Premierul Victor Ponta a avut luni, la sediul Guvernului, o intrevedere cu ambasadorul Rusiei la Bucuresti in care au discutat despre privatizarea Oltchim. La aceasta intalnire au fost prezenti si ministrii Economiei si Finantelor.
Primul ministru anuntase anterior ca Guvernul va solicita Fondului Monetar International si Comisiei Europene permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim, preconizata pentru anul viitor, sa fie derulata prin negociere cu un investitor strategic si nu prin licitatie deschisa la care sa vina oricine.
El a sustinut ca si-ar dori la Oltchim si un investitor american, englez sau francez, dar a precizat ca investitorii din aceste tari dispun deja de propriile combinate si ca doar grupul rus TISE s-a aratat interesat in mod concret, discutiile cu investitorul rus fiind purtate prin intermediul ambasadei si nu prin intermediari.
Pana la viitoarea tentatica de privatizare, Guvernul a transmis Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim sa fie acordat un imprumut pana in 10 milioane euro si asteapta raspunsul Executivului comunitar intr-un interval de 30 zile.
Reprezentanti ai ministerelor Economiei si Finantelor, AVAS, Electrica si ai unor banci care au de recuperat bani de la Oltchim vor infiinta Comitetul pentru Stabilizarea Financiara a Oltchim (CSFO), care-si propune plata salariilor restante, repornirea activitatii si gasirea unui investitor.
Combinatul chimic va fi restructurat si reorganizat, iar investitorul trebuie sa aiba o capacitate financiara care sa poata asigura operarea Oltchim si Arpechim la un nivel cat mai apropiat de capacitatea de productie potentiala a acestora.
…cum scapam de seful Caracatitei Rosii?
Nu uitati ca papagalul mitoman este asasinul procurorului Cristian Panait si este 100% pilotat de cei ce detin dosarul catastrofei nationale; adica a lui Ponta…
dec
Acesta este motivul pentru care a fost facut circul cu Dan Diaconescu. Nici un moment Ponta nu ar fi dat Oltchimul lui Diaconescu. Va fi dat rusilor. Si va fi dat cu dedicatie. Ponta a facut atatea marlanii incat cred cu convingere ca la mijloc sunt rusii.
mmmdaaaa… intalnire intre plagiator si ambasador…………….