AcasăEditorialDezvăluiriEXPLOZIV! DUBAI! | Ponta şi Ghiţă plătesc „nemţeşte” cea mai scumpă şampanie...

EXPLOZIV! DUBAI! | Ponta şi Ghiţă plătesc „nemţeşte” cea mai scumpă şampanie din lume, Armand de Brignac

Oricât de improbabil ar părea unora, există o legătură între premierul Victor Ponta, român mândru şi social democrat declarat, şi celebrul rapper american Jay-Z, capitalist putred de bogat şi soţul nu mai puţin celebrei Beyonce.

Surprins acum două zile într-o fotografie, alături de prietenul său, deputatul PSD şi mogulul media Sebastian Ghiţă, într-un club de lux din apropierea circuitului de Formula 1 din Abu Dhabi, Victor Ponta, încă premier al României şi învinsul lui Iohannis în alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie, a recidivat, sâmbătă noaptea, când a petrecut într-un alt local de fiţe, Cavalli Club din Dubai. Ghinion, cum ar spune viitorul locatar de la Cotroceni, gaşca lui Ponta şi Ghiţă a fost servită de o chelneriţă româncă, iar nota de plată a ajuns pe Facebook, publicată de jurnalistul Rareş Bogdan. Valoarea consumaţiei, în sine, este destul de impresionantă, nu mai puţin de 2.700 de euro (circa 12.000 de lei, adică şase luni de muncă pentru un medic specialist) pentru nişte apă minerală, ceva răcoritoare, un Chivas de 21 de ani şi o binecuvântată şampanie.

Nu e rău pentru un social-democrat care se bate cu cărămida în piept de grija amărâţilor de profesori şi medici cărora le mai dă câte o sută de lei la salariu.

Numai că, după o căutare simplă pe atât de blestematul Net de către liderii pesedişti, sticla de şampanie se dovedeşte a fi ceva mai aparte. Armand de Brignac Gold, „nectarul” magnaţilor şi al miliardarilor, este cea mai scumpă şampanie din lume. Din factură nu rezultă cine a plătit „preţul corect” de 1.750 de euro. Dar, în situaţia actuală, ne putem gândi că Ponta şi Ghiţă au achitat „nemţeşte” nota de plată de 2.700 de euro.

Şi aici apare legătura, deloc misterioasă, cu celebrul rapper american. Foarte recent, cu doar câteva săptămâni în urmă, Jay-Z a cumpărat brandul de şampanie de lux Armand de Brignac, cunoscut şi sub numele de „Ace of Spades“, după ce a ajutat compania să devină o favorită a celebrităţilor.

Altfel spus, deşi aflat zilele acestea sub blestemul Diasporei şi deochiul Facebook, „vânat”, pas cu pas, prin toate cluburile din Emirate, de barmani şi chelneriţe, mândri că sunt români, Victor Ponta, în „tristeţea” sa, lucrează tot pentru ţară, mai exact la întărirea parteneriatului strategic cu americanii, în general, şi cu unul anume, Jay-Z, în particular.

 

Sursa: puterea.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.