Povestea familiei Avrămescu Cruz – doi soți cu dizabilități auditive ai căror copii, luați de Barnevernet, nu s-au întors acasă nici măcar după ce instanța a dat câștig de cauză părinților – a fost prezentată de digi24.ro la mijlocul lunii ianuarie. De atunci încoace, nu doar că soții nu au reușit să-și ia înapoi băieții de 5, respectiv 6 ani, dar mama a primit înștiințare că a fost deschisă împotriva sa procedura expulzării. Motivul invocat de Poliție? Presupunerea că există „circumstanțe personale care reprezintă o amenințare reală, imediată și suficient de gravă împotriva considerentelor sociale de bază”.
Roberto și Adrian au fost luați de lângă părinții lor, Andreea Sorina (cetățean român) și Roberto Cruz (cetățean norvegian), pe 19 martie 2014, după ce ar fi povestit la grădiniță că au fost bătuți acasă. Pe numele soților Avrămescu Cruz au fost deschise două procese. Unul privind îngrijirea copiilor, altul penal, pentru acuzația de violență asupra acestora. În primul proces, instanța decide definitiv, în ianuarie 2015, că nu există motive pentru ca băieții să fie luați din sânul familiei. Cu alte cuvinte, că decizia Barnevernet de a-i separa pe copii de părinți nu a fost întemeiată. Al doilea proces continuă însă, iar, în octombrie 2015, vine pronunțarea în prima instanță: soții sunt condamnați la câte cinci luni de închisoare și plata unei amenzi de 3.000 de coroane fiecare. Pentru ca absurdul să fie complet, în absența unei decizii definitive în acest caz (subliniem, recursul se judecă încă), Poliția a declanșat, acum câteva zile, procedura expulzării mamei.
Presupunerile, suficiente pentru declanșarea procedurii
Printr-un act intitulat „avertizare prealabilă” și înregistrat cu data de 2 februarie, Secția de Poliție Indre Ostfold a comunicat Andreei Sorina Cruz că „autoritățile pentru imigrare pregătesc procesul de expulzare” conform legislației privind imigrarea. „Un străin cu drept de ședere poate fi expulzat atunci când considerente privind ordinea publică sau siguranța dictează acest lucru. O condiție pentru expulzare este ca, în cazul străinului, să existe sau să se presupună că există circumstanțe personale care reprezintă o amenințare reală, imediată și suficient de gravă împotriva considerentelor sociale de bază”, se explică în documentul oficial trimis de Poliție familiei Cruz.
Citiți articolul integral pe digi24.ro.