AcasăDezvăluiriExplozivEXCLUSIV PSNEWS Se iscă o nouă vrajbă în PSD? | Cum şi-a...

EXCLUSIV PSNEWS Se iscă o nouă vrajbă în PSD? | Cum şi-a pregătit Ponta revenirea la butoane şi cu ce „disidenţi” s-a confruntat

pontaSe iscă o nouă vrajbă în PSD? Cum şi-a pregătit premierul Victor Ponta revenirea la butoane şi cu ce „disidenţi” s-a confruntat fostul preşedinte al Partidului Social Democrat

PSnews.ro a aflat din surse social-democrate că Ponta şi-ar fi scos la înaintare doi oameni-cheie de la nivelul Capitalei, ca să-şi pregătească întoarcerea în forţă în 2016, de data aceasta ca şef al PSD Bucureşti. Cei doi ar fi Codrin Ştefănescu (secretar general adjunct pe ţară şi secretar general pe Bucureşti) şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu (preşedintele PSD Sector 4).

Ştefănescu şi Bănicioiu ar fi bătut din poartă-n poartă, pe la şefii de sectoare, dar – surpriză! – cel dintâi ar fi descoperit că se bucură de popularitate aproape zero în rândurile lor. Mai exact, cei care ar fi spus: „Pas!” ar fi Robert Negoiţă (de la Sectorul 3), Dan Tudorache (de la Sectorul 1, pe care l-a scos din recentul anonimat conflictul cu eurodeputatul Cătălin Ivan) şi… surpriză… însăşi Ecaterina Andronescu! Despre care gurile rele spun că ar fi vrut să candideze la CExN PSD de acum câteva săptămâni pe mână cu Liviu Dragnea, ca să rupă câteva voturi de la Rovana Plumb.

Fac o paranteză. Întrebarea firească este: ce amestec au Negoiţă şi Tudorache în socoteala asta? Păi, nu Negoiţă a găzduit, la hotelul lui, cheful dinaintea CExN al PSD, de acum câteva săptămâni, care a beneficiat de prezenţa lui Dragnea? Cât despre Tudorache, am scris mai sus un nume-cheie: Cătălin Ivan. Acum nişte ani, se auzea că Victor Ponta l-ar fi impus pe Ivan la şefia PSD Sector 1, ca să-l înlocuiască pe Dan Tudorache, iar acesta, când i-a venit mai bine, l-a pus pe fugă, Ivan găsindu-şi refugiul într-o comună din Moldova.

Revenind: văzând ce se întâmplă în Bucureşti, Dragnea l-ar fi trimis pe Ştefănescu la Prahova, să organizeze temporar lucrurile şi să încerce să reclădească filiala, din molozul provocat de ghiulelele DNA (trase în Mircea şi Vlad Cosma, Sebastian Ghiţă, primarul de Ploieşti Iulian Bădescu etc.)

Concluzia este foarte simplă: revenirea lui Victor Ponta la sfori, butoane şi manete a murit în faşă, s-a fâsâit înainte să înceapă. Poate că de aceea a declarat, recent, demnitarul că nu mai candidează pentru funcţia de prim-ministru în 2016.

 

sursa: psnews.ro

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. Prostanacul asta mincinos, plagiator, indolent, nepriceput la nimic chiar crede ca e prim ministru, nu inculpat.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.