GANDUL.INFO | „Pontannis” şi strada anti-drujbă

Reţeta perfectă în România pentru a scoate în stradă câteva mii de oameni tineri şi care mai de care mai diverşi s-a petrecut din nou: o problemă gravă de mediu – tăierea pădurilor, o firmă străină venită să câştige bani în România – Schweighofer Holzindustrie din Austria, o lege şubredă şi mai plină de găuri ca o felie de şvaiţer – Codul Silvic. În 2013 erau aurul, Roşia Montană Gold Corporation din Canada şi Legea minelor. Şi atunci, şi acum, ceremonia a fost dirijată de aceiaşi oameni, în frunte cu Claudiu Crăciun şi MC-ii „Uniţi Salvăm”. Altă reţetă pentru un protest civic sănătos şi masiv nu a funcţionat în ţara asta în ultimii 20 de ani, oricât de grave şi grozave ar fi fost lucrurile comise de clasa politică. E un început, care începe deja să scape de bolile copilăriei.

Marşul de trei ore care a scos la Bucureşti vreo 5.000 de oameni în stradă, la ora lui cea mai puternică, între Guvern şi Cotroceni, i-a activat rapid pe cei doi principali actori politici împotriva cărora s-a strigat „nu tăiaţi copacul, că vă rupem capul” sau „un copac de mai tăiaţi, o s-ajungeţi spânzuraţi”, care şi-au dat drumul la PR, pliindu-se abil pe moment.

Preşedintele Klaus Iohannis („Mafia defrişează, Iohannis protejează”) a tranşat problema scurt, cu ajutorul singurului său instrument de lucru căruia i-a deprins butonul „turbo”, cel de reacţie rapidă: pe Facebook, chiar în timpul protestului. A închinat un CSAT mulţimii, umplut cu promisiunea că „vom stopa fenomenul” şi că tăierile de păduri tocmai au devenit o „gravă problemă” de siguraţă naţională şi în opinia sa (probabil nu i-au ajuns până acum la urechi documentele Curţii de Conturi, DNA, SRI, etc. ). 29.000 de persoane au apreciat asta, printr-un click. Nu şi cei din stradă, din ce am văzut la marş.

Prim-ministrul Victor Ponta („Jos Ponta, că pădurea nu-i a ta, nici a lu’ mă-ta”) a născocit şi el duminică o piruetă: a scos de la naftalină un raport al Corpului de Control al Guvernului, vechi de 4 luni, în care arată că Guvernul a sesizat DNA cu privire la 52 de posibile fapte penale legate de tăierea pădurilor din 5 judeţe din România. Pe această performanţă a reacţiei întârziate, de 4 luni, chiar şi Iohannis poate fi invidios. Dar, nu-i aşa, şi Ponta se-arată simţitor la fenomen.

Totuşi, reacţiile de PR mirositoare ale celor doi nu sunt prea de condamnat, căci şi reacţia protestatarilor a avut defazările ei. Schweighofer Holzindustrie taie lemn în România de 12 ani, Codul Silvic a fost adoptat în urmă cu două luni şi jumătate, Klaus Iohannis a respins legea acum o lună şi 10 zile. Flama străzii s-a aprins abia acum, pe 9 mai. De ce? Pentru că abia acum se adăugase şi ultimul ingredient. Câţiva activişti de mediu au descoperit că atât Klaus Iohannis, cât şi austriecii de la Schweighofer Holzindustrie au avut o obiecţie similară la Codul Silvic: pragul de 30% impus companiilor la cumpărarea sau procesarea unei specii de copac din pădurile României. Unu şi cu unu fac doi: Iohannis, cumpărat evident de austrieci, ne vinde ţara şi aurul (verde, de această dată, spre deosebire de aurul galben pe care Ponta îl vindea la pachet cu ţara, în 2013, canadienilor).

Ce a înţeles strada, sau mai degrabă ce s-a înţeles că a înţeles media manifestanţilor de sâmbătă? Unii au înţeles că preşedintele Klaus Iohannis, după cum îi arată şi numele, ne vinde ţara şi pădurile austriecilor, care tot un fel de saşi sau nemţi or fi şi ei. De altfel, Iohannis a fost ţinta iniţială a protestului, oricât au dres-o ulterior organizatorii, subliniind pe Facebook şi strigând la portavoce că protestul este apolitic şi că toate partidele politice sunt pătate până în gât de seva copacilor tăiaţi ilegal şi fără creier.

Nu a contat că legea ieşită din Parlament era plină de bube (relaxarea condiţiilor de construcţie în păduri, de scoatere a pădurilor din fondul forestier naţional, reîmpădurirea devenea o chestiune vagă în sarcina statului, casele de vacanţă primeau 50 de metri pătraţi în plus la dreptul de a răsări într-o pădure sau micii proprietari de păduri puteau tăia după cum îi duce capul propriile păduri) şi că mai bine că Iohannis a respins-o.

A contat că preşedintele s-a concentrat pe argumente economice, de concurenţă, unul dintre ele fiind acela că un prag de 30% la exploatarea unei resurse ar putea fi considerat anticoncurenţial. Normal, la fel li se părea şi austriecilor de la Schweighofer Holzindustrie, care nu ar mai fi putut să exploateze doar brad, pin şi molid, aşa cum o fac în prezent, ci ar fi trebuit să-şi caute 70% alte specii de copac pentru lemn.

Unii au înţeles că Victor Ponta e de vină, pentru că modificările la Codul Silvic au fost iniţiate în Parlament de PSD. Prea puţini cred că au înţeles că tot familia PSD, al cărui reprezentant la cârma ţării este acum Victor Ponta, este de vină pentru că austriecilor de la Schweighofer Holzindustrie li s-a permis, pe vremea lui Adrian Năstase (2003) să aibă un contract privilegiat, pe 10 ani, cu Romsilva. Totuşi, cuiul lui Pepelea – pragul de 30% care i-a inflamat pe toţi protestatarii, a ieşit din pixul parlamentarilor PSD, iar asta este văzut ca un lucru bun, menit să pună o limită defrişărilor.

Cui pe cui se scoate, căci nici Iohannis nu a ştiut să explice convingător de ce trebuie desfiinţat acest prag de 30%, nici Ponta nu a ştiut să profite de pe seama lui.

Rezultatul măsurătorilor de zgomot: la Cotroceni s-a strigat mai cu furie decât în Piaţa Victoriei, chit că organizatorii au fost fair play politic şi au afişat un banner cu „Ponta şi Iohannis împreună pentru otrăvirea României”.

De la protest, cum se întâmplă mereu, nu au lipsit accesoriile cu sclipici: „dacii liberi”, cărora pădurea le e frate, anti-capitaliştii („Colonia România, raiul corporaţiilor prăduitoare”, „Capitalismul corporatist, cancerul societăţii”), anti-democraţii („Democracy is a lie”), mult prea ortodocşii, mult prea românii sau unitarienii cu Basarabia. Şi un bătrân îngrijorat de urşii polari.

Ca şi în toamna lui 2013, o problemă majoră de exploatare a unei resurse în România – pădurile, aurul, petrolul – a fost încadrată într-o reţetă menită să scoată lumea la protest, cea care bate monedă pe anti-corporatism combinat cu un pic de naţionalism. Reţeta a lăsat pe dinafară multe, ca şi în 2013: că defrişările au început masiv de acum 20 de ani, nu de ieri, că există mii de alte firme care taie copaci la greu, iar austriecii sunt doar cei mai vizibili (mai sunt alte două mari firme austriece care concurează cu Schweighofer Holzindustrie în România), că reprezentanţi ai tuturor partidelor au perpetuat şi uneori s-au implicat activ în tăierile masive de păduri sau în retrocedările ilegale de păduri.

Au existat oameni care păreau că înţeleg anvergura problemei, însă ei au fost eclipsaţi de echipa de show a Uniţi Salvăm şi de reţeta lor. Dar de n-ar fi (show), nimic nu s-ar povesti, iar asta contează. Ce trebuia înţeles, s-a înţeles, până la urmă, vorba unor fete de 20 şi un pic de ani, care au cărat mândre un cearşaf pe care scria negru pe alb: „Nu mai tăia copacii, coaie, respirăm acelaşi aer!”.

sursa: gandul.info