AcasăPoliticAdministrație Iohannis A TRIUMFAT la Roma | Cum și-a impus punctul de...

Iohannis A TRIUMFAT la Roma | Cum și-a impus punctul de vedere și ce a câștigat România Video

Klaus Iohannis spune că România a repurtat un succes la summitul de la Roma. Președintele s-a opus unei ”Europe cu mai multe viteze”, iar liderii europeni au acceptat poziția României. ”Am avut o zi bună”, a rezumat Iohannis, dezvăluind și cum și-a impus punctul de vedere la Roma, conform stiripesurse.ro

”Am prezentat din punctul meu de vedere pericolele unei Europe cu două viteze, unde pericolul cel mai mare pe care-l văd este revenirea la geometria Cortinei de Fier, care ar fi mortală pentru Uniune.”, a punctat Iohannis.

”Da, ne-am opus și pot să remarc, cum am făcut și în text, ne-am opus cu succes, fiindcă ați constatat cu toții, până și din discursul liderilor, pur și simplu, a dispărut sintagma „Europa cu două viteze” sau „Europa cu mai multe viteze” sau „Europa cercurilor concentrice”. Pasajul la care vă referiți este în perfectă consonanță cu tratativele, deci reflectă situația de acum a Uniunii și este ceea ce am descris eu mai devreme, în scurta mea prezentare, cu sintagma „colaborare consolidată”.

S-a dovedit că este din când în când cazul de proiecte unde nu toată lumea vrea să intre de la început. Ca să vă dau două exemple, Zona Euro. Nu toată lumea este în Zona Euro, dar asta nu înseamnă că Europa funcționează cu două viteze monetare. Toți se angajează și s-au angajat când au aderat la Uniune, să devină, la momentul potrivit, și membri în Zona Euro, cu ceva excepții care s-au făcut la început, cu așa-numitele opt out-uri, adică opțiunea de a nu fi. De exemplu, Marea Britanie a avut un așa-numit opt out pe euro, acum are un opt out de tot, din nefericire, trebuie să spun.

Un alt proiect este cel pe care l-am co-inițiat și noi, România, proiectul cu procuror european și aici, deocamdată, din 27 și-au arătat interesul imediat 19. Deci avem, iată, un nou proiect, unde 19 state membre intră de la început, ceilalți mai evaluează și dacă doresc – nota bene, dacă doresc – vor avea tot timpul ușa deschisă să vină în acest proiect. Cred că s-a înțeles destul de bine deja după aceste discuţii care au fost preliminare, nu se poate merge pe ideea Europei cu mai multe viteze.

Pur și simplu nu este posibil. Ne-am întoarce în timp și nu-și dorește absolut nimeni să facem în Uniune pași înapoi. Noi vrem să facem pași înainte. Toți vor o Uniune mai puternică, o Uniune care face față mai bine crizelor, în definitiv o Uniune care răspunde solicitărilor cetățenilor europeni.

Cum am reușit? Poate am avut o zi bună. Nu, am prezentat din punctul meu de vedere pericolele unei Europe cu două viteze, unde pericolul cel mai mare pe care-l văd este revenirea la geometria Cortinei de Fier, care ar fi mortală pentru Uniune, fiindcă, dacă acceptăm conceptul – încă o dată, dacă am accepta – a ieșit din discurs, dar că să vă răspund la întrebare, dacă am fi acceptat Europa cu două viteze, mai devreme sau mai târziu, viteza a doua ar fi fost în Est, și atunci cu siguranță ar fi revenit niște temeri profunde ale est-europenilor, temerea de a fi lăsați în urmă.

Cum în Vest, cu certitudine, încet, dar sigur, foarte mulți europeni se tem că le ia cineva locurile de muncă, că vine cineva și îi împinge la ei în țară deoparte. Or nici una, nici alta nu au voie să se întâmple și nu avem voie să lăsăm Uniunea să ajungă într-o stare în care europenii, în loc să fie optimiști și încrezători în proiectul lor, să înceapă să se teamă de proiectul european și, sigur, am adus mai multe argumente. Și alții au avut argumente care, recunosc, au venit în sprijinul expunerii mele și, din fericire, cu toții, împreună, am reușit să găsim exprimări mai bune.”, a declarat președintele.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.