
Surse din cadrul Comisiei Juridice ne-au explicat cum s-a discutat în interior. ”Îi era frică tare de arestarea preventivă, îi tremura vocea când ne-a cerut să nu acceptăm aceste solicitări”, ne-a mărturisit unul dintre deputați.
Un altul ne-a explicat că totul a fost o execuție ordonată politic. ”Unii dintre noi mai avem și ceva studii juridice, și ceva practică judiciară. Avocatul ei a avut dreptate și n-am înțeles exact cum s-a venit azi cu solicitare de urmărire penală și mâine, în același dosar, s-a cerut urmărirea penală. Ce s-a întâmplat de ieri până azi? Ce probe au apărut? E cusută cu ață albă, dar nu noi decidem, oricum. Pe linie politică s-a decis așa, asta am făcut și noi, deși e ciudat ce se întâmplă”, ne-a declarat un alt deputat.
Cei de la PSD și-au găsit și o justificare pentru executarea Elenei Udrea. ”Udrea și Băsescu își primesc acum răsplata. Ei au făcut sistemul ăsta și se întoarce împotriva lor. În 2004, când Năstase propunea alt sistem, s-a opus Traian Băsescu și a impus el prostia asta de acum. Iată și efectele!”, ne-a mărturisit un deputat.
sursa stiripesurse.ro
Comentariile sunt închise.