AcasăHomepageFostul șofer al lui Oprescu, zis "Grenada", dă cărțile pe față |...

Fostul șofer al lui Oprescu, zis „Grenada”, dă cărțile pe față | „Barosanul așteaptă….”

oprescu 1Cristian Stanca, zis Grenada, fostul sofer al lui Sorin Oprescu, insista intr-o discutie cu un denuntator sa fie urgentata plata mitei catre primarul general al Capitalei, pe care il numea Barosanu’, potrivit referatului prin care DNA a cerut, luni, arestarea preventiva a cinci persoane.

„Barosanu’ asteapta, ca a bagat banii… Stau banii acolo si ce sa-i zici? Sunt acolo. Acuma… (neinteligibil)… n-ai ce sa le mai zici! Asta… iti dai seama, s-a dus, a vorbit… Pe ala… il intereseaza pe ala ca e intai, ca e (expresie obscena)! Stii ce zic!”, i-a spus Stanca interlocutorului, potrivit stenogramei discutiei interceptate pe 27 iulie.

Cu aceeasi ocazie, fostul sofer al lui Oprescu a cerut si banii pentru Mircea Octavian Constantinescu, director economic in cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucuresti, pe motiv ca acesta a aprobat virarea banilor pentru un contract derulat de firma denuntatorului.

„Intrebat fiind ce valoare au mitele pentru cei doi, Stanca Cristian a particularizat doar cuantumul sumei pentru directorul economic, anume ‘Pai, sunt 7.000… (neinteligibil)… ‘, despre Oprescu Sorin Mircea precizand doar ca ‘… (neinteligibil)… Mai e si… Barosanu’…'”, se arata in referat.

Intr-o alta discutie, din data de 4 august, dupa ce i-a calculat denuntatorului cat a incasat, cat mai are de incasat si cat a cheltuit pentru realizarea lucrarilor, Stanca a solicitat din nou remiterea mitei pentru Oprescu si Constantinescu. Conform imaginilor filmate de anchetatori, sumele si numele celor care ar fi trebuit sa le primeasca cu prioritate au fost scrise pe o hartie.

„Referitor la Oprescu Sorin Mircea, Stanca Cristian a mentionat ca ‘Si la barosanul… 50…’, confirmand prin ‘Da, da’ intrebarea denuntatorului ‘De… Tot euro sunt si astia?’. (…) In plus, Stanca Cristian i-a spus denuntatorului si ca, daca va plati mitele indicate de el ca fiind prioritare, intr-o saptamana societatea denuntatoare va primi si restul sumelor ce i se datoreaza pentru lucrarile executate”, se mai precizeaza in referatul procurorilor.

Judecatorii de la Tribunalul Bucuresti au admis luni cererea DNA de arestare preventiva pe o perioada de 30 de zile a cinci persoane retinute in dosarul de coruptie al primarului Capitalei, Sorin Oprescu. Este vorba de trei functionari din Primaria Municipiului Bucuresti, Ruxandra Petroi Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti de la Portile Bucurestiului, adjunctul sau, Florin Supeala, si Octavian Mircea Constantinescu, director economic in cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucuresti, toti trei fiind acuzati de luare de mita.

De asemenea, au fost arestati preventiv fostul sofer al lui Oprescu, Cristian Stanca, zis Grenada, acuzat de complicitate la luare si dare de mita, si omul de afaceri Claudiu Bengalici, administrator al unei societati comerciale, sub aspectul savarsirii a doua infractiuni de complicitate a spalarii banilor.

La propunerea DNA, judecatorii au mai decis ca Bogdan Popa, director al Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane, si Romeo Albu, sa fie plasati in arest la domiciliu.

Decizia instantei nu este definitiva.

 

sursa: ziare.com

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. Toti sinteti Barosani !
    La puscarie ce-o sa fiti bai golanoilor, vinzatori de tara ce sinteti !

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.