Probleme mari pentru femeia care a conviețuit mai bine de 30 de ani cu Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, arestat preventiv pe 14 martie 2015, într-un dosar de corupție. Charlotte Dragoe Hannerl și-a cumpărat un apartament de 140.000 de euro, dar nu poate să justifice banii care i-a dat pe el. Procurorii îi pot pune sechestru, pentru că este un bun obținut în timpul conviețuirii cu edilul.
„Se vedea după ea că avea bani”
În anul 2009, Charlotte Dragoe Hannerl, femeia de care Marian Vanghelie s-a îndrăgostit nebunește încă de la 17 ani și cea care i-a dăruit un băiat, Alexandru, era în căutarea unui apartament într-o zonă liniștită și ferită de ochii curioșilor. Deși locuia alături de primarul Sectorului 5 într- o vilă de pe bulevardul Dacia din Capitală, femeia a ținut morțiș să mai cumpere și un apartament. A apelat la o agenție imobiliară care i-a găsit casă în doi timpi și trei mișcări. O locuință cu două camere, într-un imobil de pe strada Matei Basarab din Sectorul 3. Femeia care i-a vândut apartamentul era Mihaela Mihai, una dintre cele mai cunoscute cântărețe din anii ’70. „Deși au trecut mai bine de șase ani, îmi aduc aminte ca și când ar fi fost ieri. N-am știut nicio clipă că doamna Charlotte era cine era. Mi s-a părut o femeie cochetă și se vedea după ea că avea bani. N-am bănuit nicio secundă că ar avea vreo legătură cu domnul Vanghelie. A vrut să-mi dea 130.000 de euro pe casă, dar eu am zis că fără 140.000 de euro nu o dau. Imediat a scos banii și i-a pus pe masă. Fără nicio ezitare. M-am speriat. I-am cerut de la obraz să meargă cu mine la bancă să îi verificăm. Mi-a fost frică să nu fie falși. Până la urmă, nu a fost nici o problemă”, ne-a declarat Mihaela Mihai.
De când a fost arestat Marian Vanghelie, Charlotte nu mai are liniște. Nu din cauză că bărbatul cu care a fost împreună 30 de ani a fost închis, ci din cauză că nu poate să justifice banii dați pe apartamentul din strada Matei Basarab.
A început să se plângă apropiaților
Potrivit unor surse din anturajul soției, fostului primar de la Sectorul 5, femeia nu prea a muncit. Drept pentru care nu avea de unde să scoată 140.000 de euro din buzunar ca să-și cumpere casă, decât dacă primea ajutor din partea cuiva. „M-am întâlnit recent cu Charlotte și mi-a povestit că îi este frică să nu rămână fără casa din Matei Basarab. Nu are cum să justifice banii. Eu sunt sigură că Vanghelie a ajutat-o”, ne-a spus o prietenă de-a fostei neveste a edilului.
Se întâlnește cu un doctor
Zilele trecute, reporterii „Evenimentului zilei” au surprins-o pe Charlotte Dragoe Hannerl în compania unui domn de circa 50 de ani, în timp ce se afla într-un autoturism marca Mercedes-Benz cu numărul de înmatriculare DMV (n.r. – Dan Marian Vanghelie). La un moment dat, culmea ironiei, de la volanul bolidului a coborât Paul, fratele vitreg al fostului primar de la Sectorul 5, care și-a luat la revedere de la cei doi. E clar că relația dintre ea și domnul înalt cu barbă și ochelari este una la vedere. Potrivit unor surse, bărbatul este un doctor de la Spitalul Fundeni. După ce au discutat preț de câteva secunde în fața mașinii, Charlotte și medicul s-au retras în apartament.
Citiți articolul integral pe evz.ro
Femeia asta nu are dreptul la o casa dupa 30 ani de casnicie cu Vanghelie?
Nu – casa probabil a fost cumparata cu bani din spagile/comisioanele cerute de Vanghelie.