AcasăBreaking NewsEvenimentEXEMPLU pentru toată România | CAZUL ULUITOR al polițiștilor care AU REFUZAT...

EXEMPLU pentru toată România | CAZUL ULUITOR al polițiștilor care AU REFUZAT de opt ori să ia MITĂ

garoafa-465x390În timp ce colegi de-ai lor, de prin alte locuri din țară, sunt „săltați” pentru fapte de corupție, agenții de la un post de poliție din județul Vrancea au rămas, de trei ani încoace, insensibili la șpagă.

O performanță rară în istoria Poliției Române a înregistrat Direcția Generală Anticorupție (DGA), în județul Vrancea. Ofițerii anticorupție au fost chemați, pentru a opta oară, în ultimii trei ani, nu ca să rețină vreun polițist, ci să prindă în flagrant un individ care încerca să dea șpagă agenților de la Postul de Poliție Garoafa.

Și-a lăsat iubita minoră la volan

Evenimentul, unic printre posturile de poliție rurale, a avut loc marți, atunci când cel mai tânăr dintre agenții din Garoafa, Eugen Gradea, a sesizat șefii și pe ofițerii DGA că Maricel Justian, de 43 de ani, din comuna Movileni, județul Galaţi, a încercat să îl mituiască. Mai exact, omul încerca să își scape fiul de la o „belea”. Gigi Justian, îndrăgostit lulea de o tânără minoră, a lăsat-o pe fată să conducă mașina pe drumul național care străbate comuna vrânceană. Ghinionul lor a fost că au fost văzuți de agentul Gradea, care i-a tras pe dreapta. Când au ajuns la postul de poliție, Gigi și-a sunat tatăl.

Maricel a venit într-un suflet, doar-doar l-o îndupleca pe agent să nu întocmească, pe numele fiului său și al fetei, actele de constatare a infracţiunilor de conducere fără permis şi încredinţare a unui autovehicul spre a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Gălățeanul i-a promis agentului bani și bunuri numai să nu întocmească actele. Apoi, a plecat să facă rost de bani.

Citiți articolul integral pe evz.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.