AcasăHomepageIohannis și Ponta, împreună la sărbătoarea Micii Uniri | Prima Horă a...

Iohannis și Ponta, împreună la sărbătoarea Micii Uniri | Prima Horă a Unirii de la Iași

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta vor fi mâine la Iaşi, la prima Horă a Unirii din noul mandat prezidenţial. Coabitarea de la Bucureşti dintre Ponta şi Iohannis, descrisă de cei doi ca o „relaţie instituţională corectă”, nu are însă un corespondent şi în teritoriu, acolo unde preşedintele CJ, Cristian Adomniţei (PNL), reclamă că nu va fi lăsat de primarul Gheorghe Nichita (PSD) să vorbească de pe scenă. Şicane au apărut însă şi în interiorul PSD, deputatul Ionuţ Stefanovici sugerându-i public lui Victor Ponta, după ce prezenţa lui a fost anunţată de Gheorghe Nichita, să nu vină sâmbătă la Iaşi pentru a nu fi huiduit de mulţime.

După un an în care principalii lideri politici, Traian Băsescu şi Victor Ponta, au lipsit de la Iaşi pe 24 Ianuarie, peşedintele, premierul, parlamentari şi şefi de partide revin mâine să se prindă în Hora Unirii. Dacă prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis a fost confirmată astăzi de Administraţia Prezidenţială, cea a premierului Victor Ponta a fost anunţată încă de pe 14 ianuarie de liderul PSD de la Iaşi, Gheorghe Nichita.

Preşedintele şi premierul vor fi flancaţi pe scenă de liderii PSD, dar şi de cei ai PNL care şi-au programat astăzi la Iaşi biroul politic al conducerii partidului. La sărbătoarea Micii Uniri intenţionează să ajungă şi preşedintele PC, Daniel Constantin.

În ciuda concordiei politice de la Bucureşti, acolo unde Iohannis, deşi a vorbit despre dorinţa de a lucra cu un guvern PNL, a evitat orice critică la adresa Cabinetului Ponta, cu care spune că are „o relaţie instituţională corectă”, la Iaşi, liderii politici au dificultăţi în a-şi împărţi microfonul de pe scena din Piaţa Unirii. Primul care a reclamat că ar urma să fie tăiat de pe lista vorbitorilor a fost preşedintele CJ, Cristian Adomniţei. „Deşi în programul oficial pe care l-a trimis la CJ era prevăzut discursul meu, în celelalte comunicări oficiale erau trecuţi la vorbitori ÎPS Teofan, primarul, primul ministru si preşedintele României. Nu am ascuns niciun moment ideile din discursul meu de pe 24 Ianuarie: dl. Prim-Ministru Victor Ponta să explice Iaşului şi Moldovei de ce îi lasă de izbelişte, în sărăcie si izolare, prin tăierea din Masterplanul general de transport al României a autostrăzii care să lege Moldova de Transilvania şi, apoi, de Europa”, s-a plâns liberalul, acuzând „un abuz fără precedent al primarului Nichita”.

Dincolo de şicanele publice, liberlii şi social-democraţii s-au cazat la acelaşi hotel. Deschis în 2013, Hotelul Internaţional este considerat cel mai luxos din oraş, fiind în proprietatea Grupului Internaţional, care îi aparţine familiei lui Dan Radu Ruşanu, fostul şef al ASF şi naşul de cununie al lui Relu Fenechiu, a cărui firmă s-a ocupat de construirea lui.

sursa gandul.info

 

 

 

 

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.