AcasăHomepageGÂNDUL.INFO | Marile probleme din legile consensului naţional

GÂNDUL.INFO | Marile probleme din legile consensului naţional

27395Puterea şi opoziţia şi-au dat mâna, sub înaltul patronaj al preşedintelui Klaus Iohannis şi într-o singură zi au trecut prin parlament trei legi care contrazic toate promisiunile făcute nu mai demult decât în urmă cu cinci luni în timpul campaniei electorale. La pachet, cele două tabere au regăsit consensul şi în privinţa unui act normativ de tip „Big Brother”, al cărui proiect a fost elaborat direct la Cotroceni.

Într-o singură zi, miercuri, Parlamentul, cu o largă majoritate a votat legea alegerilor locale, păstrând privilegiul partidelor puternice de a-şi conserva posturile de primari care vor fi aleşi şi de acum încolo într-un singur tur, legea finanţării partidelor şi campaniilor departe de a asigura transparenţa promisă şi actul normativ care îi scapă pe baronii locali de problemele cu ANI. În aceeaşi zi, la Palatul Cotroceni, liderii formaţiunilor parlamentare au semnat o iniţiativă legislativă privind accesul la datele cu caracter prsonal, iniţiativă care preia o serie de prevederi dintr-o lege declarată neconstituţională.

1. Noua lege a alegerilor locale, care menţine prevederea ca primarii să fie aleşi într-un singur tur de scrutin, deşi opoziţia susţinea anterior revenirea la două tururi, a fost adoptată cu o largă majoritate, înregistrându-se doar 22 de voturi împotrivă şi 14 abţineri, în vreme ce pentru au optat 278 de aleşi din toate partidele. Reglementare favorizează primarii în funcţie şi, în general, partidele mari de la putere, care dispun de puterea financiară şi de decizie.

Co-preşedinţii PNL, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, anunţaseră anterior că susţin varianta revenirii la două tururi de scrutin, însă la presiunea primarilor din partid, la votul din parlament, doar 14 liberali au votat împotrivă, iar 9 s-au abţinut, în vreme ce 54 au fost de acord cu menţinerea actualei formule electorale.

Cu dezbaterea publică concentrată pe modalitatea de alegere a primarului şi a preşedintelui Consiliului Judeţean – în acest ultim caz revenindu-se la votul indirect – o prevedere importantă din lege a trecut aproape neobservată. Actul normativ preia o dispoziţie dintr-o ordonanţă a Guvernului Ponta de modificare a legii de alegere a preşedintelui, care scoate practic din birourile electorale partidele neparlamentare sau cele parlamentare, dar care nu au grup propriu, cum este şi cazul PMP. Astfel, aceştia se află în imposibilitatea de a avea reprezentanţi în multe dintre secţiile de votare. Astfel, birourile acestora sunt constituite, în cazul comunelor şi oraşelor,  din preşedinte şi locţiilor, neafiliaţi politic, precum şi 5 membri ai partidelor. În primă fază birourile îşi aleg preşedintele şi locţiitorul, apoi se completează cu reprezentanţii partidelor care au un grup parlamentar, iar ulterior cu cei ai celorlalte formaţiunilor care participă la alegeri. Aceştia din urmă n-au aproape nicio şansă de vreme ce cinci partide au grupuri parlamentare: PSD, PNL, PC, UDMR şi DP(fot PP-DD). Pot prinde un loc în cazul birourilor secţiilor de votare din municipii sau sectoarele Bucureştiului sau de circumscripţie electorală judeţeană în funcţie de numărul de candidaţi propuşi sau, la balotaj, prin tragere la sorţi.

2. Noua lege a finanţării partidelor şi campaniilor electorale a trecut cu o majoritate de 296 de voturi de Camera Deputaţilor, decizională în acest caz. Reprezentaţii UDMR au fost singurii care s-au abţinut(11) sau au votat împotrivă (4). Legea merge la promulgare, preşedintele fiind obligat să o promulge după ce a întors-o în parlament pentru reexaminare. Actul normativ nu rezolvă însă problemele de fond în domeniu, în special a  transparenţei cheltuielilor, aşa cum gândul a prezentat încă de la eleborarea legii în comisia de cod electoral.

Astfel, aşa cum arată noua lege, campaniile electorale se vor depinde în mare parte de împrumuturi, care vor fi operate prin conturi bancare, dar care pot fi converite ulterior în donaţii, cu acordul părţilor, până la concurenţa plafonului legal. problemele de transparenţă vor rămâne însă, de vreme ce partidele şi candidaţii nu sunt obligaţi să publice numele sponsorilor sau sumele pe care le împrumută înainte de data alegerilor. Acestea vor fi aduse la cunoştinţa publicului prin intermediul Monitorului Oficial, dar nu până la 31 martie, ca până acum, ci până la 30 aprilie, în anul următor. În plus, proiectul noii legi introduce varianta împrumuturilor ca sursă de finanţare, rămase însă confidenţiale dacă nu depăşesc 100.000 de lei.

De asemenea, cheltuielile electorale vor fi decontate de stat, în trei luni de la alegeri dacă partidul sau candidatul a obţinut 3% din voturi.

Totodată, publicitatea stradală este eliminată, lansările de candidaţi şi strângerea de semnături rămân însă în „zona gri” de finanţare, în condiţiile în care legea nu face nicio referire la alte cheltuieli în afara celor „privitoare la realizarea materialelor de propagandă

După cum gândul a mai semnalat, publicitatea stradală, evaluată la milioane de euro şi în mare parte nefacturată având în vedere şi lipsa de reglementare în outdoor, ar urma însă să fie complet eliminată. Afişele de mari dimensiuni, cum erau cele expuse pe bilboard-uri, ca şi mesh-urile care au ocupat faţade de clăriri ori „steagurile” montate pe fiecare stâlp de iluminat public nu mai sunt încadrate în categoria promoţionalelor electorale. Din această măsură ar urma să piardă marile companii din outdoor, piaţă controlată de apropiaţi ai deputatului Sebastian Ghiţă, dar şi tiparniţele de partid.

De asemenea, materialele de propagandă se reduc la afişe, machete de presă, broşuri şi clipuri electorale pentru televiziuni şi mediul online, dar mita electorală fără siglă de partid nu este exclusă.

3. Puterea şi opoziţia şi-au dat mâna şi pentru o nouă lege care îi scapă de incompatibilităţi pe primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene. Cu votul a 227 de aleşi, şi doar 4 împotrivă, aceştia au primit dreptul să facă parte din Consiliile de administraţie al companiilor de utilităţi publice, lucru interzis de legea 161/2003.

Gândul a dezvăluit în urmă cu o săptămână că o lege ascunsă în Parlament ar putea să schimbe în scurt timp regimul incompatibilităţilor şi că momentul prielnic ar putea apărea după mesajul preşedintelui Klaus Iohannis despre incompatibilităţi. Camera Deputaţilor are pe ordinea de zi legea, majoritatea parlamentară fiind asigurată de PSD, PC, UNPR şi PLR. Nu este exclus ca şi deputaţi de la UDMR şi PNL să o susţină.

Aventura acestui proiect legislativ începe în 2013, într-o perioadă când mulţi aleşi locali erau declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate, şi este iniţiat de şase parlamentari PSD: Marian Neacşu – liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Axente Ioan, Covaci Dore, Fraticiu Gheorghe, Florin Iordache – coordonatorul  operaţiunii din „Marţea Neagră” şi Gheorghe Roman. În momentul respectiv se vorbea de aproximativ 1.200 de primari şi consilieri care s-ar afla în incompatibilitate, numărul fiind avansat de Mariana Gâju, primar PSD Cumpăna. Printre aceştia se afla şi actualul preşedinte Klaus Iohannis care a fost acuzat de incompatibilitate de ANI. În cele din urmă, Înalta Curte i-a dat câştig de cauză lui Klaus Iohannis, în ianuarie 2015, după ce anterior câştigase procesul şi la Curtea de Apel Alba Iulia. În timpul campaniei electorale, premierul Ponta afirma că sigur Iohannis va pierde procesul cu ANI.

4. Partidele şi-au dat mâna şi pentru o nouă lege Big Brother. La iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis, liderii tuturor formaţiunilor parlamentare  au semnat, la Cotroceni,o iniţiativă legislativă parlamentară de modificare şi completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.

Cu toate acestea, propunerea, care vine după ce Curtea Constituţională a desfiinţat legile privind retenţia şi accesul la date cu caracter personal, pe motiv că aduc atingere vieţii private, preia o serie de prevederi din legi declarate neconstituţionale. este vorba de acele normative care reglementau prelucrarea datelor în cazul cartelelor pre pay, dar şi accesul, în general, la datele personale.

Noile reglementări asumate la Cotroceni arată că „la solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice destinate publicului şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pun la dispoziţia acestora de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecţia datelor cu caracter personal”.

Prevederea este în fapt, o combinaţie a două articole din legea 298/2008 care a fost declarată neconstituţională. Dispoziţiile fuseseră preluate în legea 82/2012, care a picat şi ea, in corpore, la Curtea Constituţională.

De asemenea, proiectul asumat miercurci de liderii tuturor partidelor prevede că solicitările care sunt făcute de organele de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale sunt „supuse dispoziţiilor articolelor 14, 15, 17-23 din legea 51/1991 privind siguranţa naţională”. Acestea fac însă referire la articolul 13 din legea 51/1991. O formulare similară a picat la Curtea Constituţională odată cu legea 82/2012.

„Curtea mai constată că, potrivit art.13 lit.e) din lege, organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pot, în condiţiile existenţei unor ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României, astfel cum sunt definite acestea la art.3 din Legea nr. 51/1991, să solicite obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice, de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât conţinutul acestora, şi reţinute de către aceşti a potrivit legii, fără ca acest articol ori art.14 din lege să prevadă că această solicitare trebuie să fie autorizată de către judecător”, se arată în motivarea judecătorilor constituţionali.

sursa: gandul.info

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.