AcasăEditorialAnalizăEXPLOZIV! | ADEVĂRUL despre cum l-a EXECUTAT Eduard Hellvig pe Florian Coldea

EXPLOZIV! | ADEVĂRUL despre cum l-a EXECUTAT Eduard Hellvig pe Florian Coldea

licu_hellvig_coldea

SRI l-a anchetat pe Florian Coldea, dar și pe alte persoane vizate de dezvăluirile lui Sebastian Ghiță și a decis că aceștia sunt nevinovați și nu au încălcat nici legea, nici normele Serviciului. Drept urmare, ”Biroul Executiv a decis repunerea în funcţie a domnului general-locotenent Florian Coldea.”, a anunțat SRI, conform stiripesurse.ro

Imediat după ce a aflat rezultatul, Coldea și-a anunțat șeful că nu mai vrea să-i fie, ca până în momentul suspendării, prim-adjunct. Coldea a cerut ”eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţia şi nevoile instituţiei, după aproape 12 ani de când exercită această funcţie”. Surpriză, însă. Coldea nu se aștepta la ce urma. Eduard Hellvig, șeful SRI, l-a anunțat că nu mai are deloc nevoie de serviciile lui în cadrul sistemului și i-a transmis că îi va cere președintelui Klaus Iohannis trecerea sa în rezervă, lucru ce s-a și întâmplat. ”Directorul SRI a solicitat Preşedintelui României trecerea în rezervă a domnului general-locotenent Florian Coldea.”, precizează SRI.

Așadar, Coldea a fost ”executat” de Eduard Hellvig, acesta fiind cel care l-a pensionat după scandalul cu Sebastian Ghiță și dezvăluirile fostului deputat.

 

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.