AcasăDezvăluiriAncheteGheorghiţă Mateuţ, reacţie furibundă în SCANDALUL GHIŢĂ-KOVESI | E nebun. Nu l-am...

Gheorghiţă Mateuţ, reacţie furibundă în SCANDALUL GHIŢĂ-KOVESI | E nebun. Nu l-am cunoscut până atunci niciodată. Nici vorbă să vină cu avionul particular la Cluj

avocat-gheorghita-mateut

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, săptămâna aceasta, la Parchetul General, indicativul avionului folosit pentru a obține semnăturile necesare lui Kovesi. Cea mai nouă probă depusă la parchet vine să întărească autodenunțul său, în care susţine că a participat, alături de alţi demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, conform stiripesurse.ro

Ghiță ar fi declarat că a fost însoțit la Cluj de ministrul Delegat pentru Învățământul Superior, Mihnea Costoiu, pentru a-l convinge pe profesorul Gheorghiță Mateuț să-i dea girul Laurei Codruța Kovesi.

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a declarat, în exclusivitate pentru EVZ, că nu s-a văzut niciodată cu Sebastian Ghiţă la Cluj și lansează un atac la adresa deputatului, spunând că „e nebun”.

– EVZ: V-aţi întâlnit cu Ghiţă pentru a semna raportul?

– Avocat Gheorghiţă Mateuţ: Nu, am văzut ce a declarat. E nebun. Pe Ghiţă l-am văzut pentru prima dată pe holurile Instanţei Supreme. Nu l-am cunoscut până atunci niciodată. Nici vorbă să vină cu avionul particular la Cluj. Eu am întocmit şi am semnat raportul, împreună cu Gabriel Boroi şi Dumitra Popescu, la Bucureşti, în Ministerul Educației, unde era comisia. Noi am fost chemaţi ca și specialişti.

– Cine v-a chemat atunci?

– Nu îmi mai amintesc exact cu cine am discutat, dar toate documentele erau la Gabriel Boroi. Ne-au chemat ca specialişti pentru că cei din consiliu nu aveau studii juridice.

– Pe Costoiu l-aţi văzut vreodată? A venit la dumneavoastră la Cluj?

– Nu. Nu ne-am văzut niciodată la Cluj şi nu-mi amintesc să ne fi văzut.

– Pe 29 septembrie ați declarat pentru Mediafax că nu vă amintiți că ați semnat acel raport.

– Atunci am vorbit că nu îmi amintesc să fi făcut parte din Consiliu, nu vorbeam despre raport cu jurnaliștii. Pe Ghiță îl dau în judecată.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.