refugiatiDupă incidentele violente de miercuri, când poliția ungară a folosit  tunuri cu apă și gaze lacrimogene împotriva refugiaților, haosul a pus stăpânire și pe Croația. Sute de refugiați au înfruntat forțele de ordine și au intrat cu forța la punctul de trecere Tovarnik, relatează agențiile de știri.
Sute de refugiați care sperau să ajungă din Serbia în Germania prin Croația, după ce granița dintre Serbia și Ungaria a devenit impenetrabilă, au intrat cu forța în țara ex-iugoslavă.
Incidentele au avut loc în această după amiază și vin în condițiile în care oficialii de la Zagreb au anunțat că statul croat nu mai poate primi imigranți.
Potrivit Reuters, citată de AGERPRES, ministrul de interne croat Rank Ostojic a precizat că țara sa le oferă migranților o călătorie sigură până la centrele de primire din jurul capitalei, Zagreb, dar a precizat că persoanele care nu solicită azil vor fi considerate imigranți ilegali.
El a menționat că 6.500 de persoane au intrat în Croația în ultimele 24 de ore.
”Croația nu va putea primi mai mulți oameni”, a declarat presei Ostojic, în orașul Tovarnik, situat la granița cu Serbia.

sursa: activenews.ro