AcasăAlegeriEuroparlamentare 2014Erwin Albu | Listele cu semnături pentru europarlamentare, fraudate de partidele politice?

Erwin Albu | Listele cu semnături pentru europarlamentare, fraudate de partidele politice?

Erwin AlbuErwin Albu, cunoscut luptător împotriva gazelor de şist şi “aproape candidat independent pentru Parlamentul European”, consideră că în România s-a petrecut “cea mai mare farsă din istoria tuturor alegerilor europene”.

Mai exact, Erwin Albu a remarcat că pentru aceste alegeri s-au depus la BEC peste 4 milioane de semnături, însumând partidele politice şi candidaţii independenţi. Mai mult, punându-i la socoteală pe Elena Băsescu şi Sebastian Bodu (ambii cu peste 100.000 de semnături strânse, dar nefolosite), ies la iveală aproape 5 milioane de semnături. Practic, un român din patru, ar fi semnat pe o listă electorală pentru europarlamentare.

“Iar unul din patru români, adică fiecare a patra cunoștință a dvs., ar fi trebuit să fi semnat o listă. Chiar putem crede că s-a întâmplat așa ceva? Ceva pute și pute rău. Eu, Erwin Albu din Codlea, județul Brașov, voi sesiza toate organele competente, naționale și europene despre ceea ce cred că este cea mai mare farsă din istoria tuturor alegerilor europene și voi cere analiza exactă a fiecărei semnături depuse. Există softuri, există posibilități, doar voință pentru aflarea adevărului să fie. Prea departe s-a ajuns.”

Totuşi, Erwin Albu îi scoate de pe lista suspecţilor pe Iulian Capsali şi Peter Costea, despre care ştie că “s-au depus eforturi uriașe de strângere a semnăturilor, în special dinspre comunitățile religioase din care aceștia fac parte, deci au avut vizibilitate și bazin electoral identificabil”.

Biroul Electoral Central (BEC) a admis joi semnele electorale propuse de Alianța Națională a Agricultorilor, Alianța PSD-UNPR-PC, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Național Liberal, Partidul Democrat Liberal, Partidul România Mare, Partidul Noua Republică, Partidul Mișcarea Populară, Partidul Poporului Dan Diaconescu, Partidul Dreptății Sociale, Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat, Partidul Ecologist Român, Partidul Forța Civică, Partidul Alternativa Socialistă și Partidul Verde.

De asemenea, au fost aprobate semnele electorale pentru candidații independenți Corina Ungureanu, Adrian Toader, Dănuț Liga, Pericle Capsali și Peter Costea.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.