AcasăHomepageHaideţi în duba istoriei, domnule Victor Ponta

Haideţi în duba istoriei, domnule Victor Ponta

pungestiRomânia ultimelor şase luni a fost numită stat poliţienesc, dictatură, a fost făcută în fel şi chip.  Dar cea mai mare teamă a mea în viaţă sunt oamenii cu tupeu. Iar România de astăzi mă sperie prin tupeul celor care au obrăznicia de a spune că ne guvernează.

Nu voi face aici o expunere de motive pro sau contra Roşia Montana Gold Corporation sau Chevron. Alţii sunt mai buni decât mine la asta.

Despre RMGC vă invit să citiţi pe Rise Project şi să aflaţi pe cine au plătit, de unde vin banii. E o investigaţie lungă, dar necesară.

Despre Chevron şi #frackingromania vă invit să citiţi pe Casa Jurnalistului. 

Tupeul guvernării Ponta mă sperie. Pe voi vă lasă rece? Pentru că dialogul a fost interzis în România. Iar nepăsarea şi aroganţa cu care suntem trataţi, se traduce prin folosirea forţei cu orice preţ. Mă uit la sătenii din Pungeşti. Oameni simpli, care s-au educat singuri în privinţa gazelor de şist şi pericolelor lor. Ei vor să oprească exploatarea. Vor să intre pe un teren deţinut legal de către Chevron. Evident, jandarmii au posibilitatea de a interveni legal. Dar nu despre asta e vorba. E vorba despre intimidare, despre lipsa oricărui dialog cu oamenii, despre caschete puse pe cap şi împingerea oamenilor cu scutul.

Unde ne veţi trimite, domnule Ponta, atunci când mai mulţi dintre noi nu vor mai avea răbdare?

Aveţi pretenţia de a nu fi violenţi? De a dialoga? Dar ce poţi face atunci când frustrarea devine prea mare, când vorbitul la pereţi pentru a mima democraţia nu mai are niciun rost? Nu îţi vine să fugi şi să intri prin scuturile jandarmilor, să-ţi faci loc, ca să fii ascultat? Nu ştiu cât veţi citi din rândurile mele, domnule Ponta, dar eu simt că presiunea devine din ce în ce mai mare. Când ţara aceasta va fi un cazan fără răbdare, unde ne veţi mai alunga cu jandarmii? Ne veţi da afară din ţară? Ne veţi împinge cu scuturile peste Dunăre?

Democraţia e un compromis. E un compromis al unui dialog. Nu există cu adevărat, dar el trebuie mimat. În lumea reală, acest compromis e realizat. Ai făcut o greşeală, ţi-o asumi şi pleci. Tupeul este pedepsit. Nu sunt băsist, uselist sau penelist. Sunt anti-tupeul acestor conducători care consideră că pot merge mai departe fără să fie traşi la răspundere.

Poate au tot dreptul, doar au fost votaţi de români. Da, noi i-am votat. Cum îi veţi pedepsi la alegeri? Ce forţă politică se ridică?

Dar, domnule Ponta, aveţi un tupeu de-a dreptul nesimţit. În spatele ochelarilor de tocilari, sunteţi, cu mâna pe inimă spunând-o, un om crud, corupt, plagiator şi nesimţit. Despre asta e vorba. Nu aţi mişcat niciun muşchi atunci când toată lumea şi-a dat seama că aţi plagiat o teză. De ce? Câţi dintre votanţii dumneavoastră ştiu ce e acela un plagiat? Aţi avut tupeu. Tupeul de a reduce la tăcere o echipă de la TVR, pentru că a avut independenţa editorială de a relata acest lucru. Aţi avut tupeul de a spune că nu s-a întâmplat aşa. Aveţi tupeul de a nega faptul cu totul. Faceţi parte din filmul Matrix, acolo unde poţi să spui că lucrurile pe care le vezi nu există deja.

Dar vedeţi dumneavoastră, cazanul se umple. Şi tupeul se va transforma în laşitate. Deja se vede. Aveţi tupeul laş de a nu spune nimic şi de a pune jandarmii să lucreze pentru dumneavoastră. Sunteţi exact ca mardeiaşul de doi bani din colţul blocului, care nu are curajul să-mi dea un pumn, dar îşi cheamă băieţii să o facă. Nu sunteţi destul de bărbat. Sunteţi slab, domnule Ponta, foarte slab.

Tupeul mă sperie, dar nu mai e loc şi de dumneavoastră, domnule Ponta şi de un popor încins. Ne veţi da afară pe toţi din ţară cu dubele sau vă veţi urca în duba istoriei şi veţi face ceea ce e drept, demisia?

Editare ulterioară: Să nu uitaţi să aruncaţi în dubă şi jurnaliştii, ca nu cumva să vă deranjeze cu întrebări. Linkul este către profilul Oanei Moisil, ridicată de jandarmi înainte de venirea lui Ponta la Cluj. 

 

Sursa: adevarul.ro

RELATED ARTICLES

4 COMENTARII

  1. anda,vreau sa-ti multumesc pentru „medicamentul” TEAPA…recomandat!
    RECOMANDAREA ta este sustinuta de realitatea pe care o traieste ROMANIA,azi!…HOTIA si TRADAREA,banditilor aflati la putere,fara exceptie!…
    Acum 16 ani, la LONDRA,directorul unui CENTRU INTERNATIONAL de MANAGEMEMENT imi spunea:…”un popor care are in istoria sa personaje precum DRACULA, MERITA RESPECT!…”…
    Deci,ca si tine sunt convins ca nu exista medicament mai potrivit, precum TEAPA, administrat tuturor HOTILOR si TRADATORILOR,incepand cu iliescu,roman,nastase si toti cei care s-au autodefinit, conducatori ai ROMANIEI!!!…
    Trist este ca si BOR face parte din „gasca” HOTILOR si TRADATORILOR…ultima dovada…vizita mitomanului la CLUJ!…
    Sa fiti iubiti!…

    • Ca sa meritam respectul, trebuie sa facem si noi un efort: sa fim demni de inaintasii nostri! Sa invatam din sacrificiul lor, sa-l INTELEGEM, sa urmam calea harazita de Dumnezeu si sa transmitem, mai departe, urmasilor nostri, zestrea mostenita din batrani si inmultita de noi… Iar asta nu-i usor, cere…sacrificiu… Si, culmea, asta-i calea… Stramosii nostri au mers mereu „impotriva curentului”; si nu pentru ca erau nebuni sau n-aveau ce face. Asta era drumul corect, normalitatea. Toti marii nostri inaintasi au apucat pe acest drum. Si au ramas ca repere in istorie. De ce nu i-am urma? Ei s-au facut calauze si deschizatori de drum, peste veacuri, pentru toate generatiile din urma lor… In privinta BOR si a hotilor – e dureros ce se intampla, dar era nevoie sa se aleaga cumva graul de neghina… Asa cum societatea noastra e „mancata” din interior de tradare, hotie si lacomie, la fel se intampla in BOR! Atacul se da si din exterior dar, mai ales, din interior. In asa coruptie, cel mai bine se cunoaste omul/pomul dupa roade. Cand se va primeni societatea noastra (in sensul bun al cuvantului) si BOR va reveni pe „fagasul” natural, cu cei putini dar valorosi ramasi pe baricade si cei multi si tradatori dusi ca pleava-n vant…

  2. caricaturile acestea voievodale-guvernantii- au nu numai tupeu, au o stare nevrotica acuta, asta e cusurul lor, sunt magari si violenti si n-au ..manera, vorba lui nenea Iancu. Dar noi, noi ce facem?

  3. Pentru bolnavii incurabil, Ponta & Co., recomand medicamentul TEAPA! Un adevarat miracol natural, supozitorul din lemn de esenta tare, complet ecologic, reciclabil si biodegradabil. Acest medicament a salvat poporul roman de la disparitie de-a lungul secolelor! El a fost aplicat, cu rezultate uluitoare, inca de la finele epocii medievale de binecunoscutul domnitor valah VLAD TEPES. Cu TEAPA, el a reusit eradicarea a doua boli, considerate incurabile in epoca – hotia si tradarea. In zilele noastre, constatam o revenire a acestor boli, la care medicamentele moderne nu mai dau rezultate. Se impune astfel, reconsiderarea remediilor naturiste, descoperite de mosii si stramosii nostri, cu secole in urma…

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.