AcasăActualitateApărareFost ministru al Apărării | România trebuie să se aştepte la noi...

Fost ministru al Apărării | România trebuie să se aştepte la noi provocări din partea Rusiei

putin-medvedev-generali

România nu are motive serioase să se teamă de Rusia, pentru că este acoperită cât se poate de clar de Articolul 5, declară Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi fost ministru al Apărării. Eurodeputatul PSD comentează recentele ameninţări ale Moscovei la adresa NATO, implicit a României, scrie stiripesurse.ro

Ioan Mircea Paşcu crede că „toată această intensificare a ameninţărilor şi avertizărilor ruse este legată de faptul că se apropie summit-ul de la Varşovia, că în momentul de faţă se definitivează documentele şi ca atare, Rusia vrea să fie sigură că poziţia ei este bine înţeleasă de aliaţi. Numai că trebuie să avem în vedere totuşi că toată această situaţie din Marea Neagră a fost creată prin mişcările militare ale Rusiei, anexarea ilegală a Crimeii, după aceea militarizarea Crimeii, după aceea tot felul de alte mişcări militare în jurul Mării Negre făcute de Rusia, la care NATO a răspuns şi a răspuns după câteva luni de la aceste mişcări”.

„Suntem acoperiţi cât se poate de clar de Articolul 5, măsurile luate de NATO nu sunt măsuri legate numai de România, ci sunt luate în întreg contextul flancului de est, care este ameninţat de Rusia şi din acest punct de vedere, suntem în această alianţă şi mergem împreună cu această alianţă”, a declarat, la RFI, parlamentarul european.

Vom mai asista la provocări din partea Rusiei la adresa României? „Da, eu cred că da. Trebuie să ne aşteptăm la aceste lucruri, pentru că în momentul de faţă suntem într-o situaţie oarecum paradoxală: Rusia a revenit la practicile de provocare din timpul Războiului Rece, iar noi încercăm să răspundem la aceste practici, căutând să iniţiem un schimb de opinii şi o negociere cu Rusia, să găsim o formulă prin care să ajungem la nişte documente care să evite asemenea lucruri. Şi aici este paradoxul, că pe de o parte, Rusia este cea care a schimbat situaţia, din interesele ei şi noi reacţionăm încercând să-i angajăm încă o dată într-o chestiune pe care ei înşişi au încălcat-o, să facem alta”, observă Ioan Mircea Paşcu.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.