Dupa cinci ani de anchete si procese, completul de trei judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat sentinta in dosarul Posta Romana. Fostul ministru al Comunicatiilor, Zsolt Nagy, a fost condamnat la trei ani si jumatate de inchisoare, cu suspendare, iar fostul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, a fost achitat, in timp ce fostul director al Companiei Nationale Posta Romana (CNPR), Mihai Toader (foto), a fost condamnat la sase ani de inchisoare cu executare. Andrei Marinescu, directorul executiv al Directiei de Dezvoltare Strategica din cadrul CNPR, a fost condamnat la 5 ani si jumatate de inchisoare, iar Emanoil Lepadatu, directorul economic executiv al CNPR, la 5 ani de detentie, in acelasi dosar. Un alt personaj implicat in afacerea care a produs un prejudiciu de peste 8,6 milioane de euro, Ioan Folfa, administratorul societatii Topcadex 99, a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare. Sentinta nu este definitiva, ea putand fi atacata cu recurs la completul de cinci judecatori al ICCJ.
Potrivit DNA, in perioada 2005 – 2007, printr-un sir de acte nelegale, reprezentantii CNPR au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publica a statului roman in proprietatea privata a SC Imopost Developments SA, demers in care au fost implicati si doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a favoriza societatea, prin schimbarea situatiei juridice a imobilului.
SC IMOPOST DEVELOPEMENTS SA s-a constituit la data de 26 iulie 2005, fiind creata ca un parteneriat intre CN Posta Romana SA, SC PROCEMA SA, SC COMNORD SA si doua persoane fizice. Scopul constituirii SC IMOPOST DEVELOPMENTS SA era demolarea de catre societate a cladirilor existente pe terenul din Bucuresti, Calea Victoriei 133-135 si edificarea unui imobil cu functiuni multiple. La data de 19 iulie 2005, conducerea Postei Romane a aprobat ca imobilul din Calea Victoriei 133-135 sa fie adus de CN Posta Romana S.A. ca aport in natura la capitalul social al societatii nou infiintate.
Procurorii DNA i-au acuzat pe cei implicat in dosar ca aceasta asociere a urmarit favorizarea concernului SC PROCEMA SA – SC COMNORD SA astfel ca, la nivelul anului 2005, sprijinul acordat concernului s-a realizat concomitent pe doua planuri: ignorarea faptului ca imobilul din Calea Victoriei este bun proprietate publica a statului si subevaluarea acestuia. cu ocazia aportarii imobilului la SC IMOPOST SA, inculpatii Toader Dan Mihai, Lepadatu Emanoil si Marinescu Andrei, in calitate de director general, director economic executiv si, respectiv, director al Directiei de Dezvoltare Strategica, au subevaluat imobilul din Calea Victoriei 133-135, stabilind cu intentie o valoare diminuata fata de valoarea comerciala reala a imobilului.
Trecerea efectiva a imobilului din patrimoniul Postei Romane in cel al IMOPOST trebuia insotita de o evaluare a terenului astfel ca firma inculpatului Folfa Ioan, SC TOPCADEX 99 SRL, a intocmit un Raport de evaluare a acestui teren, datat 21 iulie 2005, prin care a fost stabilita o valoarea imobiliara mult mai mica decat cea reala, diferenta rezultata din subevaluare fiind de 3.652.244 euro. Avand in vedere faptul ca acest raport de evaluare trebuia intocmit de catre un expert judiciar, iar Folfa Ioan nu avea aceasta calitate, acesta a modificat raportul, a semnat in fals in locul unui expert din cadrul firmei sale si a aplicat stampila acestuia de expert judiciar. Atat Folfa Ioan cat si expertul avusesera anterior colaborari cu SC PROCEMA SA si SC COMNORD SA iar inculpatul Lepadatu Emanoil, in calitatea sa de presedinte al comisiei de selectie a ofertelor pentru serviciile de evaluare, s-a asigurat ca SC TOPCADEX 99 SRL va realiza evaluarea terenului, pentru ca imobilul sa fie evaluat de o firma apropiata consortiului si girand practic subevaluarea imobilului.
Deoarece exista un litigiu pe rolul Curtii de Apel cu privire la dreptul de proprietate al Postei Romane asupra terenului, respectiv ca facea parte din categoria bunurilor proprietate publica ale statului si deci nu putea fi instrainat, Zsolt Nagy, in calitatea sa de ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, a initiat si a avizat proiectul unei hotarari de guvern prin care sa se clarifice acest aspect. Ministrul a intocmit nota de fundamentare si proiectul HG 377/2007 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr.550/1996 privind transmiterea unui imobil, situat in municipiul Bucuresti, in administrarea Companiei Nationale „Posta Romana” – SA. Prin aceasta Hotarare de Guvern s-a stabilit ca „imobilul care face obiectul acestui act nu avea destinatie publica si nu era afectat uzului sau interesului public” si se elimina cuvantul „publica” din HG 550/1996. Practic, Zsolt Nagy a initiat o de hotarare de guvern cu caracter retroactiv asupra dreptului de proprietate a imobilului din Calea Victoriei nr.133-135, in vederea promovarii intereselor private ale consortiului format din SC PROCEMA SA si SC COMNORD SA. Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu a avizat acest proiect de HG, ignorand opinia specialistilor din subordine care sustinusera ca acest demers este ilegal.
Din nou, DNA a acuzat ca ambii ministri au avizat acest proiect in regim de urgenta, cu eludarea prevederilor legale ce reglementau procedura de avizare a actelor normative si a prevederilor legale care stabileau ca trecerea unui imobil din proprietate publica in proprietatea privata a statului se putea face numai printr-o hotarare care sa prevada expres acest lucru. In 25 aprilie 2007, Guvernul Romaniei a adoptat HG 377/2007 prin care s-a consfintit definitiv trecerea bunului in domeniul privat al statului. Prin aceasta SC IMOPOST DEVELOPMENTS SA a obtinut un avantaj patrimonial constand in dreptul de proprietate asupra imobilului din Calea Victoriei, nr.133-135 si, in mod indirect, Consortiul SC PROCEMA SA – SC COMNORD SA a obtinut beneficiile rezultate in urma subevaluarii imobilului cu ocazia aducerii ca aport la capitalul social al SC IMOPOST DEVELOPMENTS SA.
Prejudiciul cauzat statului roman prin instrainarea in mod ilegal a imobilului proprietate publica a statului roman din Calea Victoriei nr.133-135 este in valoare de 8.619.787 de euro, reprezentand valoarea de piata a terenului. Prejudiciul s-a raportat la valoarea terenului liber de constructii din care s-a scazut costul demolarii cladirii, intrucat cladirile existente pe teren au fost demolate de catre SC IMOPOST SA.
In 17 septembrie 2007, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Daniel Morar, a solicitat presedintelui Romaniei, Traian Basescu, in temeiul art.12,16 al.2 si art.19 din Legea 115/1999 republicata, privind responsabilitatea ministeriala cererea privind inceperea urmaririi penale fata de Zsolt Nagy – ministrul Comunicatiilor si tehnologiei informatiei si Tudor Alexandru Chiuariu – ministrul Justitiei de atunci.
aia care au luat grosul primesc cu suspendare sau sunt achitati si aia care semneaza pentru ei primesc 6-8 sau 12 ani inchisoare cu executare !!! asa a fost si in cazul infractorului nastase, aia care au semnat pentru infractiunile lui au luat 7 ani si el 2 ani si unele dosare chiar achitat !!!