Curtea Constituţională a emis o decizie prin care insulta şi calomnia ar putea redeveni, teoretic, fapte penale, care se pot pedepsi cu amendă penală. Judecătorii CCR au decis luni, în unanimitate, că “dezlegarea” dată în 2010 de Curtea Supremă magistraţilor, prin care se clarifica faptul că articolele de lege referitoare la insultă şi calomnie “nu mai sunt în vigoare”, este neconstituţională. Totuşi, în practică, judecătorii nu pot fi forţaţi să aplice această decizie a CCR, pentru că prevederile Codului Penal în vigoare nu mai conţin o asemenea realitatea juridică.
„Practic, rămâne situaţia de dinainte de 2007, de dinainte de abrogarea articolelor din Codul Penal privind insulta şi calomnia. Dar cine ştie cum vor acţiona instanţele de judecată? Presei nu convine situaţia, însă vreau să vă spun că din 47 de state ale Consiliului Europei, 33 incriminează insulta şi calomnia. Printre ele se numără şi state precum Germania. Mingea este acum în curtea Parlamentului, ei trebuie să decidă ce fac”, a explicat un judecător al CCR.
nu stiu sa ma bucur(sunt anumiti oameni care traiesc din insulta si calomnie)sa-mi para rau(se incearca rationalizarea libertatii)nu stiu,pentru mine cei 23 de ani inseamna minciuna,tradare,etc….
era si timpul !
Daca tot au revenit in Codul Penal… Ce ne facem cu poporul roman, insultat si calomniat permanent de clasa politica? Cine va face dreptate(pardon, justitie)?
Intr-o tara in care la fiecare 2 vorbe se afla/aude o injuratura, de ce ne-am mira ca nu se poate integra in Europa ?!………