AcasăEconomieAfaceriÎNCEPE NAȚIONALIZAREA?! Bursa și Fondul Proprietatea, în PERICOL | Marile PRIVATIZĂRI ar...

ÎNCEPE NAȚIONALIZAREA?! Bursa și Fondul Proprietatea, în PERICOL | Marile PRIVATIZĂRI ar putea fi ANULATE

Un proiect de lege care circulă în acest moment prin Parlament și pe care jurnaliștii de la Ziarul Financiar susțin că l-au consultat își propune ca “acţiunile şi activele dobândite prin infracţiuni săvărşite în procesul de privatizare a societăţilor să intre de drept în proprietatea statului la data emiterii actualului prin care instanţa de judecată sau procurorul, dispune măsurile prevăzute la articolul 4, alineatul 2”, relatează b1.ro

Persoanele care au intrat în posesia unor acțiuni de bună credință trebuie să obțină despăgubiri de la cei care au comis infracțiunile.

În cazul în care legea va fi aprobată, marile privatizări din România vor putea fi naționalizate, întrucât multe dintre acestea sunt puse sub semnul întrebării. Câteva exemple de companii din domeniul resurselor minerale pe care statul le-a privatizat sunt Petrom, rafinăriile Petromidia, Petrotel, Rafo Onești și Astra, se arată în materialul din Ziarul Financiar.

De asemenea, într-un alt material se precizează că „statul poate redobândi controlul asupra unor companii strategice – cum ar fi petrol, resurse minerale, producţia şi transportul de energie, etc – dacă demonstrează că în procesul de privatizare s-au înregistrat infracţiuni„. Practic, acest lucru înseramnă naționalizarea sectoarelor strategice, unde mari companii străine dețin acum majoritatea.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.