“Astăzi este o zi neagră în istoria politică post-decembristă. Partidul celei mai mari speranţe şi celor mai mari victorii electorale, PDL, dispare! După ce au prăbuşit partidul care a dat de trei ori primarul Capitalei şi de două ori Preşedintele României, care a condus Romania şi a scos-o din cea mai grea criză economică a ultimilor 80 de ani (…)“
Dl Klaus Johannis:
”Astăzi creăm, împreuna cu colegii din PDL, marele Partid “marele PNL.”
Dl Victor Ponta:
“Trădătorii câştigă întotdeauna doar pe termen foarte scurt.”/…/”Partidul cu 100 de conducători» sau o reunire a “nebunilor şi mişeilor” sub acelaşi acoperiş!).”
Dl Emil Boc:
“Îmi păstrez acelaşi punct de vedere negativ cu privire la topirea PDL în PNL şi nu voi participa la Congresul de fuziune, dar sunt un susţinător categoric al dreptei pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din această toamnă, cu un candidat care să îl bată pe Victor Ponta în turul al doilea.“/…/” Vasile Blaga spune că are PDL în suflet, dar astăzi îl bagă în mormânt definitiv. Ceva, aici, nu se leagă. Eu nu pot participa la funeraliile partidului care a dat de două ori preşedintele României, primar general al Capitalei, Guvern şi miniştri şi a salvat ţara de la colapsul economic.”
Dl Crin Antonescu:
“Potrivit ampress, Crin Antonescu a anunțat că nu se află în țară. Astfel, el nu va participa astfel nici la Congresul PNL, dar nici la Congresul de fuziune, programate astazi.”
Dl Vasile Blaga:
”Nu e niciun secret în această sală se află viitorul preşedinte al României. În câteva zile vom decide împreună cine este candidatul comun al celor două partide la prezidenţiale.”
Dl Cătălin Predoiu:
”Mi-am asumat acest proiect prezidenţial, vă asigur că voi continua să lupt până la capăt pentru victoria noastră. Nu voi face niciun pas înapoi, voi lupta să fiţi mândri de mine. Vom alege cea mai bună soluţie pentru partid, fie eu, fie domnul Iohannis. Vreau să vă promit că, indiferent cum, în ce formă, cât de greu îmi va fi sau nu, mă veţi avea alătur şi împreună vom face Crăciunul la Cotroceni.”
Dl Cristian Diaconescu:
“Dacă în mod excepțional nu voi intra în turul al doilea și nu voi câștiga alegerile voi continua lupta împotriva lor.”
Dl Mihai Răzvan Ungureanu:
”Învingem toată trupa de mincinoși ai PSD-ului. România trebuie eliberată de toți cei care îi seamănă lui Ponta. Personal, nu mă voi opri până când nu vom fi siguri de victorie. Astăzi vă spun, îmi voi pune toată puterea în PDL, partid coloană vertebrală al viitorului partid de centru dreapta, PDL, la guvernare alături de aliații săi.”
Între timp aflăm că:
“În secolul XXI, mare parte din populatța României merge la ceea ce eronat se numește WC-ul din curte (WC înseamnă water-closet, closetul cu apă).
Potrivit unui buletin INS din 18 iulie 2014, în anul 2013, in Romania 9.342.026 locuitori aveau locuințele conectate la sistemele de canalizare, acestia reprezentand 46,8% din populația țării.”
Progresele spectaculoase ale ruralizării României secolului al XXI-lea, în formatul începutului de secol al XIX-lea, amintesc de versurile celebrului “rondel” folcloric:
“Mă căcai în fundul curții, galben ca lămâia
Și c’un șomoiog de paie, mă ștergea Maria“
Noroc de/cu Vuittoanele, Merțanele, Bimmerele, Jeepanele, iahturile, averile personale mai sănătoase decât averea statului, bunuțurile mobile și imobile, achizițiile intra și extravilane, milioanele de euro moștenite de la mătuși cu pensii de 500 lei pe lună, “economiile” gonite, din sfială, offshore și vacanțele exotice care s-au năpustit asupra eroilor neamului – politicienii și vuvuzele aferente.
Mare dreptate avea bunica mea, Alexandra, care nu urmase nici Dreptul, nici ASE-ul: “De maică – luxu’ și păduchii de lemn…”
Sursa: www.dorintudoran.com
Comentariile sunt închise.