AcasăHomepageKaiser Iohannis

Kaiser Iohannis

Obișnuiți-vă cu figura rigidă și impasibilă a lui Klaus Iohannis. Încercați să vă acomodați și cu zîmbetul lui din toți dinții, care-i strică uneori morga burgheză de neamț rigid. Și uitați de “Santa Klaus”, alintul din noiembrie 2014. Pregătiți-vă să aveți de-a face cu Kaiser Iohannis.

 

Președintele Iohannis nu are încă un guvern. Și nici nu-i trebuie, deocamdată. Pentru că are DNA. Și, în curînd, va avea și SRI.

O să spuneți că-i fac un proces de intenție lui Iohannis cînd afirm că “are DNA”, că aș insinua că Iohannis controlează DNA sau că trage sfori ca DNA să le facă dosare numai adversarilor politici ai lui Iohannis. Nu, nu asta vreau să spun. Vreau să spun că, în mod natural, interesele lui Iohannis și ale DNA coincid aproape perfect.

Astfel:

– interesul lui Iohannis este ca politicienii corupți să dispară din politică, din motive lesne de priceput, evidente; în mod identic, DNA are tot interesul ca politicienii corupți să fie condamnați, asta e menirea DNA, acesta este scopul pentru care DNA a apărut; mai mult, orice nou dosar cu un greu politic întărește percepția eroică a DNA și crește șansele Laurei Codruța Kovesi să primească un nou mandat în 2016, pe încă trei ani, pe mîna președintelui Iohannis;

– contextul îi este profund favorabil lui Iohannis, pentru că marile rețele de corupție politică din ultimii 25 de ani nu au nici o legătură cu el (Iohannis nu e conectat nici la rețelele vechiului PDSR, ale lui Iliescu,  Năstase, Hrebenciuc, DIP sau Mitrea, dar nici la rețelele noului PSD, patronate de Ponta sau Dragnea; la fel, Iohannis este în afara rețelelor de corupție ale aripii PMP din vechiul PDL, patronate de Udrea și gașca, așa cum – deși Blaga face parte din noul PNL – este total străin de gruparea Blaga, Videanu, Berceanu; mai mult, Iohannis are norocul să fi fost scăpat și de marii corupți din vechiul PNL: Chițoiu, Rușanu, David și alții au fost extrași de Tăriceanu în fantomaticul lui Partid Liberal Reformator); fără datorii la greii politici corupți, Iohannis nu are nici un motiv să frîneze Justiția; și tocmai pentru că președintele Iohannis nu are corupți pe care să-i protejeze, DNA va putea lucra în liniște, eficient, ba chiar stahanovist;

– brațul informativ al puterii, SRI, va lucra în favoarea lui Iohannis, mai ales după ce favoritul președintelui, Eduard Hellvig, va fi montat în fruntea Serviciului; nu insinuez că SRI va fi lacheul lui Iohannis, ci doar enunț o evidență: fără să-l aibă la mînă pe Iohannis cu informații compromițătoare, SRI va fi obligat să joace corect, în afara strategiilor de culise care au jalonat activitatea Serviciului după ’90; este de presupus că, cel puțin pînă la alegerile parlamentare din 2016, colaborarea SRI – DNA va fi la fel de eficientă ca și pînă acum, dacă nu și mai eficientă, cu beneficii de imagine și influență pentru ambele structuri.

Concluzia apare firesc: pînă la finalul lui 2016, Iohannis poate deveni cel mai puternic președinte al României de după 1989, vîrful lanțului trofic politic, omul de stat inexpugnabil și cel mai temut, în condițiile în care, putem rezonabil presupune că, pînă atunci, marile rețele politice de corupție (dar chiar și cele mai mici, din actualul PNL) vor fi demantelate de binomul DNA – SRI. Pînă la finalul lui 2016, președintele Iohannis poate deveni Kaiser Iohannis.

P.S. Deși improbabile, există cîteva scenarii în care Iohannis va eșua.

Unul din scenarii presupune ca o forță politică relevantă să dea impresia și DNA-ului, dar și SRI-ului, că jocurile de culise pot reîncepe astfel încît președintele Iohannis să fie îndepărtat de la putere pentru a se construi noi rețele de influență. În acest moment, însă, această forță politică relevantă nu există: PSD se zbate în lupte interne care vor duce, foarte probabil, la o diminuare masivă a forței electorale a partidului, iar un partid nou e departe de a se naște și de a viețui cu succes.

Un alt scenariu care să echivaleze cu eșecul lui Iohannis este implozia PNL prin corupție. Există riscul (nu mic, e drept) ca politicienii noului PNL, odată ajunși la guvernare, să facă ce au făcut toate guvernările de pînă acum: licitații trucate, furt masiv din bani publici, aroganță, lipsă de transparență, performanță economică slabă. Dacă, de la Cotroceni, Iohannis nu-și va scruta atent partidul pe care l-a condus, va sfîrși jalnic, îngropat în dosare de corupție și controlat de instituții de forță care-l domină.

P.P.S. Dar cel mai periculos lucru care ni se poate întîmpla nouă, cetățenilor, este ca Iohannis, odată devenit Kaiser, să-și piardă capul. Nu la propriu. Să se creadă intangibil. Să se considere deasupra a tot și toate, poate chiar deasupra principiilor democratice. Nici nu ar fi imposibil, cu niște consilieri ca Dan Mihalache sau cu un stăpîn al SRI precum Eduard Hellvig.

sursa prisacariu.ro

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.