E deja o axiomă că-n spatele celor care au pretins retrocedări și au primit sunt mulți moștenitori de mîna a paișpea din străinătate. Că fiul sau, hai, nepotul unui bogătaș interbelic din Australia sau din Brazilia a citit despre generozitatea numită restitutio in integrum și și-a amintit că tatăl sau bunicul a avut niște munți și un rîu în proprietate, parcă mai e de înțeles. Dar că un strănepot de verișoară din Honolulu, neștiind românește, s-a grăbit să ceară retrocedarea unor clădiri din centrul Bucureștilor, de cele mai multe ori fără să apară prin Capitală, asta deja începe să devină suspect. Suspect, deoarece mai mult ca sigur cineva a bătut la ușa strănepotului și l-a informat c-ar putea pune mîna pe ditamai clădirea din București sau pe o sumă de bani corespunzătoare. Și cine să se ocupe de afacerea asta? întreabă cel din Australia sau din Brazilia, că eu nu n-am timp să vin la București. Nu-i nimic, i se răspunde de cel care a bătut la ușă, ne ocupăm noi.
Cine să știe atît de bine neamurile mai mult sau mai puțin depărtate de peste hotare ale celor care au răposat în România?
Păi cine altcineva decît unul de la SIE, serviciul care lucrează peste hotare, moștenitorul arhivei DIE, Securitatea externă, care-i fila pe românii din străinătate!
Dacă aș fi director de gazetă, aș declanșa o investigație menită a descoperi cum au aflat unii urmașii de peste hotare că au și pot revendica o avere în România, cine i-a ajutat să recupereze averea pretinsă și cu cît s-a pricopsit binevoitorul din afacerea asta.
Sunt sigur că aș da de un ofițer SIE.
Cu ce altceva să se ocupe un ofițer SIE?
Sursa: cristoiublog.ro
Comentariile sunt închise.