UPDATE – Tribunalul Bucuresti a decis, joi, ca Adrian Nastase sa execute patru ani de inchisoare, fara a-i aplica un spor de pedeapsa, dupa comasarea condamnarilor primite de fostul premier in dosarele „Zambaccian” si „Trofeul calitatii”, informeaza Mediafax. Hotararea nu este definitiva.
Adrian Nastase ramane astfel cu condamnarea de patru ani de inchisoare pe care o executa in prezent.
Prin decizia de joi, instanta a decis sa scada din pedeapsa de patru ani perioada in care Nastase a stat in penitenciar, respectiv din 20 iunie 2012 pana in 18 martie 2013 si din 6 ianuarie pana in prezent.
Totodata, Tribunalul Bucuresti a dispus ca, dupa terminarea executarii pedepsei, Nastase sa aiba mai multe interdictii, pe o perioada de cinci ani.
Tribunalul Bucuresti ia, joi, o decizie in cazul cererii lui Adrian Nastase de contopire a pedepselor. Procurorul DNA a cerut ca la pedeapsa de patru ani de inchisoare sa se adauge un spor de un an, iar acesta sa execute cinci ani de inchisoare, dupa comasarea celor doua sentinte din dosarele „Trofeul calitatii” si „Zambaccian”, informeaza Mediafax.
In timpul judecarii cererii de contopire a pedepselor, avocatii au depus la instanta CV-ul lui Adrian Nastase, pentru a demonstra faptul ca fostul premier nu are nevoie de un spor de pedeapsa pentru a fi reeducat.
Are nevoie de spor de pedeapsa, trebuie reeducat, inca nu si-a recunoscut fapta. Pedeapsa oricum e prea mica pentru ca el n-a fost un om oarecare, a fost premier cu atat mai mult pedepsele trebuie sa fie pe masura.