sta sub semnul intrebarii este ca in descrierea sintezei ea nu citeaza nici o alta sursa in afara propriei sale opere, dar descrierea este scrisa de mine in procent de 95 la suta. „Cercetatorilor” care inventeaza fara rusine sau copiaza rezultatele altora ar trebui sa le fie interzis accesul in lumea academica. Nu numai ca se pierd bani pe cercetari care nu sint facute, dar acestia afecteaza credibilitatea cercetarii stiintifice in general”, spune chimistul olandez.

      Expertii confirma indigoul

      Vasile Pirvulescu, profesor de chimie la Universitatea din Bucuresti, este de acord ca e vorba despre un plagiat grav: „Nu mai este vorba de o fituica de casa, pentru ca e publicata in „Revista de Chimie””. Iar Laurentiu Filipescu, profesor chiar la Facultatea de Chimie din cadrul Universitatii Politehnice, spune cum s-a realizat plagiatul: „Pentru mascarea plagiatului, in partea experimentala au fost inlocuiti partial reactantii, iar datele numerice au fost modificate. Autorii produc o adevarata acrobatie stiintifica. Preiau o fotografie si o asaza pe orizontala. Dar pe figura apare numarul de ordine inregistrat de calculatorul microscopului original, care este o proba incontestabila a plagiatului”.

      http://web.archive.org/web/20100811123039/http:/old.cotidianul.ro/cati_andronescu_a_mosit_un_plagiat-18638.html

      😆 😆 😆 😆

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.