100 de zile de mandat Klaus Iohannis. „Lung prilej de vorbe și de ipoteze” – vorba lui Topârceanu. Admiratorii săi s-au declarat satisfăcuți: „e viu”, „a învățat”, „vorbește bine”. Ceilalți, dușmanii cu orice preț, din contră: „e ficus”, „e un dezastru”, „mai bine tăcea în continuare”… Nimic nou sub soarele României.
Eu unul nu sunt de acord nici cu unii, nici cu ceilalți. Și unii și ceilalți ar trebui să fie conștienți de o realitate implacabilă: iarna nu-i ca vara, nici Iohannis ca Băsescu! Știu, pare o platitudine. ESTE o platitudine, dar exprimă cel mai bine situația.
Pe de altă parte, poate fi judecat Iohannis după doar 100 de zile? E o perioadă în care orice nou președinte încă mai greșește ușile prin Palatul Cotroceni. La fel a fost și cu președintele Băsescu în 2004, începutul lui 2005. Asemenea și cu Emil Constantinescu, în 1996 – 1997. Amintiți-vă primele trei luni ale ambilor. Rolul ăsta de președinte se învață și el, ca orice altceva, nimeni nu se naște președinte. Măcar din acest punct de vedere contestatarii ar trebui să aibă răbdare, o răbdare impusă de bunul-simț.
Să revenim la „iarna nu-i ca vara, nici Iohannis ca Băsescu”. Atitudinea alegătorilor, pro și contra, e firească, e o consecință a emoțiilor. Unii sunt mulțumiți, alții, adepți ai stilului Băsescu, îl contestă vehement pe Iohannis. Pe de altă parte, cu atitudinea ziariștilor care sancționează orice gest al lui Iohannis și pare că nu sunt suficiente zile de la Dumnezeu pentru eforturile lor, e altă poveste: unii, puțini, o fac tot pradă emoțiilor, simpatiilor și antipatiilor, oameni fiind și ei. Alții, cea mai mare parte, o fac din alte motive. Dar despre asta altădată…
Ce a făcut și ce n-a făcut. Să nu rămânem cu nostalgii și cu frustrări…
În ceea ce-l privește pe Klaus Iohannis, el este constant cu sine însuși. E același din campania electorală. A făcut gesturi spectaculoase? Evident, nu. A făcut greșeli majore? La fel de evident, nu. A reacționat corect în cele mai multe situații:
- – a respins de la promulgare, fără mare tam-tam public, legi cu probleme
- – a sesizat Curtea Constituțională atunci când a fost cazul
- – a cerut Parlamentului să nu mai facă zid în jurul corupților
- – a sprijinit Justiția public, în mai multe rânduri, în lupta anti-corupție
- – a transmis, tot public, mesaje repetate de încurajare a DNA
- – a început construirea unei agende externe consistente (care e în mod direct și constituțional treaba președintelui)
A, n-a ieșit toată ziua bună-ziua la televizor să se certe cu politicienii? Da. A, n-a dat breaking-news-uri? Iar e adevărat. A, nu-și dă cu părerea despre tot ce mișcă și nu mișcă în România? Așa e. Dar, oare, asta e treaba președintelui? Fanii stilului zgomotos al fostului președinte spun răspicat: da. Este însă opinia majoritară? Dacă ne uităm în sondaje vedem că e departe, foarte departe de a fi…
Încă o dată: iarna nu-i ca vara, nici Iohannis ca Băsescu. Am scris înainte de primul tur de scrutin, anul trecut, atunci când puțini îi dădeau șanse în fața tăvălugului PSD-Ponta, un editorial care a depășit 500.000 de accesări, în care explicam ce NU este Klaus Iohannis. Am scris apoi și după rezultatele dezamăgitoare din primul tur de ce așteptările ca Iohannis să se transforme într-un „Batman” local sunt absolut false și contra-productive. Am crezut însă, spre deosebire de alții, în șansa lui Iohannis încă dinainte de primul tur. Și am avut dreptate.
Acum, ar trebui să înțelegem cu toții această realitate. Povestea cu iarna și vara… Cei care așteaptă ca sub haina unui Iohannis enervant de calm uneori să se ascundă un Băsescu arțăgos vor rămâne cu nostalgiile și cu frustrările…
Așteptăm să luăm lumina de la „tătucul” din Deal…
Iohannis a avut o descriere plastică a modului în care se va comporta într-un prim interviu după alegerea sa, moment care a fost uitat și prea puțin înțeles:
„Președintele nu e ales să distreze oamenii la televizor”
O afirmație corectă, care anunța un nou stil la Cotroceni. Cred că e timpul să ne judecăm președintele după fapte, nu după vorbe, după eficiență, nu după comunicare, după rezultate în cele din urmă. E, oarecum, nefiresc să ne tot uităm spre Cotroceni și să tot așteptăm să ne luăm lumina de acolo. Să vedem ce mai zice „tătucul” despre asta sau despre ailaltă. Știu, așa ne-a obișnuit Traian Băsescu. Știu, și pentru jurnaliști era simplu și ideal să le pună fostul președinte zilnic subiecte pe masă…
Suntem într-o republică semi-prezidențială, dar ne comportăm ca într-o republică prezidențială, gen SUA sau Franța. Nu merge așa. Îl auzeam ieri pe un jurnalist îndârjit la tv susținând că „președintele trebuie să facă Opoziție”! Zău? Asta-i o deformație a ultimilor 10 ani și, nu în ultimul rând, o lipsă de educație politică și constituțională. Scuzabilă pentru oamenii simpli, care privesc politica precum un spectacol, dar rușinoasă în cazul unui jurnalist.
Am un mesaj pentru voi toți. Stați un pic, gândiți-vă o clipă și încercați să faceți un efort de imaginație: cum ar fi arătat astăzi România cu Victor Ponta președinte? Sau, cum ar fi arătat astăzi România cu Elena Udrea președinte? Că era și asta o posibilitate, nu?! Ei?…
În încheiere mi s-a părut interesant să vă ofer câteva citate dintr-un om care a fost foarte aproape de președintele Traian Băsescu și care nu s-a dezis niciodată de el precum alți foști apropiați. Din această perspectivă este de citit poziția lui Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidențial, exprimată pe Constributors.ro, într-un editorial intitulat „De ce e bine că Iohannis tace” din care mi-am permis să extrag câteva afirmații:
„Nu întotdeauna Traian Băsescu a avut de câștigat din repetatele ieșiri publice contondente, altfel, bine țintite și absolut corecte pe fond. Dimpotrivă, el a acumulat un anumit profil, pe care adversarii săi politici l-au folosit cu cinism și măiestrie.
Cred că un Președinte implicat, vocal, aflat în permanență în prima linie a bătăliilor pentru justiție, stat de drept, democrație, inhibă instinctele naturale de revoltă din societate, slăbește sistemul imunitar atât de necesar în momentele de cumpănă ale națiunii. Da, Traian Băsescu a învățat românii să reacționeze în fața abuzurilor, a avut un rol de pedagog, dar, pe de altă parte, a copleșit prin prezența sa orice formă de opoziție reală atât în clasa politică, cât și în societatea civilă. Românii au devenit dependenți de Traian Băsescu, așa se și explica, probabil, nemulțumirea față de Iohannis, comparat cu un model cu care ne-am obișnuit, care a suplinit incapacitatea noastră de acțiune și reacțiune (…) Poate ca e timpul ca românii să nu mai aștepte vocea ”tătucului”.
sursa: reportervirtual.ro
Comentariile sunt închise.