AcasăActualitateFiica cea mică a președintelui, Elena Băsescu, s-a căsătorit (VIDEO și FOTO)

Fiica cea mică a președintelui, Elena Băsescu, s-a căsătorit (VIDEO și FOTO)

Europarlamentarul Elena Băsescu, fiica cea mică a președintelui, s-a căsătorit civil, sâmbătă, la Primăria sectorului 2 din Capitală, cu Bogdan Ionescu. Nașii de cununie ai Elenei Băsescu sunt fostul ministru Răzvan Mustea și soția acestuia.

În fața primăriei s-au adunat și câțiva protestatari USL din Piața Universității, care poartă pancarte cu mesaje antiprezidențiale și scandează împotriva președintelui Traian Băsescu. Ei l-au huiduit pe președinte, la intrarea acestuia în clădirea Primăriei sectorului 2. Au fost, însă, și multe persoane care au venit la Primăria sectorului 2 din curiozitate sau pentru a-l felicita pe președinte.

Cununia civilă a durat doar 10 minute și a fost oficiată de primarul sectorului 2, Neculai Onțanu.

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”19048″]

Urmează ca la ora 18,00, la Biserica Sf Spiridon cel Nou, să aibă loc cununia religioasă a fiicei președintelui cu Bogdan Ionescu. Petrecerea va avea loc sâmbătă seară, la Palatul Snagov, fiind așteptați aproximativ 600 de invitați, printre care și lideri marcanți ai PDL.

UPDATE (15:00): Fiica cea mică a președintelui, Elena Băsescu, a anunțat pe Twitter că nu și-a schimbat numele după cel al soțului. De asemenea, ea a postat și câteva fotografii din interiorul Primăriei Sectorului 2, unde presa nu a avut acces pe durata desfășurării cununie civile. În fotografii, cei doi miri apar alături de părinți și de nași, dar și de primarul Sectorului 2, Neculai Onțanu, care a oficiat cununia civilă. De asemenea, în fotografii, Traian Băsescu o ține de mână pe fiica sa cea mică.

La ceremonia de oficiere a căsătoriei civile au asistat circa 30 de persoane.

[simple_slideshow auto_advance=”1″ transition=”scrollLeft” auto_advance_speed=”5000″]

UPDATE (18:15): Elena Băsescu a sosit la biserică, la brațul tatălui ei. Zeci de persoane s-au adunat în fața lăcașului de cult pentru a asista la ceremonie. Zona este păzită de jandarmi, angajați SPP și ai unei firme private de pază. Momentul a fost însă umbrit de huiduielile unui mic grup de protestatari USL aflat în zonă, care nu a ratat ocazia să strige, deși se afla în fața unui lăcaș de cult. Protestatarii se află la câteva zeci de metri de biserică și sunt ținuți la distanță de către jandarmi.

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”19070″]

Pe stradă, în fața bisericii, pesteo sută de simpatizanți au aplaudat la sosirea mirilor și a familiei prezidențiale și le-au transmis urări. De altfel, Traian Băsescu i-a și salutat pe aceștia și a ridicat un trandafir căzut pe asfalt și i l-a dat unei jurnaliste.

UPDATE (18:40): Elena Băsescu și Bogdan Ionescu au intrat în Biserica Sfântul Spiridon cel Nou pentru slujba de cununie religioasă. Slujba va dura aproximativ o oră și este oficiată de un sobor de cinci preoți. Printre cei care asistă la ceremonia religioasă sunt lideri PDL, între care Adriean Videanu, Cristian Preda, Traian Ungureanu, liderul FCD, Adrian Papahagi, dar și Prințul Paul și Prințesa Lia și fiul lor, Carol Ferdinand, îmbrăcat în uniformă de ofițer al armatei române.

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”19233″]

UPDATE (19:30): Tinerii căsătoriți au ieșit din biserică și vor porni spre Palatul Snagov, unde va avea loc petrecerea. La ieșirea din biserică, președintele a plâns, spunând „A plecat fata lu’ tata!”. Întrebat de jurnaliști dacă își dorește un nepot, șeful statului a răspuns emoționat „Da”.

UPDATE (2 septembrie, 10:00): Primele imagini de la petrecerea de la Palatul Snagov.

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”19234″]

Europarlamentarul Elena Băsescu a transmis, joi, un comunicat de presă în care a oferit detalii cu privire la nunta sa.

Câteva precizări despre nunta noastră
– comunicat de presă –

Ca urmare a valului de zvonuri și informații exagerate care au apărut în presă legate de nunta noastră, ce va avea loc sâmbătă, 1 septembrie 2012, dar și din dorința de a-i informa corect pe cei interesați de fericitul eveniment din viața noastră, vrem să facem mai multe precizări:

(1) – slujba religioasă se va desfășura după-amiază la o biserică ortodoxă veche din București, iar sărbătorirea evenimentului va avea loc la Palatul Snagov, într-un cort special amenajat în grădina acestuia;

(2) – nașii care ne vor fi alături sunt bunii noștri prieteni Aura-Mari Mustea-Șerban și Răzvan Mustea-Șerban, iar mireasa va fi însoțită, conform traditiei romanești de o singura domnișoara de onoare și un singur cavaler de onoare respectiv verișoara mea primară Raluca Băsescu și prietenul nostru Codin Maticiuc;

(3) – la nuntă vor participa aproximativ 600 de persoane, prieteni și cunoștințe ale noastre, ale părinților noștri și ale nașilor;

(4) – meniul ales conține, printre altele, caviar, pastă de jambon, sărmaluțe în foi de viță și de varză, costiță, mămăliguța, smântână, ruladă de curcan, pulpă de vițel;

(5) – aranjamentele florale și decorațiile sunt simple, am ales flori de grădină, trandafiri, bujori și hortensii în tonuri de roz fane, culoarea-tematică a întregului eveniment;

(6) – atmosfera va fi întreținută de interpreții Aurel Tamaș, Călin Geambașu, Smiley Band si un DJ;

(7) – verighetele noastre au un design simplu, din aur rose, fără diamante și au costat împreună 500 de euro;

(8) – rochia miresei este din dantelă Sophie Hallette, organza din mătase naturală si tafta; a fost realizată de designerul autohton Anca Maxim și a costat în jur de 4.500 de euro;

(9) – nu avem o lună de miere stabilită, am hotărât să o amânăm pentru iarnă sau anul viitor deoarece activitatea mea la Parlamentul European a început deja;

(10) – în ciuda celor afirmate de unele publicații și posturi radio și TV invitații nu au niciun fel de restricție;

(11) – în ciuda celor afirmate de unele publicații și posturi radio și TV, evenimentul nu beneficiază de nicio protecție specială din partea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Menționăm că, din dorința de a răspunde interesului public manifestat cu privire la nunta noastră, vom pune la dispoziția presei, în timp util, câteva fotografii și imagini video, care vor putea fi publicate și difuzate în mod liber.

Înțelegem că există un mare interes public legat de nunta noastră, dar vă adresăm rugămintea de a ne lăsa să ne bucurăm în liniște, alături de cei dragi, de acest eveniment special din viața noastră.

Elena Băsescu și Bogdan Ionescu

RELATED ARTICLES

51 COMENTARII

  1. Tinerilor casatoriti,bunul Dumnezeu sa-i calauzeasca,sa-i ocroteasca,sa le dea intelepciune si intelegere,viata plina de iubire,noroc,fericire si Casa de piatra!

  2. FELICITARI ,CASA DE PIATRA SI SA VA DEA D-NU NUMAI BINE ALATURI DE CE DRAGI ,NUI LUATI IN SEAMA PE DERBEDEII CARE NU AU CE FACE .

  3. Casa de Piatra tinerilor casatoriti iar Eba sa faca cit mai curind un viitor presedinte macar cu personalitatea bunicului!

    dec

    PS. Pentru animalele care au zberat in timpul acestei speciale zile le doresc ca ficiile lor sa aiba parte de tot ceea ce este mai rau cind
    vor avea nunta!

  4. Casa de piatra si sa fie intr-un ceas bun!
    Sanatate si fericire pentru tot restul vietii voastre!!!Toate cele bune pentru viitorul vostru!!! Sa va ajute si sa va ocroteasca bunul DUMNEZEU!!!
    Dorim iubire si adevar tuturor ROMANILOR!!!

  5. Sa fie intr-un ceas bun.Casa trainica din piatra.Sanatate, fericire,intelegere in familie si implinirea tuturor dorintelor alaturi de cei dragi voua.

  6. Casa de piatra, Dumnezeu sa-i binecuvinteze cu o casnicie fericita, copii sanatosi, frumosi, viata lunga. Le doresc fericire si parintilor mirilor.

  7. Dragostea este indelung rabdatoare,este plina de bunatate:dragostea nu pizmuieste,dragostea nu se lauda,nu se umfla de mandrie,nu se poarta necuviincios ,nu cauta folosul sau ,nu se manie ,nu se gandeste la rau,nu se bucura de nelegiuire ,ci se bucura de adevar,acopere totul,nadajduieste totul,sufere totul.Asemenea dragoste le doresc celor doi tineri,alaturi de BINECUVANTAREA DOMNULUI peste familia nou formata dar si peste PRESEDINTELE ROMANIEI!

  8. Broderia a fost pornita. Aici e inceputul – o revarsare de flori, clopote, de verighete si panglici. Acum luati primele fire de fericire si le coaseti la locul lor. Nu exista model de urmat. Timpul va va da fire de matase si bumbac de toate culorile, fire de aur si argint, noduri de intuneric. Trebuie sa le primiti pe toate-si impreuna sa teseti din ele o minune, o forta, o frumusete numai a voastra.
    CASA DE PIATRA!

  9. Casatoria este un legamant sfant si binecuvantat de Dumnezeu, iubirea o daruire reciproca si neconditionata. Aveti grija de aceasta binecuvantare.
    La Multi Ani impreuna si Casa de Piatra!

  10. mi-a placut extraordinar de mult.Atmosfera din Biserica, plina de DIVINITATE, iar membrii familiei si invitatii plini de SFIOSENIE impreuna cu superba pereche de miri.BRAVO EBA un exemplu bun luat de la mama Maria si de la tatal TRAIAN. Dovada a fost EMOTIA SI INTELEPCIUNEA.Dzeu cu Sf, Ingeri sa va aiba in paza si sa va ocroteasca.

  11. Le doresc zile fericite si casa in care sa nu se bage nimeni.
    Am inteles ieri ce inseamna sa fi copil de parinte celebru. Trebuie sa fie greu.
    Poate si din egoism m-am bucurat ca parintii mei nu au fost oameni foarte cunoscuti

  12. Tot circul iscat de slugile lui voiculescu,se va intoarce mai repede sau mai tarziu impotriva acestor neica nimeni care,si intr-o zi atat de insemnata in viata unui om,nu s-au putut abtine in a se prezenta in fata lumii in toata abjectia lor. Ei nu inteleg un lucru elementar(sau se prefac a nu intelege)ca cei caqre conduc cu adevarat sunt uslasii.Prin tot grotescul spectacol,vor sa distraga atentia de la faptul ca avem de-a face cu un guvern incapabil de-a face fata situatiei catastrofale din economie.Tineririlor isuratei,casa de piatra,sanatate si fericire alaturi de o familie si un socru mic care a au facut sa renasca speranta ca mai exista conducatori cu dragoste de neam.Dumnezeu sa-i ajute si urarea maramuresana:Sa traiti,s-aveti noroc si la anul,un cocon!

  13. BRAVO LOR, casa de piatra si PUTERE sa invinga toate vicisitudinile vietii, ptr ca DRAGOSTEA ADEVARATA INVINGE INTOTDEAUNA !!! Asta au vazut NEPUTINCIOASE si VUVUZELELE care S-AU ISTERIZAT si CRIZAT TOATA ZIULICA, care in ciuda MANIPULARII de 2 BANI cu INSTIGARE la revolta a amaratalor, ptr ca ei sa castige in continuare nestingheriti miile de euroi pe luna de la varanul, care le-a bagat in fisa postului si miscarea fundului de pe scaunele din studio si fuga in strada sa-si caute de manifestare pe la Cotroceni, pe oriunde, DOAR DOAR or scapa de BASE, pe care sunt OBLIGATI sa DOVEDEASCA in fiece emisiune CA-L URASC de MOARTE… de ce n-or fi mediatizand si nunta unde A NASIT multiubitul nostru PM PLAGIATOR, KIM JUNG UN de Romanica ??? am inteles ca mireasa e fiica unui mare interlop din vremea lui ILIESCU… ssst, hush hush hush, acum se cheama mare om de afaceri aflat in pozitia x in Forbes, acolo n-a fost fast, dezmat, 600 de invitati e deja prea mult si deranjant ptr VARAN si ARGATII lui platiti cu bani grei SA DISCREDDITEZE ROMANIA.

  14. Tovarasul Voiculescu si-a trimis jegurile si mitocanii cu steagul kilometric in mana pentru ca sa -l huiduie pe presedintele ales al Romaniei.Comunistii securistii si boschetarii s-au adunat sa-l huiduie pe presedintele ales al Romaniei pritre ei se aflau si jegurile si gunoaiele de slugi ale lui Voculescu si anume tovarasul gadea cu minuscule,badea tot cu minuscula si tovarasul victor ciutacu tot cu minuscula.Toti aveau buzele lipite de cURuL ala batran si basit a lui Felix varanul colonelul de securitate.

  15. DRAGOSTEA sa va calauzeasca pe drumul casniciei voastre ,cu siguranta veti fi cei mai FERICITI !
    Felicitari !!!

  16. Casa de piatra si sa fie sanatosi!

    Totusi nesimtitii care se manifestau „contra” puteau sa se gandeasca macar la mire

  17. FELICITARI ,CASA DE PIATRA,MULTA SANATATE SI FERICIRE PANA LA ADANCI BATRANETI.

  18. 🙂
    SA TRAIASCA FERICITI PANA LA ADANCI BATRANETI!!! 🙂

    FRUMOASA MIREASA !!:D

  19. Casa de piatra ,sanatate,fericire si sa-i daruiti presedintelui un urmas,aceasta fiind dorinta cea mai mare a celui din urma.

  20. Multa fericire tinerilor! Sa aiba parte de zile senine in viata lor impreuna! 🙂

    Am vazut bun-gust la tanara mireasa, asta spune multe! De altfel, cu o mama asa de eleganta si plina de bun-gust (si se vede inclusiv in tinutele Presedintelui), fetele nu puteau sa fie altfel.

  21. Casa de piatra ! Felicitari D-lui Presedinte. Imi pare rau ca falsii revolutionari cu masini de lux si pensii nesimtite si false de revolutionari de carton au fost trimisi de comunistii dogaru si felix turnatorul securist sa-i strice ziua familiei prezidentiale. RUSINE SATREI uselistE !!! rusine ”GRUPULUI INFRACTIONAL usL” (citat -d-ul rus)!!!

  22. Casa de piatra! Sa fie intr-un ceas bun! 🙂 🙂 🙂
    Felicitari tinerilor casatoriti!
    Felicitari domnule presedinte!

  23. 😀 😀 😀 SPLENDID! Am vazut ACUM ceremonia pe PROTV.! Foarte frumos si EMOTIONANT!

    Chiar ca rochia de mirea e „simpla si frumoasa” Inca odata: CASA DE PIATRA !

  24. Din toata inima le doresc tinerilor proaspat casatoriti casa de piatra si intelepciune de la Bunul Dumnezeu pentru a trece frumos impreuna peste valurile vietii.

  25. Bunul Dumnezeu sa va ocroteasca si sa fiti fericiti , impliniti ca familie , PACE ,IUBIRE, ARMONIE sa va dea Dumnezeu ,sa fiti FERICITI , nu lasati sa va umbreasca fericirea rautatea si nesabuinta celor care au scandat ce nu trebuie ,mai sunt si uscaturi printre noi, acest moment unic in viata sa fie cu multa FERICIRE PENTRU VOI SI INTREAGA VOATRSTRA FAMILIE

  26. Este o familie frumoasa. Casa de piatra si tot ce va doriti!
    si nu in ultimul rand, pentru europarlamentarul Elena Basescu: Sustineti-ne cauza in Parlamentul European pentru aderare in Schengen. Ca uitati ce au facut „cei mai cinstiti oameni din Romania: pana si bulgarii sunt mai credibili decat noi.

    Doamne ajuta!

    • Din pacate cel mai cinstit curat cinstist si curat murdar guvern a facut numai rau Romaniei.Avem un guvern de format din hoti,plagiatori in frunte cu plagiatorul sef in persoana lui victor ponta ( cu minuscula ) primul plagiator al tarii,urzupatori (PONTA SI CACARAU),tradatori (FELIX) si suspendaci

  27. Si eu,noi,multi de aici,va dorim, din suflet, sa va bucurati de viata,cat mai mult timp,cu sanatate ,iubire si realizari!
    CASA DE PIATRA!

  28. Multumim pentru imaginile oferite printesa mica a noastra, a celor cu CREDINTA si FRICA DE DUMNEZEU.

    • FELICITARI PENTRU SUSTINATORII CARE AU AU FOST IN NUMAR MARE si AU FACUT FATA huiduielilor acelor nici nu-i pot numi oameni, fara bun simt,drogati de voiculescu si dogaru.Ar fi trebuit sa fim onorati de acest eveniment avand in vedere ca v-a face INCONJURUL LUMII si iarasi IMAGINEA lasa de dorit.Sa trambitezi in fata LACASULUI DE CULT , asta spune multe pentru mintile bolnave.

  29. din toata inima le urez SA FIE SANATOSI SI SA AIBA PARTE DE BUCURII chiar daca unii oameni au mentalitati imbuibate de ura sa le dea uitarii si mult mai multi suntem alaturi de dansii in aceste clipe de neuitat. CASA DE PIATRA.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.