Anul 1990 a fost unul al agresiunii permanente a nomenclaturii regrupată în FSN împotriva societăţii civile şi partidelor democratice. Înainte de toate, împotriva PNŢ-CD. Atunci s-au făcut jocurile care aveau să coste România enorm. Atunci s-au pus bazele noilor averi, constituite prin efracţie şi spoliere a buncurilor publice. Atunci a fost utilizată statal violenţă (verbală şi fizică) pentru anihilarea oricărei forme de opoziţie.
Presa fesenistă, în primul rând ziarul “Azi”, era un rezervor nesecat de imundiţii. “Televiziunea Liberă”, dirijată de Răzvan Theodorescu, mintea zi şi noapte, cu o perversitate fără margini. Atacurile infecte împotriva lui Corneliu Coposu şi Ion Raţiu, ponegrirea GDS şi a intelectualilor democraţi, făceau parte din recuzita strategică testată în noiembrie 1946. Nu fuseseră încă numărate cadavrele celor morţi în Revoluţie, dar profitocraţia nu mai avea răbdare. Voia din nou puterea absolută.
Mai suntem câţiva care nu putem şi nu vrem să uităm. Să nu ni spună că suferim de hipermnezie! Este ceea ce Monica Lovinescu a numit etică neuitării. Cei care au organizat abjectă huiduire a lui Corneliu Coposu la Albă Iulia, pe 1 decembrie, acum un sfert de veac, sunt azi acuzaţi de crime împotriva umanităţii. Numele lor: Ion Iliescu, Petre Român, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu. Indexul infamiei.
Aceşti ipochimeni tăiau şi spânzurau în România acelor ani chinuiţi şi chinuitori. Întregi generaţii au fost private de şansele ce li se cuveneau. S-au îmbogăţit, în schimb, şacalii, rechinii şi hienele. Pezevenghii, puşlamalele şi pehlivănii. Obscenitatea a căpătat drept de cetate în România. Canalia uliţii făcându-şi de cap. Memoria a fost obliterată. E timpul să fie repusă în drepturile sale!
sursa: contributors.ro