Efectul Udrea. Goodbye, PMP! Adio, Băsescu!

Prin alegerea Elenei Udrea și evacuarea figurilor„reformiste“, care îi puteau reda credibilitatea în zona civic-intelectuală, PMP și-a ratat, a doua oară, șansa de a reprezenta o alternativă pe scena politică.

Dând fericit din codiță, partidul lui Bă­ses­cu a executat aport și a depus la picioarele Stăpânei mingiuța de cauciuc ins­crip­țio­na­tă cu 6%. A privit-o dispărând în poșetă printre alte ţificuri de uz fe­minin. S-a așezat pe la­bele din spate, privind ușor temător în ochii adoratei – nu or fi prea multe cele 200 de voturi îndesate în bu­zu­narul „reformiștilor“, nu cumva s-a supărat? -, aș­teptând noi ordine. N-a du­rat mult, nici cât să roadă co­toarele merelor rămase pe scenă, că a fost pus să fa­că tumbe, să sară prin cerc și să se avân­te în spinarea poneiului scos în arenă pen­tru numărul de final, deși spectacolul se cam terminase. Regizorul, al cărui nume nu apărea pe afiș, a vrut însă altfel, a spus-o chiar ea: Cristian Diaconescu, can­didatul nostru la prezidențiale. Alte lă­tră­turi fericite, lins de pantofi, tumbe. În sfâr­șit, cortina. Cu lesa în dinți, PMP a ple­cat din politica mare, târându-și victorios impotența și slugărnicia. S-a terminat.

Ce-ar mai fi de spus? Mai nimic. Partidul „altfel“ a înscăunat-o oficial pe Elena Udrea, cu tot cu eșecuri, parașute și învârteli, cu­metrii și compromisuri, vulgarități și am­bi­ții de divă și mărire nesusținute de vreun proiect remarcabil, validând astfel exact tipul de politică pe care îl condamnă la alții. În conducerea partidului „altfel“ (leitmotivul congresului), nu vezi nici pi­cior de autentic intelectual reformist (cu ex­cepția, previzibilă însă, a lui Cristi Pre­da) – Papahagi, Funeriu, Baconschi etc., fiind expediați fără fasoane într-un decor de mucava, unde aparatnicii le pun cu pixul mustăți și coarne. Scorul, 209 vo­turi, obținut de Funeriu & Papahagi, este, amară ironie, supremă umilință, identic cu cel al echipei Macovei (tot 209) de la con­gresul PDL. Dar la ce te puteai aștepta? Peste trei sferturi dintre delegați păreau ex­trași din fostele structuri ale partidului-mamă, doar că acum veniseră cu mutarea în­tr-un singur plic. Ca dovadă, echipa Ele­nei Udrea, de la vice­pr­e­șe­dinți la secretari, este for­mată 100% din foști PDL-iști, destule nume con­tro­versate, demonstrând astfel că unii, ca Marin Anton (vi­cepreședinte pe politici pu­blice, aterizat în PMP di­rect de la PNL, după ce vo­tase în „marțea neagră“ mo­dificările la Codul Pe­nal), Cristian Petrescu (se­cretar general, contracte cu ministerul con­dus de Udrea de peste 1 milion de eu­ro) sau Gelu Vișan (secretar general ad­junct, în 2012 a candidat la alegeri din partea PP-DD) nu au fost niște accidente ale începutului de drum.

Rar mi-a fost dat să văd la vreun congres un sindrom de turmă atât de pregnant, atâ­ția „căcăcioși“, vorba lui Papahagi, adu­nați la un loc. Blegoșenie, cheiţă în­toarsă, butaforie, o imensă capacitate de autominciună. Nu doar că nu a existat vreo analiză cât de cât obiectivă a scorului de la alegeri, împachetat frumos în hârtia cu inimioare a așa-zisei victorii în urban, dar nimeni nu a cutezat să ridice „ches­tiunea Udrea“, fie măcar și pentru că a ți­nut capul de afiș al presei, doar pe la col­țuri se mai șoptea temător „să stea în spate, să se ocupe de structuri“. Până și candidatura la prezidențiale a lui Cristian Diaconescu, iepuraș ivit la spartul târgului din manșeta Elenei Udrea, nu a reușit să rupă aliniamentul, nicio voce nu s-a ri­dicat să spună: dar pe noi ne-a întrebat ca­reva, nu ar fi trebuit validat de con­gre­sul la care tocmai am participat, chit că ieșea unanimitate. Cu duhul lui Băsescu in­vocat până la saturație, de te așteptai să-l vezi ieșind din lampă direct pe scenă și făcând complice cu ochiul, „proiectul Bă­sescu“ suna nu doar fals, dar părea golit de conținut. Desigur, justiție inde­pen­den­tă, stat de drept, instituții puternice, re­for­mă dau bine din coadă, dar care era le­gătura motivațională, de credință și vi­ziu­ne, dintre PMP­ – tot mai pregnant o clonă nereușită a PDL – și toate astea nu era deloc clar. Cine ar putea duce mai departe „proiectul Băsescu“, altfel decât prin vor­be înșirate pe sârmă, cine ar putea avea determinarea asta? Marin Anton și ceilalți ca el? E de râsu´-plânsu´.

Prin alegerea Elenei Udrea și evacuarea fi­gurilor „reformiste“, care îi puteau reda credibilitatea în zona civic-intelectuală, im­portantă din punct de vedere al sus­ți­nerii „proiectului Băsescu“, PMP și-a ra­tat, a doua oară, șansa de a reprezenta o al­ternativă pe scena politică. Înaintea con­gresului a existat o imensă așteptare, mai ales în contextul anunțatei fuziuni dintre PDL și PNL. Exista posibilitatea reală ca electoratul băsist, cel care a dat bir cu fu­giții la europarlamentare, să se recoa­gu­leze în jurul PMP. Așa însă, partidul și Tra­ian Băsescu vor rămâne izolați. Cristian Dia­conescu, dincolo de unele calități in­discutabile, rămâne un personaj cu mare parte din carieră – cu destule puncte ne­clare – ancorată în PSD, fiind puțin pro­ba­bil să reușească să contrabalanseze efectul Udrea și alianța forțelor de dreapta.

Ne întrebăm care a fost până la urmă miza acestor mișcări: ruperea PDL în an elec­to­ral, confecționarea unui partid pentru Ele­na Udrea (lucru pe care președintele l-a negat mereu în fața reformiștilor speriați de perspectivă), refuzul unificării dreptei.După cum arată acum lu­crurile, există o singură explicație. Dorind să rămână pe scenă, Băsescu și-a asigurat un partid-plasă de siguranță. Un par­ti­du­leț-balama pe care să îl preia după. Crede că îl poate folosi pentru negocierile din turul doi de scrutin, speră că va putea im­pune niște oameni într-un ipotetic guvern de dreapta, poate, chiar pe el însuși. Pu­țin, mult prea puțin la ieșirea din scenă. Pentru asta și-a negat parte din propriul proiect, e adevărat, nu partea esențială. Deocamdată, căci Udrea are potențial în rolul de colivăreasă. Și a PMP, și a lui Bă­sescu.

Articol publicat de Revista 22