AcasăHomepageÎn celula lui ar putea cânta cocoșul! | Un ofițer al Ministerului...

În celula lui ar putea cânta cocoșul! | Un ofițer al Ministerului Apărării Naționale, trimis în judecată pentru că a luat mită doi cocoși

Un bărbat din Vaslui a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru trafic de influență. Ceea ce este interesant este faptul că acesta și-a riscat libertatea pentru o mită de neinvidiat – a primit, printre altele, și doi cocoși.

Paul Boghiu este ofițer activ în cadrul Ministerului Apărării Naționale și, în urma deciziei procurorilor anticorupție, s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, care în prezent se află în stare de libertate, conform unui comunicat al DNA.

Ofițerul a fost denunțat chiar de cel care l-a mituit. Astfel, în prima jumătate a lunii martie 2014, Boghiu, în calitate de șef al Biroului Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Vaslui, a primit de la o persoană suma de 500 de euro și mai multe produse alimentare (20 de litri de vin, doi litri de țuică și doi cocoși) pentru a-i asigura fiului acesteia angajarea lui ca soldat – gradat profesionist în armată.

Inculpatul a lăsat de înțeles că ar avea influență asupra membrilor comisiei de admitere, formată din cadre militare și că ar avea succes în persuadarea acestora.

Procurorul de caz a beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informații. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Militar Iași, mai precizează DNA.

sursa: avocatura.com

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.