Printre denunțătorii din dosarul privind retrocedările ANRP în care șeful ANI este urmărit penal se află Dorin Cocoș și fiul acestuia, Alin Cocoș, potrivit Digi 24. Conform referatului procurorilor, mărturii în acest dosar au depus și beneficiarii retrocedărilor supraevaluate.
Omul de afaceri și fiul său se află în arest preventiv în dosarul Alinei Bica, disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP. În celălalt dosar în care Dorin Cocoș este urmărit penal, Microsoft, judecătorii au decis plasarea în arest la domiciliu a fostului soț al Elenei Udrea.
Procurorii susțin în referat că membrii comisiei de retrocedări din ANRP nici măcar nu deschideau coperțile dosarelor pe care le aprobau.
Horia Georgescu a ajuns marți la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde se judecă solicitarea DNA privind plasarea în arest preventiv a șefului demisionar al ANI.
Procurorii au anunțat marți că, pe lângă reținerea lui Horia Georgescu, au mai dispus reținerea a altor șapte persoane. Totodată, fostul președinte al ANRP, Ingrid Zaarour, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, iar Theodor Nicolescu și Remus Virgil Baciu au fost puși sub urmărire penală. Prejudiciul în acest dosar legat de retrocedări ilegale este de 75 de milioane de euro, potrivit estimărilor procurorilor.
sursa: dcnews.ro