AcasăActualitateExternGermania, în stare de șoc | Adolescentă ucisă după ce s-a cerut...

Germania, în stare de șoc | Adolescentă ucisă după ce s-a cerut o recompensă de un milion de euro!

fata germaniaGermania este în stare de șoc în urma unei crime oribile. Adolescenta Anneli-Marie R., în vârstă de 15 ani, a fost răpită din plină stradă, joia trecută, iar familia ei a primit un mesaj în care i se cerea o răscumpărare de un milion de euro!

Negocieri intense au avut loc cu răpitorii, dar luni, în lipsa unui consens trativele s-au oprit. Ulterior, în cursul serii, într-o fermă abandonată din apropiere de orașul Dresda a fost găsit trupul neînsuflețit al tinerei.

Planează multe necunoscute în acest caz. Anneli-Marie R. a fost răpită din orașul Meissen, joia trecută, în timp ce își plimba câinele. Bicicleta a fost descoperită într-un șanț, iar câinele fusese abandonat pe un câmp din apropiere. Familia i-a implorat public pe răpitori să nu îi facă rău adolescentei pentru că este de acord cu orice condiții pentru răscumpărarea sa. Aceștia însă nu au putut produce nicio dovadă că tânăra era în viață, cerută de familie în schimbul banilor, iar negocierile s-au oprit în mod misterios, luni. Astăzi, doi bărbați au fost arestați, unul la Dresda, iar altul într-un oraș din Bavaria. Este vorba despre doi suspecți de 39 de ani, respectiv 61 de ani.

foto 1

foto 2

Din păcate, aceasta este a doua răpire care afectează o familie înstărită din Germania. În luna iunie, a fost răpit fiul industriașului miliardar Reinhold Wuerth și a fost cerută o răscumpărare de două milioane de euro. Markus Wuerth, de 50 de ani, este fiul cel mai mare al omului de afaceri și suferă de handicap sever. Răpitorii au cedat pe ultima sută de metri și ostaticul a fost eliberat, fără plata răscumpărării.

sursa: reporterntv.ro

 

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.