AcasăEconomieAfaceriEXPLOZIV | Șef din SRI, contracte de 70 de milioane de euro

EXPLOZIV | Șef din SRI, contracte de 70 de milioane de euro

marius-voinea-sri

Ydail Construct şi Grup Primacons sunt firmele care au „încasat” cele mai multe contracte prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Raportul EXPERT FORUM „Banii și achizițiile: unde au ajuns contractele din PNDL?” arată că la Gorj „anticorupţia şi corupţia merg mână în mână”, scrie jurnalistul Cerasel Cuteanu, conform Justiție Curată.

Grup Primacons este prezentată de EFOR ca a doua firmă abonată la contracte cu statul – şi nu doar în Gorj- având în palmares contracte în valoare de 70 milioane de euro.

„Familia Bălțoi are mai multe afaceri cu imobiliare în Slatina, iar în 2009 Octavian Bălțoi figura în Top 500 Forbes. Fiul șefului SRI Gorj, Marius Voinea, este asociat cu Adriana Bălțoi, fiica lui Octavian Bălțoi la o firmă. Presa a scris despre Bălțoi că este apropiat de Ion Călinoiu, președinte al CJ Gorj (PSD) și de Laurențiu Ciurel, fost director general al CEO”, susțin cei de la Expert Forum, citați de flux24.ro

Grup Primacons a început să fie mult mai prezentă în Gorj, în ultimii doi ani, ajungând să secondeze chiar influenta Ydail Construct, de când Marius Voinea a fost numit comandant al SRI local. Anterior Voinea a fost șef la SRI Olt.

TEME care nu pier, ci se transformă…

1. Grup Primacons, firma din Slatina apropiată familiei comandantului SRI Gorj, Marius Voinea, ocupă locul II la contracte din PNDL, în Gorj, conform unui raport al Expert Forum

2. Baronii locali din Gorj, deși anchetați de DNA, nu ajung să aibă probleme, în ciuda unor suspiciuni bine-argumentate de corupție, ba chiar evită, extrem de priceput, eventuale flagrante pregătite de anchetatori.

3. Presa din Olt a speculat că ex-primarul Slatinei, Darius Vîlcov – în timpul mandatului căruia copiii taților Voinea și Bălțoi au avut „rezultate deosebite” cu o firmă pe care o conduceau de la frageda vârstă de 18 ani – ar fi primit informații din dosare, care-l vizau sub suspiciunea săvârșirii unor fapte de corupție. Ca o coincidență, în acea perioadă comandant la SRI Olt era Marius Voinea.

La o simplă căutare pe internet, nu pot fi identificate multe relatări de presă despre această asociere interesantă, prin intermediul copiilor: un comandant SRI și un patron de firmă cu cifră de afaceri de milioane de euro pe an, ca Octavian Bălțoi, de la Grup Primacons.

Conexiunea s-a făcut prin cei doi copii de tați influenți: Radu și Adriana au înființat firma Kolistar 77 SRL încă de la o vârstă fragedă, au scris, încă din primăvara anului trecut, colegii de la ”Indiscret în Oltenia”.

Firma Kolistar 77 SRL Slatina avea, la înfiinţare, în 2008, doi acţionari extrem de tineri, abia trecând de vârsta majoratului atunci când au semnat documentele firmei care a declarat ca obiect de activitate „construcţii civile rezidenţiale şi nerezidenţiale”.

Această firmă avea să prospere, în timpul mandatului lui Darius Vîlcov la Primăria din Slatina.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.