Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat la Digi24 că nu e normal ca o instituţie publică privitor la care sunt suspiciuni că ar fi fost fraudată să nu se constituie parte civilă. „Statul ar putea fi prejudiciat prin această inactivitate”, a precizat şeful DNA, făcând referire la faptul că, deşi prejudiciat, CE Oltenia nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în dosarul în care au fost trimişi în judecată Victor Ponta şi Dan Şova.
Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor.
În acelaşi dosar vor fi judecaţi senatorul Dan Şova, Laurenţiu-Dan Ciurel, în calitate de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), şi Laurenţiu-Octavian Graure, în calitate de director economic al CET.
DNA a arătat, în actul de sesizare a instanţei, că „în cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor, aşa cum rezultă din ordonanţele nr. 122/P/2012 din datele de 13 iulie şi nr. 122/P/2012 din 15 septembrie”.
În cazul lui Dan Şova, procurorii cer instanţei să dispună confiscarea sumei de 3.455.755,27 lei, care ar fi fost dobândită de acesta „prin săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi ulterior spălată de acesta, în măsura în care nu serveşte la despăgubirea persoanei vătămate, Complexul Energetic Oltenia”.
Anchetatorii au mai arătat că, pe latură civilă, „Complexul Energetic Oltenia nu a comunicat până în prezent dacă se constituie parte civilă în cauză.
„Procurorul de caz a întrebat dacă se constituie parte civilă. Nu e primul dosar în care o instituţie publică e condusă de însăşi persoana trimisă în judecată şi avem problema că instituţia respectivă nu se constituie parte civilă.
Obligaţia noastră e să întrebăm. Spre deosebire de magistraţi, care la momentul trimiterii în judecată, sunt suspendaţi din funcţii, cred că aceeaşi regulă ar trebui aplicată şi celorlalţi funcţionari publici. Nu e normal, dacă sunt suspiciuni că o instituţie publică a fost fraudată, să nu se constituie parte civilă, statul ar putea fi prejudiciat prin această inactivitate”, a declarat şeful DNA.
Ce mai asteapta minerii care au fost jefuiti de acesti banditi? Ar trebui sa mearga la sediul CE si sa dea cu ei de-azvârlita. In 1990 au venit la Bucuresti. S-au baricadat in subterane pentru lucruri mai putin grave. Acum obiectivul este in batatura lor la doi pasi. Si-au pierdut elanul revolutionar?
ce, aia erau mineri? erau majoritatea securistii lui iliescu.
minerii au fost sfaramati cu ghioagele,pustile si fumigene pe valea oltului…victor ciorbea posibil ca dormea cu limba atarnata din gura in parlament???sau unde dracului o fi fost,Atunci???!!!!!
….cum sa se declare prejudiciata cind hotii stau cu c…tul la c…r de frica sa nu fie arestati in masa…