UPDATE (15.00) – Camera Deputatior a respins marti prin vot secret, cererea procurorilor anticoruptie, de incepere a urmaririi penale impotriva lui Daniel Chitoiu.
Au fost 248 de voturi “impotriva”, 108 pentru si 4 anulate.
In urma votului, Comisia juridica a Camerei Deputatilor a dat aviz negativ, de neincepere a urmaririi penale impotriva fostului ministru al Finante, Daniel Chtoiu. Din cei 20 de membrii, 16 au votat impotriva, iar celelalte 4 au fost anulate.
Decizia finala va fi luata de plenul reunit al Camerei Deputatilor.
Dupa ce a fost audiat de Comisia juridica, Daniela Chitoiu a declarat ca este nevinovat. „In primul rand, am spus ca sunt nevinovat. Le-am spus ca niciodata nu m-am sustras de a da declaratii justitiei si in special procurorilor DNA legat de modul cum a fost promovata Ordonanta 94/2013 privind organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara. Le-am explicat si le-am dat toate detaliile privind modul de elaborare si de aprobare in Guvern a acestei ordonante de urgenta. Le-am spus ca n-am nicio legatura si ca nu exista nicio dovada la dosar ca as fi organizat acest grup infractional organizat si am protejat interesele unei societati in domeniul asigurarilor. De asemenea, cum au observat si dansii, de la dosar nu exista nicio dovada impotriva mea”.
Procurorii arata in referatul trimis Comisiei juridice, ca „exista indicii rezonabile” ca Daniel Chitoiu a initiat o ordonanta de urgenta, in octombrie 2013, cu scopul de a sprijini „grupul infractional constituit pentru a favoriza interesele S.C. CARPATICA ASIG S.A.
In acelasi dosar mai sunt urmariti penal sotia lui Daniel Chitoiu (director in ASF) si nasul sau, Dan Radu Rusanu (seful ASF).
…cum sa prospere tara când hotii si penalii se apara ?…iar noi „prostimea” privim si judecam lucrurile si tot ce se-ntampla in parlament si guvern !…de ce domnilor pentru leprele acestea nu se ia nici-o masura ?…de ce domnilor incercati sa ne prostiti si sa ne duceti in eroare când noi observam cu ochiul liber toate faradelegile pe care le comiteti ?….cine domnilor sa puna stavila la acest tavalug care s-a abatut asupra noastra si nu-l poate opri nimeni ?…..unde sa fugim ?
Adresa la pseudojurnalistul PDSR-ist de tip Gidea la antena3
Transmit lui Gidea si semenilor sai urmatorul text , pleznind constiinta lor de netrebnici cu realitati mai semnificative decit le-ar accepta imaginatia :
ComunistoPDSR-istii sunt aliati intr-o mahala cu tiganimea izbindu-va privirile cu (Milioane,Manele,Politicieni corupti, Politicieni oameni de afaceri,Politicieni manelisti ect. ) prin canale TV ce le apartin si pseudojurnalisti de tip Gidea, care isi urla meseria la o cadenta infernala pentru a ului, de parca telespectatorul (electorul) ar avea nevoie de spectacol , nu informare.
Privind la TV, Romanul ride visind uluit si laudind pe desteptul PDSR-ist, pariindu-se ca pina la urma nu traieste prea rau pentru ca miine merge sa cumpere ulei si zahar.
ROMANI TREZITI-VA !!!
Nu exista viitor pentru Romania daca nu sunt identificati si monitorizati acesti viermi ComunistoPDSR-isti infiltrati in partidele de dreapta.
FRANCE STIL si un zimbet pentru toti Romanii