AcasăBreaking NewsEvenimentJandarmii le-au luat ”mielul cu noroace” | Amenzi usturătoare pentru oierii...

Jandarmii le-au luat ”mielul cu noroace” | Amenzi usturătoare pentru oierii protestatari

protest-ciobani

Jandarmeria a aplicat o amendă de 20.000 de lei organizatorului protestelor de la Palatul Parlamentului, la care au luat parte peste 3.000 de crescători de oi, precum şi alte şase amenzi de câte 500 de lei pentru participanţi, pentru ”instigarea şi recurgerea la acţiuni violente”, transmite mediafax.ro.

Într-un comunicat de presă transmis marţi seară, Direcţia Generală de Jandarmerie Bucureşti spune că în timpul protestelor organizate de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură Agrostar o parte dintre manifestanţi au rupt cordonul de ordine publică, ”blocând căile de comunicaţie rutieră şi reuşind să pătrundă prin acte de violenţă în curtea Parlamentului României”.

Conform sursei citate, în urma forţării cordonului, unul dintre jandarmii din dispozitiv a fost lovit, fiind necesară intervenţia medicală.

”Ca urmare a acestor acţiunii de protest organizate în zona Parcului Izvor, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a luat măsura sancţionării organizatorului cu suma de 20.000 de lei, pentru nerespectarea locului şi perimetrului destinat adunării publice şi pentru neluarea măsurilor de întrerupere a adunării publice, când constată că au intervenit fapte de natură să tulbure ordinea publică”, susţine Jandarmeria, care nu precizează cui a fost aplicată amenda.
De asemenea, au fost amendate cu câte 500 de lei alte şase persoane din grupul celor care au forţat cordonul jandarmilor, pentru ”instigarea şi recurgerea la acţiuni violente”.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.