Procesul fostului euroales Adrian Severin, trimis în judecată în anul 2013 de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită şi trafic de influenţă, a debutat abia la finele anului trecut, din cauza procedurilor anevoioase pentru ridicarea imunităţii lui Adrian Severin, care a refuzat să îşi dea demisia din legislativul european.
Pentru cei care nu-și mai aduc aminte, Severin a acceptat să primească 100.000 de euro pentru a depune amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, în perioada decembrie 2010 – martie 2011, în sprijinul intereselor unor presupuse firme. De asemenea, în schimbul banilor, Severin a acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la “Sunday Times”.
În acest context, fostul europarlamentar a scris pe blogul său un editorial despre evenimentele din ultima săptămână care au în prim-plan DNA-ul, intitulat: “Alte măști, aceeași piesă / Alte guri, aceeași gamă”, pe care am decis să îl redăm integral:
Privesc cu un sentiment ciudat noua campanie împotriva marilor rechini ai corupției. Ceva îmi spune – și să mă ierte Dumnezeu dacă nedreptățesc pe cineva – că de astă dată sunt chemați să dea seamă cei care cu adevărat sunt capii marii corupții în România; adică aceia care au foslosit puterea politică spre a modifica în folos propriu raportul natural dintre cerere și ofertă format piața liberă. Parcă nu ar mai fi vorba despre lupta adversarilor politici dusă cu instrumentele justiției ci de o justiție reală. Dintr-o atare perspectivă sunt tentat să simpatizez cu strădania magistraților, să uit răul făcut (inclusiv mie) de justiția politizată și să îmi spun “În fine, a început!”. …
Și totuși ceva nu se leagă. Este prea frumos ca să fie adevărat. Cei până nu demult vădit obedienți față de comandamentele politce, dintr-o dată apar prea temerari pentru a fi liberi și prea principiali pentru a fi sinceri. Am văzut prea multe pentru ca să pot crede în orice și să mă pot bucura de semne și minuni care n-au chip și nume.
În contextul acestor frământări lăuntrice mă bântuie trei întrebări:
- Ce încredere se poate avea în incoruptibilitatea unor apărători ai legii care au așteptat schimbarea domniei pentru a face ceea ce trebuie? Când justiția se face cu voie de la stăpânire, oricât de bine s-ar face, numai de dreptate și de îndreptarea moravurilor nu se poate vorbi.
- De ce acest elan înnoitor al “justiției eliberate” se etalează tot în fața camerelor de luat vederi și încurajează tot “judecata străzii”? Justiția și telejustiția nu sunt prieteni ci inamici, căci, neținând seama de nici unul dintre principiile care garantează corectitudinea actului de justiție, telejustiția este, de fapt, injustiție.
- De ce acuzațiile aduse celor chemați să răspundă sunt, totuși, în cea mai mare parte a lor foarte subțiri? În ciuda sumelor pe cât de amețitoare pe atât de revoltătoare care se vehiculează, faptele reproșate sunt din categoria celor foarte interpretabile (abuz în serviciu, fals în declarații etc.). Pornind de la această relativitate intrinsecă naturii faptelor incriminate, la limită se va putea descoperi că acestea nu au în speță caracter penal și deci nu prezintă pericol social mare. Dacă pentru o vreme aveam corupție fără corupți acum am putea avea corupți fără corupție (sic!). Ceea ce este la fel de aiuritor pentru conștiința publică și la fel de dăunător pentru sănătatea societății.
Dacă întrebările mele au un sens cât de mic, entuziasmul multora față de efervescența judiciară a acestor zile s-ar putea transforma curând într-o cruntă dezamăgire. Atunci, precum spune Evanghelia, rătăcirea din urmă va fi mai rea decât cea dintâi. Nu știu dacă actuala campanie va reduce corupția. Nici dacă va ameliora reputația și credibilitatea României. Nici dacă va îmbunătăți actul de guvernare și, plecând de acolo, viața cetățeanului atât de fericit să îi vadă astăzi umiliți pe cei care l-au condus și de la care până mai ieri aștepta milă și mântuire. (Mi-e teamă că cei care se bucură seara privind la televizor se vor întrista dimineața când se vor duce la lucru și nu își vor mai găsi vechiul loc de muncă) Un fapt îmi este, însă, clar: la capătul acestei campanii vom avea mai puțin capital național privat românesc fără a avea o avuție publică semnificativ mai mare. Deci vom fi mai “colonizabili”.
Aceasta dacă cei care mai pot conduce România în momentul de față nu vor înțelege îndemnul biblic care spune să nu dorești moartea păcătosului ci îndreptarea lui. Aș spune “socializarea” lui. Adică nu vor proceda la recuperarea românilor îmbogățiți prin acumulare primitivă de capital integrându-i cu averea lor cu tot într-o ordine socială mai dreaptă, mai coerentă, mai stabilă și mai sigură. Corupția trebuie combătută și corupții trebuie să răspundă. În concursul global în care trăim astăzi este necesar, însă, să înțelegem că avem nevoie de forță și unitate națională iar pentru a le obține nu putem exclude din cetate pe nimeni, nici măcar pe românii corupți. Desigur, ei nu pot fi tolerați, dar nici eliminați. Cel puțin nu până când vom fi la fel de eficienți și în lupta cu corupția străinilor.
sursa paginaeuropeana.ro