Deputatul Elena Udrea a dezvăluit, vineri seară, la România TV, că a fost şi ea ţinta unui atac cibernetic, asemenea preşedintelui Traian Băsescu. Fostul ministru susţine, însă, că adresa sa de mail a fost spartă încă din septembrie 2014, înainte de izbucnirea scandalului privind excursia de la Paris în timpul căreia a fost fotografiată la cumpărături împreună cu Alina Bica şi Ana Maria Topoliceanu.
Elena Udrea a subliniat, într-o intervenţie telefonică la România TV, că dovada faptului că a fost ţinta unui atac cibernetic a obţinut-o în momentul în care a cerut explicaţii hotelului din Paris în care a fost cazată cu privire la divulgarea unor informaţii privind factura pe care a achitat-o pentru serviciile de care a beneficiat.
„Când am contactat hotelul pentru a afla în ce condiţii au dat factura pe care eu am plătit-o acolo, mi-au reportat un mail. A fost accesată adresa mea de mail şi s-a cerut factura. A fost folosită adresa mea de mail! De pe adresa mea a fost trimisă o solicitare în septembrie 2014 către hotel în care chipurile eu ceream acea factură. Dacă nu mă arestau şi nu începea toată nebunia, probabil mergeam mai departe să fac o plângere la DIICOT să aflu cine sunt cei care şi-au permis filajul de la Paris şi să folosească adresa mea de mail ilegal. Eu am o singură adresă de mail de pe care am corespondat şi cu membrii Guvernului, şi cu preşedintele României, cu toată lumea”, a declarat Elena Udrea.
„Există în România, sub acoperirea acestor reţele de paparazzi, oameni care fac filaje la adresa personajelor importante. Sunt lucruri grave, filmări, fotografii care se află în posesia unor asemenea directori de reviste, informaţii despre persoane de nivel înalt din această ţară”, a avertizat Elena Udrea, adăugând că, din câte ştie, nu a mai fost filată şi cu altă ocazie decât cea a excursiei de la Paris.