AcasăDezvăluiriExplozivEXCLUSIV PSNEWS.RO Scenariu exploziv: de ce ar apărea B1 TV în stenogramele...

EXCLUSIV PSNEWS.RO Scenariu exploziv: de ce ar apărea B1 TV în stenogramele dosarului Chiliman | Posibila legătură cu cel mai mare scandal al momentului

chiliman_primarie_55499200-700x393Un scenariu exploziv prinde contur în piaţa media: toată lumea s-a întrebat de ce postul B1 TV apare în stenogramele speţei ce îl vizează pe primarul suspendat al Sectorului 1, Andrei Chiliman. Posibila legătură cu cel mai mare scandal al momentului

Cu toţii am văzut în presă fragmente din stenogramele DNA anexate la dosar, mai ales cele care arată cum o parte din presupusa mită primită de Vlad Moisescu (fostul trezorier al PNL), constituită din aşa-zise „comisioane” de la diverse firme, ar fi ajuns la B1 TV şi România TV, prin contracte de publicitate.

Totuşi, surse din piaţa media au declarat, luni, pentru PSnews.ro, că lucrurile stau un pic altfel decât s-ar putea crede la prima vedere. Mai exact, o mare parte a presei ar fi citat trunchiat din rechizitoriul DNA, unde, la pagina 13, declaraţia unui martor cu identitate protejată arată, negru pe alb (sublinierea ne aparţine): „Au existat situaţii, ca de exemplu cazul ROMPREST, în care Vlad Moisescu solicita ca parte din procentul stabilit de 10% – 15% să fie plătită prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate către B1 TV, România TV şi alţi furnizori de media, prin care în realitate îşi asigura protecţie atât lui, cât şi lui Chiliman Andrei şi Ioana Costescu. Această protecţie consta în faptul că nu apărea nimic negativ despre ei în mass – media, iar dacă în mod întâmplător ar fi apărut ceva aceştia ar fi avut capacitatea să oprească speculând relaţia contractuală”.

Astfel, susţin sursele noastre, „se creează o presiune doar pe B1 şi pe România TV, iar celelalte televiziuni, ziare, site-uri etc. care au beneficiat de astfel de contracte sunt trecute în planul al doilea. Multă lume din media a avut contracte de publicitate cu Romprest – pot fi verificate rapoartele de monitorizare. Asta nu înseamnă că, automat, aceste instituţii de presă ar fi vinovate de ceva”.

Mai mult: până în acest moment, DNA nu ar fi chemat la audieri vreun reprezentant al B1 TV, în urma declaraţiei martorului cu identitate protejată, ne-au mai explicat aceleaşi surse.

La insistenţele noastre, sursele din zona media au dat de înţeles că toată presiunea aceasta asupra postului B1, făcută de „presa purtătoare de cuvânt a DNA”, şi-ar avea originea în faptul că, în scandalul Rarinca, televiziunea de pe Calea Victoriei a avut o poziţie critică faţă de instituţiile de forţă ale statului, inclusiv faţă de Direcţia Naţională Anticorupţie, iar acum s-ar încerca aducerea în prim-planul atenţiei publice a acestui post TV, care, în perioada 2004-2014, i-a fost vizibil favorabil fostului preşedinte Traian Băsescu.

„Poate că, în tot acest context, nu ar trebui să ne mire nici acuzaţiile conform cărora B1 s-ar fi apropiat de Ponta, inclusiv în urma acelui act normativ privind ajutorul de stat acordat televiziunilor şi altor instituţii mass media”, ne-au mai spus sursele din domeniu.

sursa: psnews.ro

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.