Spiritele s-au încins la Constanţa după ce, pe 27 mai anul curent, hingherii au ridicat un câine cu handicap din zona Sălii Sporturilor din Constanţa. Din câte se pare, animalul era mereu în compania unui om al străzii, care îi confecţionase şi un dispozitiv pentru ca animalul să se poată deplasa. Însă, totul s-a accentuat în momentul în care câinele a fost eutanasiat.
Bursuc, un câine cu handicap, a fost crescut de Liviu, un om al străzii din Constanţa. Acesta, cu banii câştigaţi din cerşit, i-a construit un dispozitiv cu ajutorul căruia animalul să se poată deplasa. Însă, pe 27 mai anul curent, se pare că hingherii l-au ridicat şi dus la centrul de ecarisaj. Acolo, un medic veterinar l-a examinat şi, în urma controlului, a decis ca animalul să fie eutanasiat în aceeaşi zi. La aflarea veştii, oamenii s-au scandalizat, “bombardând” pagina de Facebook a Primăriei Constanţa. “De ce aţi OMORÂT căţelul care avea CĂRUCIOR de căţel cu handicap şi aparţinea unui om al străzii din Constanţa? Adică în România oamenii străzii NU au dreptul să aibă căţel ? Se ştie deja în toată lumea, că aţi ucis acel căţel imediat după ce a fost luat cu japca de hingheri… Nu trebuia prin lege să-l ţineţi 14 zile, sau legea o faceţi dumneavoastră acolo? Poza căţelului a fost pusă şi pe pagina preşedintelui şi pe pagina ANSVSA”, a scris o femeie. “Ruşinea Europei şi a lumii! Deja străinii se interesează de acest caz!”, a scris o altă femeie.
Şi comentariile sunt multe, toate cu acuzaţii la adresa reprezentanţilor administraţiei locale, a celor care răspund de ecarisaj dar şi la adresa medicului veterinar care a luat respectiva decizia. Între timp, întâmplarea de la malul mării a fost postată şi pe pagina ANSVSA:
“Acest câine, aparţinând unui om al străzii, a fost ridicat astăzi de hingheri. După cum se ştie, câinele este cu un mare handicap locomotor, iar stăpânul sau, deşi nu are casă, are grijă de Bursuc de când avea câteva săptămâni. Şi are grijă de el în adevăratul sens al cuvântului, împărţind şi bune şi rele. Dacă Liviu (stăpânul) nu ar fi făcut asta, câinele nu ar fi avut nicio şansă la viaţă, evident. Hingherii au intrat în canalizare să scoată căţelul, singurul prieten al unui om al străzii. Conform ultimelor informaţii, Bursuc a fost eutanasiat ieri după-amiază, ( 27 mai – n.r.) imediat după ce a fost adus în Biobază. Aceasta a fost decizia medicului veterinar de serviciu, pentru că era într-o stare proastă. Stare în care era de 10 ani şi era un căţel fericit”.
Sursa: urbanexpress.ro
Romania nu este ferma de maidanezi DOBITOCILOR .
fac ceva pe legea care ii interzice unui om su nu detina un caine daca nu are acte sunt lucruri mult mai grave care le fac unii in tara asta si dauneaza unui numar foarte mare de oameni vreti sa spuneti ca bursuc era un PERICOL pentru societate si era necesar eutanasierea desteptilor?
da doamne cu nucleare peste poporul asta si fa odata liniste ca prea multi prosti a scos la iveala internetu asta
lasati, lasati…straini se intereseaza de hotii care au devalizat tara asta si de hotii care fac scut in jurul sovaielnicului miruit ca sa nu fie arestat sa traga dupa el si mongoloidul…
adica ‘omul strazii’ cersea ca sa tina un caine cu handicap?! de ce nu muncea ca zilier acea persoana? iar incurajam cersetoria?! ce-ar fi sa va canalizati energiile, astia de faceti pe umanitarii, ptr casele de copii sau caminele de batrani, daca tot sunteti asa generosi…
Marcule esti prost de bubui, cretinule. Mai bine te eutaniza pe tine. Dar nu e timpul pierdut. Criminalule, ca toată banda de cretini ca tine, care nu au in cap decât tărâță si căcat.
ni-kit, gandesti ca un animal din a carei tagma faci parte! EUTANASIEREA cainilor fara stapan!
macar ea gandeste ca un animal FIINDCA SI ANIMALELE AU SUFLET.TU NICI MACAR ANIMAL NU POTI FI CATALOGAT marcule trageati-am toti in cap cu arcu de idiot ce esti… pai fmm de prost,de catelul acesta avea grija un amarat de om timp de 10 ani plus ca a fost luat dintr-un canal NU dupa strada. acel canal era resedinta acelui om practic acel catel nevinovat a fost luat ca si cum l-ar fi luat din curtea cuiva. stii ce mi-as dori dobitocule?asa cum pt. acest om a fost o drama,si-asa aveat o viata nefericita dar avea un suflet langa el, si practic a ramas fara nimic in sufletul lui datorita desceieratului ala de veterinar CARE N-A RESPECTAT LEGEA CELOR 14 ZILE SI A UCIS CU SANGE RECE CATELUL.POATE ACEL CATEL AR FI FOST ADOPTAT DE CINEVA DACA SE RESPECTA LEGEA SI CELE 14 ZILE.ITI DORESC SA AI PARTE DE O DRAMA PRODUSA DE UN DESCEREIERAT CARE PRIN CEEA CE VA FACE SA TE LASE FARA NIMIC,FAMILIE SI TOT CE AI ASA CUM A PATIT ACEST LIVIU PRIN UCIDEREA MISELEASCA A CATELULUI CU CARE-SI IMPARTEA AMARUL SI TRAIUL SI SA VEZI CE BINE E DOBITOCULE FMM DE RATAT!
EUTANASIATI PANA LA ULTIMU PICIOR DE JAVRA SA NU SCAPE NICI UNU .
bine mah.FGM SI FMM
Ia dai ma tu un loc de munca sa lucreze zilier. Si sa castige in urma efortului depus suma de bani pe CARE O MERITA. Ca asa de idei vad ca ai idei bune …Stii cum le zice la astia cu idei multe ..? Marcu le zice..
Sunt putin sceptic ca omul strazii avea acte pentru acel caine. Nu consider eutanasierea lui drept un gest normal din partea autoritatilor, dar respectivul om al strazii nu detinea niciun caine, daca nu avea acte pentru el.
Trebuie sa se intre in normalitatea cu detinerea de animale. Daca nu ai documente si carnetul de sanatate pentru respectivul animal, de ce sa considere autoritatile ca acel caine iti apartine? Doar pentru ca le zici tu? Hai sa fim seriosi.
N-ai inteles ca ideea era de ce a fost eutanasiat inainte de cele 14 zile legale, nu ca nu avea carnet.
De fapt erau mai multe idei. Deja am zis ca nu sunt de acord cu eutanasierea cainelui. Dintr-unul din comentariile cutofililor din articol „Adică în România oamenii străzii NU au dreptul să aibă căţel ?”. Normal ca au voie sa aiba catel daca urmeaza toti pasii pe care ceilalti detinatori de animale ii urmeaza. Foarte dragut ca i-a facut carucior, dar daca nu respecta legea, nu ar trebui sa se mire daca autoritatile decid sa considere respectivul catel drept caine al strazii.
Plus ca acesti cutofili tind sa denatureze considerabil adevarul. Vreau sa aud si opinia celeilalte parti implicate in scandalul acesta. In privinta cutofililor m-am lamurit de ceva timp. Nu prea au treaba cu ratiunea si obiectivismul.
Cu fiecare comentariu devii din ce in ce mai tembel. Nu-ti e rusine ca respiri, nesimtitule ?
Pe bune de va inteleg… Una doua faci un om nesimtit…desi nu stii nimic despre el. Pe baza a ce ai tras tu concluzia ca sunt nesimtit? Ca nu am aceleasi pareri ca tine? Nu crezi ca trebuie o discutie ceva mai aprofundata sa tragi concluzii d-astea definitive? Tu iei decizii doar in alb si negru sa inteleg.
Trebuie sa spun ca AI DREPTATE 1000%; ma bucur ca mai sant in Romania oameni cu bun simt ca tine. Cei care te ataca nu stiu si nu vor sa stie de nici o lege, nici măcar de legea nescrisa a bunului simt sa nu treacă la insulte cand altul are opinie diferită de a lor. Am doi câini si daca nu ar avea „acte”, mi-ar fi luați si din curte nu doar de pe strada… Dar asta e parte din legile americane pe care vrem nu vrem trebuie sa le respectam.
Rubuti Nadael, nu te cunosc, nu stiu cati ani ai, dar te asigur ca nu poti intelege relatia cu un caine. Eu, am avut cu multi ani in urma, pareri asemanatoare cu ale tale, pana cand viata mi-a scos in cale un astfel de animal. Acum, daca ma uit la el, vad o comoara, un chip minunat, tandru, care ma asteapta rabdator sa revin de unde sunt plecat, ma inconjoara cu atata dragoste neconditionata pe care nu o prea vezi la oameni. Cand ma intampina cu sarituri, dand din codita , invartindu-se in jurul meu, sarutandu-ma pe unde reuseste, pe maini, picioare, fata, iar apoi cand se lasa mangaiat si vorbesc cu el, iar el intelege foarte bine tot ce-i spun, imi umple inima de bucurie, satisfactie, liniste, caldura si incredere.
CONCLUZIA este ca nu poti intelege o relatie cu un catel, daca nu ai trait-o, dar te asigur ca ai pierdut enorm fara aceasta relatie.
Si imi permit sa iti dau un sfat: NU EVALUA SITUATII SAU RELATII PE CARE NU LE-AI TRAIT!
POATE VIATA TE VA BINECUVANTA CU O RELATIE CU UN CAINE SI TE ASIGUR CA TE VEI RUSINA DE GANDURILE PE CARE LE-AI AVUT.
Relatia cu un caine pe care il alegi sa il cresti personal e una speciala. Dar aici nu vorbim de asa ceva. Si relatia cu un purcelus poate fi speciala. Si cu un papagal. Cu multe animale poti sa ai o relatie speciala. Animalele sunt minuntate sa le ai in preajma. Insa, daca decizi sa iti iei un caine drept companie trebuie sa fii responsabil pentru el 100%. Faptul ca atatia oameni cresteau caini vagabonzi pe langa blocuri era o problema.
Sunt animale minunate, dar raman animale pana la urma. Sunt dragalase atata timp cat le oferi toate conditiile. Pentru un caine infometat ,lasat afara in ploaie si frig, exista intotdeauna un risc sa reactioneze violent daca cineva se apropie de el. Plus ca nu e normal ca un animal de companie sa fie tinut in ploaie si frig.
Nu stiu ce relatii ai tu cu oamenii de poti sa compari relatia dintre un om si un caine cu relatia dintre doi oameni. Poate ar trebui sa iti cauti prieteni mai buni. Cainele este un animal domesticit de mii de ani, de aici si toata dragostea neconditionata de o lauzi. Dar ramane un animal de companie. Da, este un animal special si ofera altfel de apropiere atunci cand il compari cu o pisica sau cu ce mai vrei tu. Dar nu poti sa compari un caine cu un om.
In general, oamenii strazii nu au acte nici pentru ei (cartea de identitate nu se elibereaza daca nu ai un domiciliu stabil). A cere unui om al strazii sa aiba acte pantru caine mi se pare hilar (ca sa nu spun trist), mai ales in conditiile in care sa faci acte unui animal costa de la 50 ron in sus. Suma de 50 ron reprezinta o adevarata avere pentru astfel de oameni.
Atunci nu ai dreptul sa ai un animal personal. Imi pare rau. Nu traim in jungla aici. Daca esti asa de afectata de caz, atunci ar trebui sa ii oferi tu omului strazi un caine cu carnet de sanatate.
Vad multi oameni care reactioneaza la aceasta intamplare, dar nimeni nu constientizeaza ca solutia e foarte simpla daca se si implica activ in caz. E foarte bine sa te supere cand ceva de genul se intampla…dar asta nu va schimba nimic. Vrei sa fie mai bine, te implici activ. Aici nu vorbesc de donat bani la Asociatii ca Cutu Cutu … vorbesc sa te duci la fata locului si sa incerci sa rezolvi o problema. Sa faci un act civic pentru un membru al comunitatii tale…fie el si un om al strazii.
Sa inteleg ca tu vrei sa legile sa fie altele pentru un om al strazii fiindca el e defavorizat. Repet, ia-i un caine pe numele tau si doneaza-i-l. Presupun ca spre deosebire de omul strazii, tu ai 50 de lei de risipit.
Da „dom’le”, pentru dumneata daca n-ai acte, nu existi si atunci oricine sa aiba libertatea sa te omoare pentru ca se afla el intr-o stare proasta – ba ce spun eu, ca daca nu existi, cum sa te omoare?!!! Superba mostra de gândire criminala.
Cumva compari cainii cu oamenii? Argumentul tau la asta se reduce…la a considera ca un caine are aceleasi drepturi ca un om. Eu am zis deja ca nu sunt de acord cu eutanasierea cainelui…daca lucrurile chiar stau ca in articol. Dar raman ferm pe pozitie cand consider ca orice caine aflat pe strazile unui oras trebuie sa aiba un proprietar de facto si un carnet de sanatate. Vrei sa vezi animale peste tot unde traiesti…du-te in padure, du-te in jungla. In oras, animalele fara stapan nu au ce cauta.
Gandirea tampita e la tine in cap. Cand cineva incepe sa considere cainii egali cu animalele are o doaga lipsa.
Esti un dobitoc.Eu stau la curte am doi caini cu vaccinurile la zi si nu vreau sa le pun cip.Inseamna ca sunt bolnavi?Cei de pe strazi care sunt cipati nu cred ca sunt la zi cu vaccinurile!Dar au cip::))
Ca să-i vândă cărucioru’ la „FER VECHI”
Carucioru lam vindut la fier vechi sa imi fac rost de bani sa ma duc la femei.